Anul trecut, veniturile totale ale administrațiilor locale au fost de 62,78 miliarde de lei, în tip ce cheltuielile totale s-au ridicat la valoarea de 61,13 miliarde de lei.
duminică, 11 noiembrie 2018
miercuri, 7 noiembrie 2018
Câte hectare de suprafață împădurită dispar pe oră în statele UE
România, în ciuda defrișărilor masive din ultimul deceniu, a reușit între 2010 și 2015 să aibă un volum estimat de masă lemnoasă mai mare cu 40%. În ritmul acesta, în următorul deceniu, vom ajunge la păduri mai dese ca părul.
luni, 5 noiembrie 2018
Cât de puţin a colectat fiscul nostru în ultimul deceniu faţă de instituţiile similare din celelalte state UE
România are neșansa de a avea unul din cele mai neperformante fiscuri din spațiul comunitar. Doar fiscul irlandez are un grad de colectare al veniturilor bugetare mai mic decât fiscul nostru, dar irlandezii măcar au scuza că sunt un paradis fiscal.
duminică, 4 noiembrie 2018
Cum au evoluat PIB-ul, consumul, investițiile și exporturile nete ale statelor UE în ultimii 20 de ani
PIB-ul României de anul trecut e de șase ori mai mare decât cel din 1997, conform datelor Eurostat. România e țara comunitară cu cea mai mare creștere nominală a PIB-ului între 1997 și 2017 (de la 31,7 la 187,9 mld. euro - vezi tabelul din imagine).
marți, 30 octombrie 2018
Raportat la productivitate, salariații noștri din industrie sunt printre cei mai prost plătiți din UE
La zece ani de la aderarea la spațiul comunitar, masa salarială din industria românească (remunerarea salariaților) a scăzut raportat la valoarea adăugată brută realizată în acest sector al economiei.
luni, 29 octombrie 2018
Evaziunea din turism. Studii de caz: Vama Veche - 2 Mai și Bran - Moieciu
Cum pot o pensiune, motel sau hotel să reziste un an de zile cu un grad de ocupare cuprins între 15% și 20%? Răspunsul e că nu prea pot, iar cifrele declarate de structurile de cazare ne arată că evaziunea fiscală e larg răspândită.
joi, 25 octombrie 2018
Cât cântărește IT-ul în PIB-ul statelor UE
Ponderea IT-ului în economia românească a ajuns anul trecut, conform datelor Eurostat, la 3%. Vorbim doar de partea de IT și nu de întreg sectorul IT&C, care deținea anul trecut o pondere de 5,1% din PIB-ul României.
duminică, 21 octombrie 2018
Exporturile României în Antarctica și Insulele Marshall au explodat anul trecut
România a exportat anul trecut în Antarctica bunuri în valoare de 753 milioane de euro, exporturi mai mari decât cele înregistrate în relația cu China, Suedia sau Ucraina.
miercuri, 17 octombrie 2018
marți, 16 octombrie 2018
Cum arată șomajul în județele cu cei mai mulți asistați social
Beneficiarii de venit minim garantat au ajuns în luna august anul curent la un număr de 191,97 mii, în scădere cu 30 de mii față de aceeași lună din 2017, conform datelor Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială.
luni, 15 octombrie 2018
duminică, 14 octombrie 2018
Câţi porci mai avem în România faţă de de acum treizeci de ani
Săptămâna aceasta, Petre Daea ne-a anunțat că Ignatul anticipat ne-a costat 350 de mii de porci până acum. După Țara lui Negru Vodă, a lui Papură Vodă, România a ajuns și Țara lui Fără Tobă și Cârnați Vodă. Daea nu-și asumă nicio vină, el ne-a avertizat de la început că preferă oile.
joi, 11 octombrie 2018
Care au fost judeţele cu cele mai mari exporturi şi importuri în prima parte a anului
În prima parte a anului, deficitul comercial înregistrat de capitală (6,16 mld. euro) s-a situat aproape la nivelul întregului deficit comercial înregistrat de România (6,30 mld. euro). Partea bună e că deficitul capitalei a scăzut în raport cu cel al României față de prima parte a anului trecut (vezi tabelul din imagine).
miercuri, 10 octombrie 2018
Cât de mult ajută transferurile sociale de la buget reducerea sărăciei în statele UE
Surprinzător, anul trecut, conform datelor Eurostat, România nu era pe primul loc în UE în privința ratei riscului de sărăcie înainte de transferurile sociale, ci pe locul 8 între statele comunitare cu cele mai mari rate.
marți, 9 octombrie 2018
Care au fost cele mai vizitate județe de turiști în primele opt luni ale anului
În primele opt luni ale anului, numărul de sosiri ale turiștilor în spațiile de cazare a ajuns la 8,71 milioane, cu peste 400 de mii mai mult decât valoarea înregistrată în aceeași perioadă din 2017.
duminică, 7 octombrie 2018
Sunt celebră, scoate-mă de aici!
Arestarea Elenei Udrea în Costa Rica a scos la iveală fel de fel de teorii ale conspirației, care mai de care mai elucubrante. Cealaltă arestată, Alina Bica, a trecut în planul doi, soarta ei neinteresându-i prea mult pe dezvoltatorii de scenarii cu CIA, FBI, SIE, SRI și INTERPOL.
joi, 4 octombrie 2018
Bucureștenii sunt printre cei mai prost plătiți salariați ai capitalelor din UE
Regiunea capitalei noastre e pe penultimul loc în UE în privința ponderii masei salariale (remunerarea salariaților) în PIB. Doar atenienii sunt în urma bucureștenilor, conform datelor Eurostat.
miercuri, 3 octombrie 2018
Unde e Piața când se pune la cale ditamai șmenul prin Legea offshore?
Pentru prima dată în istoria PSD-ului, interesele României în materie de resurse chiar sunt apărate. Nu mă întrebați de ce, pentru că habar nu am, dar ceea ce contează e rezultatul. Până acum, PSD-ul a fost singura forță care s-a opus cedării pe nimic a resurselor de hidrocarburi descoperite în ultimii ani în Marea Neagră.
marți, 2 octombrie 2018
Ce pondere au multinaționalele în economia românească
Zilele acestea, INS-ul a publicat datele privind activitatea filialelor întreprinderilor străine în România (FATS) la nivelul anului 2016 (ancheta pentru anul 2017 se va publica anul viitor).
luni, 1 octombrie 2018
Topul județelor după numărul de locuințe terminate în prima parte a anului
În prima parte a anului curent, numărul de locuințe finalizate la nivel național a înregistrat o ușoară scădere față de aceeași perioadă a anului trecut (23.015 față de 23.057 locuințe).
miercuri, 26 septembrie 2018
La cât au ajuns salariile anul trecut în sectorul bugetar și în ce județe se înregistrau cei mai mulți salariați publici
La finalul anului trecut, efectivul salariaților din economie a ajuns la 5,36 milioane, în creștere cu aproape 139 de mii de salariați față de finalul anului 2016 (vezi tabelul din imagine). Tot la finalul anului trecut, conform datelor INS, efectivul de salariați publici număra 1,24 milioane, cu aproape 24 de mii în plus față de finalul anului 2016.
marți, 25 septembrie 2018
Cât a colectat anul trecut ANAF-ul la nivel de regiuni și județe
Anul trecut, ANAF-ul a colectat taxe și impozite în valoare totală de 214,97 miliarde de lei. Cea mai mare parte din această sumă s-a colectat la nivel local prin cele opt Direcții Generale Regionale ale Finanțelor Publice (56,1% din sumele colectate). Restul, de 43,9% din sumele colectate de ANAF, au provenit de la Marii Contribuabili (marile companii).
duminică, 23 septembrie 2018
miercuri, 19 septembrie 2018
Cât a crescut sectorul IT&C între 2007 și 2017 la nivelul statelor UE
Valoarea Adăugată Brută din sectorul IT&C a crescut cu 19% între 2007 și 2017 (de la 575,3 la 684,9 mld. euro), în timp ce numărul populației ocupate a crescut cu 15% (de la 6,13 la 7,06 milioane persoane).
marți, 18 septembrie 2018
duminică, 16 septembrie 2018
Cât au crescut productivitatea și salariile în statele UE între 2007 și 2017
Contrar părerii generale, de la aderarea la UE până anul trecut, productivitatea din România a crescut mai mult decât salarizarea.
miercuri, 12 septembrie 2018
În ce județe s-a concentrat creșterea economică de la nivel de regiuni în ultimul deceniu
România va avea anul acesta un PIB echivalent cu aproape 200 miliarde de euro, dacă e să ne ghidăm după ultima prognoză în profil teritorial a Comisiei Naționale de Prognoză.
luni, 10 septembrie 2018
marți, 4 septembrie 2018
Cum au evoluat cheltuielile cu sănătatea din statele UE în ultimii 20 de ani
Cheltuielile alocate sănătății din România au ajuns anul trecut la aproape 7,5 miliarde de euro, de 12 ori mai mult decât în anul 1997 și cu 61% mai mari decât în anul aderării la spațiul comunitar. Asta reiese dacă ne uităm pe datele Ministerului de Finanțe (pentru anul trecut) și pe cele ale Eurostat (pentru anii 1997 și 2007).luni, 3 septembrie 2018
Cum au evoluat la nivel regional veniturile populației raportate la PIB între 2012 și 2017
Anul trecut, veniturile totale anuale medii pe persoană de la nivel național s-au ridicat la echivalentul a 3.391 euro. În aceste venituri, conform metodologiei INS, intră atât veniturile bănești, cât și veniturile în natură.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)





























