Social Icons

joi, 11 iulie 2013

În trening Nike, cu adidași Puma și cu șapcă Adidas

Evoluția veniturilor la Adidas și NikeComparație cifre Adidas, Nike, Puma   Pe lângă plopii fără soț, plantați în apropierea realizării Generalisimului din vecinătatea complexului Bucur Obor, realizare acoperită cu folie de plastic asemeni unei sere, doar că înăuntru se coc precupeți și mușterii laolaltă și nu roșii sau castraveți. Deci, pe lângă plopii ăia sau copaci ce seamănă cu plopii, dar la nivel metaforic, ei fiind în realitate niște duzi sau poate corcoduși, se ițește câte-o antreprenoare în ale comerțului stradal și țipă cât o țin bojocii: „Șosete naic, adidas, puma - cinci la zece lei !”.
   Cu țipatul n-ar fi o problemă, nici măcar invadarea spațiului intim nu ar reprezenta mare lucru pentru că îți asumi aceste inconveniente când mergi prin zonă să te aprovizionezi cu fructele și legumele patriei made in Turkey, de la niște legume ce n-au auzit în viața lor de concurență, atâta timp cât cer toți același preț pe rezultatele muncii lui Suleyman, transbordate, cu sau fără acte, în curtea Generalisimului de la sector 2. Cea ce te frământă după întâlnirea de grad trei cu sales managerul de trotuar este cum naiba ajunge o pereche de falsuri să coste doi lei la a cincisprezecea mână? Asta te frământă dacă ai ceva idei despre economie, dacă nu, te frământă dor gândul dacă prietenii tăi s-ar prinde că porți fake-uri sau dacă logo-ul este prea mic și n-o să-l observe lumea. Indiferent cât e costul de producție al șosetelor respective prețul final este cel ce ademenește iubitorii de compilații Naic -Adidas, dacă se poate chiar pe aceeași șosetă.
   De ieși la șosea și-o iei înainte pe Moșilor, atunci vei întâlni la distanță de cinci minute - pas normal o reprezentanță Nike de unde îți  vei lua porția de amărăciune când vei socoti salariul tău în șosete Nike, de data asta originale. Tot amărât vei fi după ce vei ieși din reprezentanțele Adidas și Puma după ce îți vei fi contiuat drumul pe Moșilor până la piața Sf. Gheorghe iar de acolo puțin la stânga în centrul Unirea. Prețurile celor trei producători sunt cam la fel cu unele abateri nesemnificative date de eventualele promoții. Profiturile lor diferă, însă. Americanii-s fruncea, urmați de Puma, iar la final Adidas vine, pentru al nu știu câtelea an consecutiv, cu pierderi nete. La cifre de afaceri, active totale și profituri brute Adidas și Nike sunt în altă ligă față de Puma. Rivalitatea Puma - Adidas e doar în capul celor de la Puma. În cifre Puma e de matineu.
   Nike, după toate scandalurile cu folosirea minorilor la muncă în uzinele ce le deține sau cu care colaborează în Asia, nu a catadicsit să facă publice cheltuielile cu personalul. Spre deosebire de liderul mondial la ironii cu munca prestată de minori, Adidas și Puma spre toată lauda lor, au publicat cheltuielile cu personalul. Nu că ar însemna mare lucru, dar în această industrie este necesară o transparență mai ridicată din partea companiilor în ceea ce privește costul forței de muncă. Nike a înțeles din tot scandalul să arunce pisica în ograda colaboratorilor. Ei folosesc copii în Asia la muncă și nu compania Nike. De parcă ei ar exista dacă n-ar fi parteneri cu Nike, iar costul lor redus pentru care au fost aleși de Nike nu s-ar datora și copiilor exploatați. Câinii latră, caravana trece și câștigurile sunt la nivel de miliarde. 
 Adidas în cifre
Evoluția indicatorilor de activitate la Nike
Evoluția indicatorilor de activitate la Puma
   Adidas, pe de altă parte, e într-o situație ciudată de cel puțin cinci ani. Compania are profit brut dar la final e pe pierdere netă. Politica managementului de evitare a unor impozite are probabil de-a face cu această situație. 
   Criza nu pare să le fi afectat pe cele trei companii, toate reușind să-și crească vânzările pe seama celor ce doresc mai mult marca și mai puțin se uită la raportul calitate-preț, deci își doresc marca cu orice preț. Creșterile cele mai importante s-au înregistrat pe piața chineză, urmate de piețele țărilor emergente, SUA, vestul Europei, iar la final centrul și estul european.
   Concluziile de tras după evoluțiile înregistrate pe piața de articole sportive originale și pe cea a articolelor mai puțin originale ca marcă, dar original de amuzante prin denumiri precum Adidos, Mike, Pumma, țin din perspectiva clientului și au impact direct asupra vânzărilor, mai exact de costul de oportunitate, explicitat pe larg în continuare. 
   Deci, dacă vrei să te echipezi sportiv, nu pentru sport ci pentru paradă la colț de bloc, prin fața amicilor și amicelor ce trudesc seară de seară la shaorme din ce în ce mai mari și mai cu de toate, atunci trebuie să-ți faci un plan serios din care la final să te alegi cu mult doritul trening, șapcă, adidași și eventual câteva șosete cu cele trei mărci ca să le poți interschimba și, în același timp, să rămâi cu ștaif în ochii devoratorilor de shaorme. Și planul sună cam așa: 300 - 400 lei treningul dacă este dintr-o colecție mai veche, dacă vrei din colecția nouă atunci, fără 500 nu scapi; 50-100 șapca depinde de colecție; în cazul adidașilor situația e similară cu treningul; la final cele trei perechi de șosete de mai scalpează de 50 - 75 lei. Tragi linie și vezi că la 800 lei vei fi un anonim printre hominis-shaormus, pe când  la 1200 își rod coșhaormarii degetele cu tot cu lipie de invidie.
   După calcule ce-ți chinuie bugetul, dacă tot optezi pentru varianta originală combinată cu o duzină de „șosete cinci la zece lei”, vei lua decizia bună pentru sănătatea ta, shaorma va fi o delicatesă inaccesibilă din momentul în care ai tastat pin-ul la reprezentanțe și, mai apoi, te-ai căutat prin buzunarele treningului de firmă după ultimii bănuți să-ți iei șosetele fake-uri. Totuși poți fi mândru că ești imparțial cu piețele și apelezi la fel de ușor la falsuri ca și la produsele de marcă, urmând ca falsurile să le camuflezi printre originale, în ținuta zilnică și-n viață în general.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu