Social Icons

miercuri, 24 iunie 2020

Topul județelor după numărul de autorisme înmatriculate la mia de locuitori în 2019

În ce județe sunt înmatriculate cele mai multe autoturisme
   La finalul anului trecutparcul auto național număra 6,90 milioane de autoturismeîn creștere cu 450,5 de mii de autoturisme față de finalul anului 2018.
   
   69,8% din totalul autoturismelor înmatriculate în România la finalul anului trecut sunt mai vechi de 12 ani. Procentul e în creștere față de anul anterior, când 66,3% din totalul autoturismelor înmatriculate erau mai vechi de 12 ani
   Statisticile Direcției Regim Permise și Înmatriculare a Vehiculelor privind parcul auto și a INS-ului privind populația rezidentă ne arată că numărul de autoturisme la mia de locuitori a crescut de la 277 în anul 2016, la 305 în 2017, la 330 în anul 2018 și la 356 în anul 2019.

   În ce județe sunt cele mai multe autoturisme înmatriculate?

   Capitala conduce autoritar în topul județelor după mărimea parcului de autoturisme (1,169 milioane - vezi tabelul din imagine). În top urmează județele Timiș (273,6 mii autoturisme), Cluj (268,9 mii), Constanța (258,9 mii) și Prahova (247,8 mii).
   Județele cu cele mai puține autoturisme înmatriculate la finalul anului 2019 erau  Giurgiu (70,4 mii), Covasna (67 mii), Ialomița (66,4 mii), Călărași (63,8 mii) și Tulcea (60,8 mii - vezi tabelul din imagine).

   Cele mai mari creșteri ale parcurilor de autoturisme de la nivel de județe față de anul 2018 s-au înregistrat în capitală (62,2 mii), Ilfov (18,2 mii), Constanța (17,2 mii), Prahova (16,7 mii) și Cluj (16,6 mii - vezi aici datele din 2018 de la nivel de județe).

   Cum arată topul după numărul de autoturisme înmatriculate la mia de locuitori din anul 2019?

   La nivel național, anul trecut, numărul de autoturisme înmatriculate la mia de locuitori era de 356în creștere față de 2018, când se înregistrau 330 de autoturisme la mia de locuitoriDoar capitala și alte 11 județe se situează peste media înregistrată în 2019 la nivel național (vezi tabelul din imagine).

   Capitala conduce detașat în acest top, cu un număr de 639 autoturisme la mia de locuitori. Interesant e faptul că județul Ilfov nu intră în top 10, deși, cel mai probabil, o mare parte din autoturismele înmatriculate în capitală au proprietari rezidenți în acest județ. La distanță, după capitală, urmează județele Timiș (388 autoturisme la mia de locuitori),  Constanța (384), Arad (383), Cluj (380), Argeș (377), Alba (373),  Hunedoara (372), Brașov (372) și Sibiu (366 - vezi tabelul din imagine).

   În coada topului județelor după numărul de autoturisme înmatriculate la mia de locuitori din anul 2019 se situau județele Iași (243 autoturisme la mia de locuitori), Teleorman (243), Botoșani (231), Călărași (224) și Vaslui (220).

    E interesant că județe precum Ilfov sau Prahova se află sub media națională a numărului de autoturisme înmatriculate la mia de locuitori. Surprinde, de asemenea, poziția slabă a județului Iași în acest top, situându-se în urma unor județe din aceeași regiune, precum Suceava sau Neamț (vezi tabelul din imagine). 

   Numărul de autoturisme înmatriculate la mia de locuitori e folosit adesea ca indicator al nivelului de trai. Dacă îl utilizăm astfel, atunci trebuie să știți că România e pe ultimul loc în UE în privința acestui indicator, conform ultimei statistici Eurostat aferentă anului 2017 (accesează datele aici).


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu