Mai 2010 a fost luna în care gunoiul de sub preș n-a mai avut loc și a început să fie depozitat sub pat, spre a ne ține companie în reveria amintirilor din anilor anteriori. Pe tot parcursul lui 2009, ni s-a explicat savant cum criza va trece pe lângă România din motive ce țin de primitivismul dezvoltării noastre.
Ni s-a spus asta, atât de către Boc și Băsescu, cât și de către cârmaciul Băncii Naționale din vremurile anterioare falimentelor bancare, de pe vremea lor și de după, să sperăm. Că Boc și Băsescu erau interesați să ne mintă până în decembrie, nu mă mira, dar că Mugurel a tăcut ca porcu-n păpușoi, la fel ca pe timpul Bancorexului, Scontului, Albinei, Daciei Felix, Columnei, Religiilor, oho, și să nu mai amintesc de caritasuri și „fondurile de investiții”, îl face pe mult-stimabilul-etern-bilderberg-și ce-o mai fi complice la înc-o măgărie.

Acum, când totul stă pe rozele statisticii și creșterea economică e pe culmile Europei lui Farage&Maricica Le Pen, n-avem a ne teme de astfel de năpăstii precum cea din mai 2010. Nu, acum e totul ok, cum de altfel era și-n 2009. Atunci ni se șoptea că după alegeri vom fi ieșit din criză, criză care oricum era un fel de adiere, și ne vom lua elan spre noi culmi.
N-am ieșit din criză, ci am intrat în ea până la gât, și elanul n-a prea fost elan propriu-zis, ci mai mult retragere, dacă ne uităm pe cifrele pib-ului. Acum pare că situația e alta. Avem creștere economică? Avem. Avem datoria pe termen scurt în scădere? Avem. Avem rate ale dobânzilor la împrumuturi mult mai mici? Avem. Eeee, păi atunci, de ce mai cârcotești?
Da, ne împrumutăm mai ieftin și e un bun prilej să refinanțăm datoria la dobânzi mai mici. Da, avem creștere economică statistică, bazată pe reducerea deficitului balanței comerciale. Dar avem și o rată de colectare la buget la un minim din ultimii șapte ani, cu alte cuvinte Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă. Dar avem și creștere a datoriei totale într-un ritm dublu față de cel al avansului PIB, cu alte cuvinte noi împrumutăm în draci și nu câștigăm mici măcar jumătate din ritmul creșterii datoriei. Și, în plus, ne păcălim singuri că avem creștere economică statistică dintr-un motor încă negativ cum e balanța comercială. Adică, la calcului creșterii economice se adaugă soldul dintre exporturi și importuri și, cum acesta este încă negativ, deși s-a micșorat ca valoare absolută în ultimii ani, nu ne ajută prea mult la colectare. Dacă nu ne ajută, ne ajutăm singuri prin creșterea gradului de îndatorare de la 23% în 2009, la 38,5% în 2013. Deci în cinci ani ne-am îndatorat cu 15% mai mult. În ritmul ăsta, în 10 - 12 ani ne atingem limita sustenabilității. Și credeți că vom avea terminate toate autostrăzile și celelalte lucrări de infrastructură, că bani sigur nu vom mai avea?
Aceasta e situația actuală și prețul preșului de învelit gunoiul îl vom achita sigur la anul, după alegeri, poate nu prin tăieri de salarii, dar sigur prin majorări de taxe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu