Anii `90: Iliescu vs. Constantinescu. Care dintre ei a pierdut la scor mai mare bătălia cu economia

   România anilor `90 e un exemplu de manual pentru o criză economică în „w”. Puțină lume știe că această criză n-a început în 1990, ci mai devreme cu doi ani, în 1988. 

Ultimele trei crize economice ale României arată o tendință de scurtare a perioadelor

   De la Cuza încoace, România a înregistrat un număr de 41 de ani de recesiune economică. Asta înseamnă peste un an de rescesiune odată la patru ani. 

Cât de mari au fost salariile președinților României, de la Ceaușescu încoace, față de cele ale muritorilor de rând

  Salariul lui Ceaușescu era de aproape șase ori mai mare decât salariul mediu net în anul 1989. Cele mai multe surse indică un salariu de 18 mii lei, cifră confirmată de mărimea salariului președintelui României în anul 1990 (19 mii lei), stabilit prin legea nr. 4 din același an.

Cât de mult a crescut economia în timpul celor patru președinți „Escu”

   Între 1965 și 2014, România a avut patru președinți ale căror nume au terminația „escu”. Pentru cine nu știe, terminația „escu” adăugată numelor a început după Codul Civil a lui Cuza din 1864 și a luat amploare după legea asupra numelui, numărul 18, din 1895. 

5 mituri false despre economia anilor `90

   Anii `90 reprezintă o perioadă de decădere accentuată a economiei, echivalentă cu trecerea printr-un război, PIB-ul României scăzând la 72,7% față de cel înregistrat în 1989. 

Ce salarii au avut președinții, de la Ceaușescu la Iohannis

   De la Ceaușescu la Iohannis, salariile nete ale președinților au oscilat între 4,12 salarii medii nete pe economie și 5,88 salarii medii nete pe economie. Ăsta era ecartul până în luna august a anului ce s-a încheiat. Din august, grație 14/2015 dată de Gabriel Oprea, salariul net al președintelui a sărit la 8,33 salarii medii nete pe economie, făcând din Iohannis cel mai bine plătit președinte din ultimii treizeci de ani.

Un sfert de veac de capitalism

   La 25 de ani după revoluția din 1989, economia României e de aproape patru ori mai mare, cu exporturi de șapte ori mai mari, dar și importuri de zece ori mai mari. Toate acestea, în condițiile în care, numărul angajaților s-a înjumătățit, iar salariul mediu net s-a dublat.

Salariile președinților României

   Salariile șefilor de stat, de la Ceaușescu încoace, nu depășesc salariul minim din țările occidentale. E drept că nici performanțele acestora nu-i îndreptățesc să primească mai mult, dar, totuși, sumele primite de aceștia sunt la limita supraviețuirii într-o țară ca Germania.

Țară tristă, popor vesel

    Veselia cu care participă majoritatea la victoria unei minorități oferă imaginea inversă a puricelui urcat pe elefant, căruia îi și zice: „Maamă, ce mai tropăim!” e prezentă din cele mai vechi timpuri. La noi,  elefantul se urcă pe purice după ce acesta a făcut toată treaba, îl strivește și, mai apoi, îl întreabă cu tupeu: „A, ce, erai și tu pe-aici?”. 

   Când Mackensen a ocupat Bucureștiul în primul război mondial, iar administrația s-a refugiat la Iași, la biroul mareșalului era coadă de politruci rămași în capitala ocupată. Tot aceeași oportuniști și-au arogat cele mai mari merite după Unire. Continuând pe linia veseliei triste, de care până și Conu Caragiale s-a săturat, și-a făcut bagajele, și-a luat-o spre țara seriozității - Germania, oportuniștii de serviciu s-au urcat în trenul activiștilor odată cu venirea comuniștilor. După `47, în România, mai toți erau comuniști ce fuseseră în ilegalitate între războaie, capitaliștii, câteva mii la număr, înfundau pușcăriile. La revoluție, între 16 și 21 decembrie, doar câteva mii erau împotriva lui Ceaușeșcu, după, a fost nevoie de câteva tipografii să tipărească certificate de revoluționari. În `97 votanții lui Constantinescu păreau c-au fost mai mulți decât în duminica orbului. Același lucru și în 2004, în 2012 la protestele din Piață, nu și acum. Acum oportuniștii stau pe margine să vadă cine cade primul, noi, cei cu Piața, sau ei, cei cu banii.