Social Icons

vineri, 28 februarie 2014

Țepele anilor `90

Caritas, SAFI, FNI, Megacaritas,
   Oare de ce un instrument al terorii din evul mediu a ajuns sinonim cu înșelătoria? În evul mediu, țeapa nu era deloc o înșelătorie, era unul din supliciile de care să te ferești cu orice preț, condamnat la moarte fiind.

miercuri, 26 februarie 2014

Trei, Doamne, numai trei!

Cerberul politic
   A doua zi după ce un guvern e investit în România începe operațiunea aruncatului de pe banchetă a pasagerului din dreapta premierului. Fundul celui aflat la volanul bugetului se expandează brusc și simte cum proximitatea aliatului de până ieri atentează la bunăstarea sa și a clicii de partid aferente.

marți, 25 februarie 2014

Bula imobiliară din România Piperelor

Scăderea pieței imobiliare în România
   Pipera ... peste tot pe cuprinsul patriei lui Pandele, edilul de Voluntari care amenința de pe afișele electorale că e singura șansă pentru cei de-acolo, se întindeau mai iute decât copacul din inima sultanului din Scrisoarea III, zeci de Pipere.

luni, 24 februarie 2014

Declar închise Jocurile Olimpice și le deschid pe cele ale foamei!

Răzbunarea lui Putin față de Ucraina
    De după fotoliul lui Putin de la tribuna oficioasă a Stadionului Olimpic se putea zări în transmisiunea live ceva ce aducea cu turul pantalonilor lui Ianukovici. Probabil, reușind să scape din Kiev, Soci i s-a părut destinația potrivită pentru a-i saluta pe cei rămași acasă cu partea acoperită de turul încă prezidențial, după zisele lui.

joi, 20 februarie 2014

Mărinimia Petrom se numără-n bănuți, la propriu

Profitul Petrom din anii 2000 - 2013
   Veniturile medii lunare ale unui salariat anul trecut erau de 1090 lei, cheltuielile aceluiași salariat fiind de 967 de lei. Salariatului nostru din statistică  îi rămâneau 123 de lei lunar în medie, iar tot anul trecut, Georgică, să-i zicem, a avut un profit de 1476 lei.

miercuri, 19 februarie 2014

Caii verzi din strategiile guvernului

Ponderea în PIB a agriculturii și turismului
   În orice strategie pusă într-un word, transformat mai apoi în pdf, răsar dintre paginile gândite cu copy-paste-ul doi cai verzi: agricultura și turismul. E drept că, find copiate, strategiile plătite cu larghețea unui rus pe Coasta de Azur puteau, de asemenea, să copie și concluziile, și chiar așa au făcut.

marți, 18 februarie 2014

Cum devin bogații mai bogați

Evoluția S&P500 2007 - 2014
   Clasa mijlocie americană, clamată atât  în discursurile democraților, cât  și în cele ale republicanilor, este în ultimul deceniu într-un accentuat proces de eroziune.

luni, 17 februarie 2014

Cultura organizațională în companiile de stat

Cultura corporatistă în companiile de stat
   Se iau cinci maimuțe și se introduc într-o cușcă. În partea de sus a cuștii, inaccesibilă, este atârnată o banană. La un moment dat, în cușcă este introdusă o scară ce face posibil accesul la banană.

vineri, 14 februarie 2014

Slalom printre rahaţi de câine

Realitățile trotuarelor bucureștene
    Gata, mai am două-trei sute de rahaţi şi ajung. Unde? Nu contează, dar ajung, ajung, fără să iau pe talpă dovada afecțiunii iubitorilor de animale. Nu, nu sunt în delegația României la Sochi, și nu, nu mi s-au rupt schiurile, și  da, încă particip la cursă. Fac slalom cu papuci normali, nu cu schiuri. Fac slalom printre realitățile trotuarului de București.

joi, 13 februarie 2014

Cum arăta economia României acum 150 de ani

Date statistice economice din 1864
   La una mie opt sute șaizeci și patru, nenea Iancu încă nu începuse a trudi cu tocul spre a ne reda moravurile dâmbovițene, iar tânărul stat al Principatelor Unite ale Moldovei și Valahiei se războia cu statisticile exact ca și acum. 

miercuri, 12 februarie 2014

Ce bine-mi pare că ai luat țeapă!

Harvard în ancheta DNA
   - Ce părere aveți voi mă, că dacă v-am primit în țara nostră, aveți voie să vă dați la pădurile noastre? (am parafrazat din E pericoloso sporgersi  a lui Nae Caramfil).

marți, 11 februarie 2014

Dă, Mugurele, cu banu-n noi!

Câți bani au fost în economie din 2007 încoace
   Banii. Banii sunt acele hârtii imprimate cu figuri sau simboluri istorice sau cu sefi de stat din lumea a treia, încă în viață, sau cu regi sau regine.

luni, 10 februarie 2014

Alea iacta est

Babaroasele în politica românească
    La jocul de babaroase pe coco, matrozii nu se încurcau cu prea multă latină, de bază era, după cum ne zicea exponentul lor, engleza, că doar ea „salva vieți”.

joi, 6 februarie 2014

Conspirațiile sau cum se nasc păpușarii păpușarilor

Credința în conspirații
   Experiment:
-se iau două grupuri de indivizi și li se aplică un test pe calculator;
-unui grup i se aplică testul corect, răspunsurile corecte și greșite sunt evidențiate la bifarea răspunsului;

miercuri, 5 februarie 2014

Bulele speculative din secolele XIX și XX

Bulele speculative de la 1800 încoace
   Continui istoria bulelor speculative cu prezentarea cazului căilor ferate din Anglia secolului XIX. Bula speculativă din anii 1840-1846 a avut ca factori favorizanți abrogarea legii Bulelor (Bubble Act) în 1825, act normativ ce limita posibilitatea apariției și dezvoltării speculațiilor financiare și reducerea dobânzilor de către  Banca Angliei.

marți, 4 februarie 2014

Confesiunile unui accize

Unde va duce mărirea accizei
   Devenisem curios să aflu cine se ascunde în spatele pseudonimului Acciză Crăcănată și cum a reușit în doar câteva săptămâni să-și facă peste trei mii de followeri pe Facebook. La telefon mi-a zis că vrea să ne întâlnim într-o speluncă din apropiere.

luni, 3 februarie 2014

SC IMPEX SRL

Exporturile, importurile și deficitul comercial 1989 -  2013
   De la o vreme-ncoace, pe la șușele televizate cu teme serioase de discuție, aud mestecată la nesfârșit propoziția „România exportă astăzi de vreo doișpe` ori mai mult decât pe timpul lui Ceaușescu”. După care, cel ce rumegă zicerea și-o dă la rumegat colegilor de platou, plescăie ca un pelican sătul și așteaptă niscaiva aprecieri din partea audienței.

sâmbătă, 1 februarie 2014

Pe maidanul ucrainean se joacă soarta unei țări sau a două

Regiunile, pib-ul și populația Ucrainei
   Mayașii, când se plictiseau sacerdoții lor, erau trimiși în teren pentru a-și arăta măiestria într-un fel de miuță jucată cu șoldul  și cu o minge de cauciuc. Mingea trebuia să treacă printr-un inel de piatră, că băieții de care vorbim nu descoperiseră metalele.