Social Icons

joi, 18 iulie 2013

Rugăciunea unui dac

Evoluția indicatorilor de activitate la Dacia Renault   Pe când Zamolxe avea meciuri de box cu zeii romanilor, după cum  stă scris în Memento mori a lui Eminescu, de parcă Neptun sau bărbosul din Carpați n-aveau altă treabă decât să urmeze exemplul unor berbeci de-o parte și de alta a Istrului, pe-atunci începea epopeea unui popor a cărui singură virtute era să se ițească în istorie în diferite perioade separate de secole, nelăsând mari realizări, ci ițindu-se doar pentru a da apă la moară forumiștilor exaltați 1900 de ani mai târziu.
   Nu-i bai, că așa au făcut și înainte de caftul imortalizat pe columnă. Istoria ăstui popor poate fi rezumată astel : 
- Herodot dă de știre lumii că în aste părți sălășluiesc ființe bipede ce-și zic geți;
- un secol și ceva mai târziu, după probabil o nouă etnogeneză apare Rhemaxos și Zoltes care ar fi fost regi pe undeva prin republica actuală a lui Nicușor;
- după două secole, apare mândru ca un soare și la fel de inaccesibil de studiat,  - mare rege al geților sau deja al dacilor, Burebista, în funcție de cine ne scrie istoria, istorici sau mai nou forumiștii ;
- Burebista se încaieră cu toți de prin jur, de-acolo ne vine spiritul profund de pace și iubire cu vecinii și, în final, moare lăsând pe Deceneu să-i risipeacă moștenirea prin împărțirea averii la beizadelele sale - adevărații Poponeți ai vremurilor;
-  din nou pauză de peste un secol și, apoi apare Duras și, mai apoi Decebal, sau după unii istorici Duras e Decebal cu numele preschimbat - baiatul era vedetă după caftul cu Fuscus și cică voia nume de vedetă;
- Decebal papă bătăiță de la Trăienel și iese din istorie cu capul într-o traistă purtată de un roman, dacă e să dăm crezare filmului Columna;
- bla-bla-bla-ocupație romană-guvernator-construcții-Adamclisi-pa! Ura și la gară!- retragerea lui Aurel în 275;
- pauză, nu mult, cam o mie de ani sau 800- dacă credem că Gelu, Glad și Menumorut că aveau apucături ca noi;
- se ițesc apoi Basarab și Dragoș după niște cnezi mai mult sau mai puțin din legende și pun la cale formarea perfectului simplu și a dulșeții di grai moldovinesc;
- urmează apoi restul de Mușatini și Basarabi, apoi Movilești și Cantacuzini și tot așa până pe la unire;
- unirea -EEEE!Cuza!-bla, bla-Eminescu și restul de clasici-război de independență-război balcanic-război mondial - Pașnic popor!
-  Unirea -EEE!-legionari-război-comuniști-Dacia-Stop!
   Ce, ne-am întors în timp? Nu, s-a construit uzina de la Colibași - actualmente Mioveni cu ajutor de la franțuji și cu numele celor de la care nu ne-au mai rămas decât o duzină de cuvinte și de pietre așezate de arheologi în cerc ca să vadă dacologii ce altare superbe construiau străbunii de-și mușcau de invidie buzele grecii, romanii, perșii, chiar și egiptenii. Urmează în istorie un lung șir de realizări dacice sub formă de mașini proaste și la prețuri prohibitive. Pe urmă vine revoluția ... și, șirul de realizări dacice de calitate proastă continuă. Ne vizitează din nou franțujienii și încep să scoată mașini ce pornesc la prima cheie. Cam așa sună pe scurt „marea noastră istorie”. Atât de mare că nu mai termină pe forumuri dezbaterile despre pauzele de 1200-1400 ani din totalul de 2400. 
   Bănuiesc că-n pauzele lungi și dese ce ni le luam cu de la sine putere, noi puneam la cale ce vom face la următoarea apariție. Iar la următoarea apariție  plănuiam cum să dispăream mai repede că lumea era rea și dușmănoasă  și râvnea la ceea ce n-aveam dar aveam de gând să facem. Și tot așa până lumea a devenit mai strâmtă și mai alfabetizată și-a început să ne menționeze, că din partea noastră puteau să mai treacă ceva secole până să scriem ceva despre noi.
   Revenind la Dacia cea din timpuri recente, observăm că din noianul de privatizări făcute de hienele ce ne conduc, asta-i singura care le-a ieșit. Dacă rata de succes va fi la fel și în ceea ce urmează, atunci avem nevoie de-o economie de dimensiunile celei americane.

Indicatori de activitate a companiei Dacia
Diagnosticul activității Dacia
  
   Nimeni nu dădea mari sorți de izbândă la apariția primului Logan în ceea ce privește exporturile. Ce-i drept mașina arăta de parc-ar fi fost croită cu drujba asemenea uneia de gheață la nu știu ce festival al figurinelor nereușite de gheață. Cotidienele din Germania o numeau „ Sperietoarea din Carpați ”. Și  chiar dacă nu a fost  regina balului și nici la momentul actual nu e, nici măcar după retușuri, a cucerit buzunarele celor de-afară prin argumentul suprem - Prețul. Și uite-așa sperietoarea a devenit chiar sperietoare din moment ce exporturile au crescut de peste opt ori. Cifra de afaceri a crescut în tot acest timp de trei ori, iar profiturile s-au menținut la valori comparabile în ciuda crizei.
   Există și unele semne de îngrijorare în ceea ce privește expunerea statului pe marile companii. Exemplul Nokiei este o poveste fără de succes ce-a prăbușit indicii industriali în județul Cluj cu peste 50% în anul ulterior plecării. Nokia, însă, avea o pondere mică în PIB de sub 1%, în schimb, în cazul Daciei, ponderea în PIB-ul național este de 2,9%. O relocare a producției ar angrena o scădere mai mare a PIB-ului prin industriile orizontale ce s-au dezvoltat în zonă. În cazul Nokiei dezvoltarea pe orizontală nu exista. 
   O contrabalansare prin creșterea producției la Craiova combinată cu o nouă intrare a unui producător ar poziționa România definitiv în mentalul producătorilor auto ca posibilă destinație pentru localizarea de capacități de producție. Asta dacă cei ce ne conduc au suficientă înțelepciune să nu pună bețe-n roate unor eventuali investitori și să urmeze exemplul facilităților acordate la Craiova. Dacă nu, să ne mulțumim cu ce avem și ... Dă, Zamolxe, să rămână Dacia la Mioveni !  Cam așa ar suna rugăciunea unui dac, dacul fiind angajatul de la Dacia.

   
   


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu