Social Icons

sâmbătă, 25 ianuarie 2014

Istoria bulelor speculative

Primele bule speculative din istorie
   Lăcomia e mecanismul din spatele oricărei bule speculative. Rețeta pentru a avea „oportunitatea” de a asista la crearea, dezvoltarea și spargerea acestei chintesențe aspiraționale de parvenitism e alcătuită din câteva ingrediente: lăcomie, obiectul îmbogățirii, masă monetară disponibilă și masele de naivi.
Diferența între o bulă speculativă și un joc piramidal (Ponzi scheme) e dată de miza pusă la bătaie. La o bulă speculativă miza își sporește valoarea prin cumpărări și revânzări succesive. La jocul piramidal miza rămâne constantă, numărul celor atrași în joc crește în tandem cu sumele atrase. În ambele cazuri există păgubiți, iar urmările la nivelul întregii economii sunt dramatice, prin reducerea drastică a consumului, a încrederii în produsele de economisire și a încrederii în economie în general.
   Prima bulă speculativă documentată istoric a avut loc în Olanda secolului XVII (1634 - 1637). Obiectul acestei bule l-au constituit bulbii de lalele. Apogeul speculei a fost atins la finele anului 1636 și prima lună din 1637. Prețul bulbilor de lalea a crescut în această perioadă de opt ori din noiembrie 1636 până în februarie 1637. Piața bulbilor în această perioadă căpătase câteva din caracteristicile pieței de astăzi de futures. În iarna respectivă, un contract pentru viitoarea recoltă de bulbi pe anul viitor își schimba proprietarul de mai multe ori în aceeași zi. Aceste contracte n-au ajuns niciodată la livrare, spargerea bulei în februarie 1637 după o licitație eșuată din Haarlem a stârnit panica. În mai 1637, prețul ajunsese la nivelul din noiembrie. Această primă bulă speculativă a survenit pe fondul unui surplus de masă monetară, Olanda, la acea vreme, era cea mai bogată țară din Europa. În această bulă rolul autorităților statului a fost minor, dirijorii principali au fost noua clasă de comercianți ce sperau la o pensionare anticipată de pe urma încasării Jackpot-ului pe bază de lalele. Unii s-au pensionat, cei mai mulți s-au fript, lăcomia fiind cea care i-a ținut în joc până la final.
   Următoarele două bule speculative s-au petrecut în Franța și Anglia aproape un secol mai târziu. 
   În Franța lui 1719 avea loc o emisiune de acțiuni a companiei Indiilor cunoscută și sub denumirea de Mississippi. Anterior acestei emisiuni, guvernul francez, în lipsă de bani și la consilierea unui scoțian pe nume John Law, emite prin Banca Regală bancnote de hârtie, preschimbând astfel monedele aflate în circulație. Până în 1719 Banca Regală a tipărit bancnote în neștire inducând astfel inflație în economie. Tot în 1719, datoria Franței a fost preluată de către Compania Mississippi, plata către creditori urmând a se face din câștigurile suprarealiste ale companiei. Câștigurile promise celor ce urmau a deveni acționari erau de 120% pe an. Astfel, în momentul emiterii erau 300 000 de doritori la 50 000 de acțiuni. Urmare a ofertei reduse, prețul acțiunilor companiei a crescut continuu, Banca Regală alimentând prin tipărirea de bancnote fără acoperire cererea crescândă pentru acțiunile companiei. În 1720 bula s-a spart când Banca Regală a recunoscut că bancnotele tipărite depășeau cu mult valoarea monezilor metalice. Răscumpărarea acțiunilor de către Banca Regală s-a făcut după emiterea unor decrete succesive care diminuau valoarea acțiunilor până la valoarea de emisiune. Chiar și așa, pe fondul spaimei că bancnotele și acțiunile vor ajunge să nu mai valoreze nimic, acționarii au luat cu asalt Banca Regală. Bula speculativă alimentată de autorități pe două părți, prin emiterea de bancnote fără acoperire și promisiunea de câștiguri nerealiste, face din aceasta una de nivel de secol XX în ceea ce privește complexitatea. Păgubiții acestei bule au fost în principal negustorimea și mica nobilime, oamenii de rând nedispunând de resursele financiare necesare pentru a intra în joc.
   În Anglia anului 1720, Compania Mărilor de Sud, condusă de Robert Harley, prelua după modelul francez întreaga datorie națională. În 1711, când s-a înființat, compania a emis acțiuni convertind o datorie guvernamentală de 10 milioane de lire, rezultată din războiul de succesiune spaniol. În schimbul acestei convertiri, investitorul primea anual o dobândă din partea guvernului, precum și o parte din veniturile obținute de pe urma monopolul comerțului operat de companie în zona Atlanticului de sud. Au urmat convertirea altor datorii de stat, materializate prin atragerea de fonduri consistente. La convertirea datoriei naționale din 1720, parlamentul a votat o hotărâre în acest sens, hotărâre ce a cauzat un interes ridicat din partea viitorilor investitori. Emisiunea de acțiuni, fiecare valorând 300 lire, s-a epuizat într-o oră. Compania a mai realizat câteva emisiuni, de fiecare dată cu un preț de emisiune inflatat și cu aceeași rată de succes. Mai mult, dacă investitorul nu avea bani, compania îl împrumuta pentru a cumpăra acțiunile emise, prețul acțiunilor urcând astfel de la 128 lire în ianuarie 1720 la 1050 la sfârșitul lui iunie, același an. Ca urmare a acestui succes, în Anglia acelui an au răsărit o sumedenie de companii ce emiteau acțiuni spre a satisface pofta de speculare a populației. 
   Spre deosebire de Franța, în Anglia, oamenii de rând din orașe au achiesat la această bulă speculativă. Obiectul de activitate al companiilor emitente varia de la asigurarea cailor, comerțul cu păr, îmbunătățirea artei de a fabrica săpun, asigurarea și creșterea norocului copiilor, îmbunătățirea grădinilor, sau oferirea unui mare avantaj, neprecizându-se care ar fi acesta. Toate aceste companii profitau de naivitatea populației și dispăreau după emiterea și vânzarea acțiunilor. Urmare a acestor escrocherii a apărut legea ce interzicea înființarea companiilor și emiterea de acțiuni fără aprobarea guvernului, precum și derularea de alte activități decât cele stabilite inițial.
   Prăbușirea cotațiilor Companiei Mărilor de Sud a avut cauză mecanismul de împrumut acordat de aceasta investitorilor la emisiunile succesive. Investitorul deținea acțiuni la o companie care îl creditase. Dacă voia să plătească datoria către companie trebuia să vândă acțiunile deținute sau o parte din acestea până la data scadentă. Avalanșa de vânzări a dus la prăbușirea prețului acțiunilor, astfel că, în septembrie, prețul pe acțiune ajunsese la 150 lire. Isaac Newton a fost unul din păgubiții acestei bule speculative, pierderea suferită de acesta a fost de circa 20 000 lire (268 milioane lire în bani actuali).
     În toate cele trei bule prezentate dorința de înavuțire a creat efectul de supralicitare. Spargerea bulei a condus în toate cazurile la recesiune economică. Aportul statului în două din cele trei bule speculative a fost hotărâtor. În continuarea acestui articol, vom vedea cum a evoluat rolul statului în apariția, dezvoltarea și spargerea bulelor speculative.

To be continued ...


2 comentarii:

  1. Interesant articol! Sper ca printr-un șir de articole să se explice interesul statului, rolul lui in constituirea bulei imobiliare si apoi măsurile de menținere ridicate a preturilor in imobiliare. Ce rol si responsabilităti de protecție a populației a avut Banca Națională si Guvernul României?
    ,

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc pentru apreciere! Voi continua istoria bulelor, iar bula imobiliară din România își are locul său în cadrul șirului de speculații.

      Ștergere

 
Blogger Templates