Ciuciu Bank

   Anii `90 rămân, în amintirea colectivă, drept anii  în care pe imașul național păștea turma de oi păzită de ciomagul cu trei trandafiri încrustați și dulăii cu mare apetit la tot ce era verde, nu iarbă, ci dolari. Iarba, în acele timpuri, era pentru turmă, se devaloriza de la o zi la alta și se numea, în limbajul colectiv, leu.

După țepele piramidale de la mijlocul deceniului, au urmat schemele fondurilor de investiții într-o țara în care tranzacțiile bursiere erau tot atât de cunoscute  populației precum ritualul de înmulțire al viermilor inelați, pentru ca finalul să culmineze cu asaltul asupra sistemului bancar.

   Dintre toate țepele puse la punct în România, asaltul asupra băncilor era să ducă țara drept în faliment. Evitarea incapacității de plată s-a făcut cu mari costuri sociale, rămânerea în urmă a economiei față de țările din jur, cu excepția Bulgariei, excepția ce ne face să ne împăunăm, nu știu încă pentru cât timp, ne-a împins spre o recesiune severă în anii 1997-1999. Problemele sistemului bancar, până la retragerea oficială a autorizației de funcționare, au început din anul 1996, odată cu Credit Bank SA. Apogeul a fost atins în 1999, când Bancorex, „Banca mileniului trei”, a ratat total intrarea în mileniul vizat, cu grija unor cetățeni aflați în arhivele AVAS mult timp după „Mânăria mileniului doi”.

  Toată liota de îmbogățiți de pe urma falimentelor bancare n-au reușit în deceniul următor decât să-și cheltuiască banii. Mari afaceri gândite și lansate la apă nu puteai să pretinzi de la niște indivizi ce se gândesc doar cât timp le vor ajunge banii din următorul șmen. Din această cauză, o mare parte din clasa de oameni de afaceri români nu poate trece granița. Șmenurile lor țin cât granițele de stat, în afara lor dau nas în nas fie cu alte șmenuri locale, fie cu un climat protrivnic șmenurilor.

   Pe vinovații falimentelor bancare îi regăsim în politică, în sistemul bancar, chiar la vârful acestuia, și, binențeles, în „afaceri”. Prea puțini dintre acești vinovați se regăsesc în spatele gratiilor sau măcar în spatele unui cazier pătat. La o duzină de ani  de la ultimul faliment bancar, România n-a dezvoltat un sistem imunitar capabil să respingă atacurile la adresa avutului public. După privatizarea sistemului bancar, după astuparea găurilor produse de falimentarea băncilor, cei vinovați de aceste falimente au găsit o altă sursa de finanțare a luxului propriu, și anume bugetul statului. Găurile date anual bugetului statului prin supraevaluarea unor lucrări, bunuri și servicii publice achiziționate egalează de departe falimentul Bancorex. De la nivel central până în ultima comună, rotițele creierului aleșilor nu funcționează decât setate pe punerea în funcțiune a noi și noi scheme de fraudare a banilor publici și asta ne teleportează în timpurile lui Ciuciu Bank, acolo se încheie bucla temporală.