La fiecare schimbare de putere, noii șefi instalați la ANAF vor să reformeze sistemul din temelii. Ce-a fost înaintea lor e dezastru, dar, de acum înainte, după ce vor reforma ei sistemul, vor curge doar lapte, miere și venituri multe colectate.
Adevărul e că pentru prima parte ei au dreptate, adică ce-a fost înaintea lor a fost dezastru, doar cu partea a doua, cea cu reformarea sistemului, nu le iese niciodată. Pe la mijlocul lui martie, ar fi trebuit să apară bilanțul ANAF-ului denumit pompos „Raport de performanță”. La ce performanță a reușit anul trecut, când pentru prima dată veniturile colectate de ANAF au scăzut sub 27% din PIB, cred că denumirea „Dare de seamă” ar fi mult mai potrivită. Anul acesta „Raportul de performanță” a ANAF-ului întârzie să apară. Ai putea crede că lumea de pe acolo a plecat deja în vacanța de Paște.
Zilele trecute, ministrul de finanțe ne anunța că bugetul va suferi modificări pe partea de cheltuieli dacă ritmul slab de colectare va continua. Acum vreo două săptămâni, șeful SRI ne anunța că-și va retrage ofițerii detașați la Direcția antifraudă Fiscală din ANAF. Am analizat activitatea acestei direcții într-un articol trecut (vezi aici), iar, din datele disponibile până în trimestrul trei al anului trecut, nu reieșea c-ar fi avut mai mult succes decât vechea Gardă Financiară. Oricum, schimbările din Direcția Antifraudă la trei ani după ce a fost înființată nu sunt de bun augur. Toate aceste mișcări din cadrul ANAF ne arată că activitatea celui mai slab Fisc din UE nu are șanse mari să se înbunătățească în următorul an. Așadar, e aproape sigur că bugetul va suferi în decursul anului ajustări la capitolul de cheltuieli, în special la investiții.
Niciun ministru de finanțe sau un șef al ANAF-ului n-a luat niciodată în calcul aducerea unor experți străini pentru a putea ridica gradul de colectare. Vara trecută, un raport al unui expert FMI cu privire la funcționare Direcției Marilor Contribuabili din ANAF identifica o serie de deficiențe la nivelul organizării acestei direcții (accesează aici raportul). Ce s-a întâmplat în urma acestui raport? Nimic. Vorbim de o direcție responsabilă pentru colectarea a aproape 50% din veniturile anuale ale ANAF-ului. Deci, dacă vrei să înbunătățești gradul de colectare e musai să încerci să remediezi deficiențele din această direcție. Ce noutate a apărut de anul trecut în această direcție? S-a mărit numărul companiilor administrate de această direcție, de la peste 1.400 la peste 2.900. Dacă direcția avea probleme să administreze eficient cei peste 1.400 de mari contribuabili din 2016, cum va reuși să administreze eficient un număr aproape dublu?
Deficiențele din cadrul ANAF nu s-au rezolvat, iar ca să fie situația și mai complicată, la nivel de direcții generale regionale, responsabile pentru colectarea celeilalte jumătăți din veniturile anuale ale ANAF-ului, s-a mai creat un palier, cel al administrării contribuabililor mijlocii. Toate aceste însăilări făcute pentru a spori eficiența ANAF-ului au condus de fapt la o reducere a gradului de colectare. Suntem unica țară din UE care, deși are creștere economică susținută în ultimii ani, „reușește” să-și scadă gradul de colectare de la un an la altul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu