Alea iacta est

    La jocul de babaroase pe coco, matrozii nu se încurcau cu prea multă latină, de bază era, după cum ne zicea exponentul lor, engleza, că doar ea „salva vieți”.
Nivelul de înțelegere, scriere și vorbire a limbii lui Shakespeare era și el la fel de basic ca și nevoile satisfăcute de cantitatea de coco câștigată la barbut - one hundred, two hundred, thank you, how much, jeans, coffee,  și mai apoi - left, right, longitude, latitude.

   La Partid, în vremurile lui Victoraș de șoim al patriei, șahul era sportul predominant, e drept că se juca cu zaruri pentru a alege pe ce poziție să muți, totuși era un pas în față pe scara evoluției socialiste, nu și pe cea a gândirii, dar asta nu interesa Partidul. 

   Sub tabloul Brătienilor, în anii `90, Cataramă şi Patriciu jucau table, tot cu zaruri. Linia corespundea c-un SAFI, marțul era cât o Petromidia. Crin, la vremea aceea, se juca de-a sportul cu tinerii. Nu prea i-a ieșit, așa că s-a apucat să aștepte vreun deceniu până i-a ieșit dubla și la zarul său. Acum, când vrea să dea o dublă de șase-șase, îl aruncă pe Iohannis.

   Arc peste timp, și, vedem zilele acestea cum posesorul celui mai limitat vocabular englez din istoria flotei românești, ups, scuze!, nu „flotă”, marină, că flota e-n pauză la parchet sau circulă nestingherită sub alte pavilioane pe mările lumii, deci vedem cum traficantul-șef de blugi de pe nava Biruința s-a apucat de bișniță din nou. Vechile obiceiuri mor greu, iar după ce mor pot reînvia mai repede decât Lazăr când a fost chemat la apelul post-mortem. Traian etalează la tarabă, zilele acestea, blugi vintage. În colțul tarabei, pe post de manechin fără partea superioară a corpului, întocmai ca la piața Obor, stă eterna Elenă. Tot ce poate oferi aceasta doritorilor de vintage din piață e una pereche de picioare, dat fiind că e doar jumătate de manechin, fără cap, corp sau substanță, e doar picioare, că de-atât e nevoie pentru a expune blugi și a-i vinde. Clientela țintă a lui Traian sunt votanții lui Diaconescu, că doar aceștia ar fi în stare să caute blugi vintage la piața dindărătul lui Onțanu. Cu procentele rămășitelor gândirii OTV, cu ce-o mai face PDL-ul și Forța lui Ungureanu, ce miroase mai mult a Neputință, se vrea a se obține o ciorbiță călduță care să meargă unsă după debarcarea de pe nava Cotroceni.

   Cine n-are bătrâni, să-și cumpere, și în politică n-ai mamă, n-ai tată. Victoraș al nostru a găsit soluția să concilize  proverbul cu sfatul consilierilor de doi bani. El și-a luat pe tata-socru ca supliment de babă miruită cu cele sfinte ale politicii de clan și, astfel, nu simte nevoia să-și cumpere vreun moșneag suplimentar. Dac-ar avea nevoie și-ar lua sfaturi gratis de la Iliovici, care, pe deasupra, e și mai moșneag decât socră-su`. Deci are babe destule spre a fi povățuit și rude cu funcții, cât să facă de un mic guvern. Când nu-i convine ceva îl scoate la înaintare pe tata-socru să ne arate el dreapta cale de urmat. N-am înțeles de unde până unde ex-sutana de pe Bega are împuternicire politică să facă ordine în rândurile guvernului, dar, în arhitectura obrazurilor groase, logica e ultima preocupare. Câteodată pare-se că un certificat de naștere și unul de căsătorie sunt de ajuns pentru a naște un răspopit politic de teapa lui Oșlobanu din Amintirile lui Creangă care-alungă toți urătorii ce-ar năzui la cozonacul ginerelui. Iar ginerele, ginerele se împăunează cu sondaje ce-l dau cu 500% și, culmea, chiar le crede ca fiind reale. Sunt la fel de reale precum efortul depus pentru teza de doctorat.

   Crin. Crin e Moș Crăciun-ul limitat la un singur cadou, din lipsă de imaginație. De fiecare dată când se împute treaba, bagă mâna în sac și-l scoate de urechi pe Iohannis.  Toți se aprind, toți discută, toți bălesc la gândul de a fi conduși de un neamț. Da, românii în general au un fetiș cu nemții și, de fiecare dată când apare în discuție numele vreunui neamț ce stă să ne conducă, toți, sau mă rog, o bună parte, se așează cu burta-n sus precum un câine și așteaptă ca realizările neamțului să-i gâdile pe burtică cu niscaiva cefe la grătar și mici neaoși pentru că bunăstarea se măsoară, mai ales, în grătare. Crin știe asta și, din când în când, la răstriște, flutură nației pe la nas o șosetă cu iz nemțesc. Șoseta are cel mai mare efect asupra adversarilor, aceștia, ba se grăbesc s-o încalțe chiar și peste bocanci spre a fi folosită pentru aderență sporită pe ghețușul politic, ba se înfoaie precum curcanii după Ziua Recunoștinței la americani și cotcodăcesc precum claponii. Finalul e același de fiecare dată, Iohannis e trimis înapoi în sacul lui Crin, întocmai ca dracul în turbinca lui Ivan. Va fi scos spre a-i servi drept sperietoare adversarilor la o dată ulterioară. 

   Zarurile au fost aruncate la ultimile alegeri, iar acum, după „n” zaruri de fugă și un balot de blugi pierduți sau echivalentul acestuia în coco, dubla așteptată nu ne va aduce blugii înapoi ci doar iluzia c-am putea vreodată să-i recuperăm.