Social Icons

sâmbătă, 1 iulie 2017

Unde era România acum mai bine de un secol în privința avuției naționale și unde e acum

Topul statelor după avuția națională
   Pare greu de crezut, dar în urmă cu un secol și ceva (perioada 1885 - 1894), România stătea mai bine la capitolul avuție netă pe locuitor decât în prezent.
   
   Din lucrarea dlui Victor Axenciuc „Avuția Națională a României. Cercetări istorice comparate 1860 - 1939” aflăm că, în perioada 1885 - 1894, economistul Michael George Mulhall plasa România (Vechiul Regat) deasupra Italiei, Greciei, Portugaliei, Bulgariei, Serbiei și Rusiei în ceea ce privește avuția națională pe locuitor. Calculele mai aprofundate ale dlui Axenciuc, realizate un secol mai târziu, dau o cifră mai mică a averii naționale pe locuitor din România din preajma anului 1900 (346 USD față de 520 USD - vezi tabelul din imagine), dar asta nu înseamnă că ierarhia stabilită de Mulhall e greșită, pentru că a aplicat aceeași metodă de calcul și celorlalte state. 
   Din aceeași lucrare aflăm și cât era venitul național pe locuitor în perioada 1885 - 1894 din din România și din alte state. În privința venitului național pe locuitor, cifra dlui Axenciuc e aceeași ca cea avansată de Michael G. Mulhall (68,5 USD). În privința acestui indicator, România anilor 1885 - 1894 devansa Grecia, Portugalia, Serbia, Bulgaria și Rusia (vezi tabelul din imagine). 

   Datele sunt susținute de studiul realizat de BNR în colaborare alte bănci naționale din sud-estul Europei „South-Eastern European Monetary and Economic Statistics from the Nineteenth Century to World War II”, din care reiese că PIB-ul pe cap de locuitor din România a avut o valoare medie în perioada 1890 - 1910 de 12,8 lire sterline, ceea ce era echivalent cu 64 dolari la cursul liră/dolar din perioada respectivă.

   Cum stătea România față de cele mai bogate națiuni acum mai bine de un secol?

   Marea Britanie, Australia, Franța, SUA și Danemarca erau țările cu cea mai mare avuție națională pe locuitor în perioada 1885 - 1894, valoarea acesteia depășind o mie de dolari (vezi tabelul din imagine). Noi, așa cum am spus, conform clasamentului realizat de Mulhall aveam o avuție pe locuitor de 520 USD, eram înaintea Italiei, Greciei, Portugaliei, Bulgariei, Serbiei și Rusiei (vezi tabelul din imagine). 

   La data respectivă, avuția pe locuitor din Imperiul Austro-Ungar era estimată la 900 de dolari. Din datele studiului BNR și al celorlalte bănci naționale, reiese că PIB-ul pe locuitor din partea ungară a imperiului era cu 20% mai mic decât în partea austriacă. Ținând cont de populația din cele două componente ale imperiului și diferența de PIB pe locuitor, am estimat avuția pe locuitor din partea ungară la 785 USD și la 985 USD în partea austriacă a imperiului. Deci, în ceea ce privește avuția pe locuitor, România era în urma celei existente în partea ungară a imperiului Austro-Ungar (520 USD față de 785 USD - vezi tabelul din imagine).

   În ceea ce privește venitul național pe locuitor, România era în fața acelorași țări, cu excepția Italiei, care avea un venit pe locuitor mai mare (71 USD față de 68,5 USD). Partea ungară din imperiul dualist, conform estimării mele, a reieșit cu un venit național mai mare decât cel înregistrat în România (72,4 USD). 
   Cele mai mari valori ale venitului național pe locuitor în perioada 1885 - 1894 se înregistrau în Australia, SUA, Marea Britanie, Franța și Belgia. Trebuie remarcat faptul că, în acea perioadă, Germania nu intra în top 5 nici în privința avuției pe locuitor și nici în ceea ce privește venitul național pe locuitor (vezi tabelul din imagine).

   Dacă raportăm venitul național pe locuitor la avuția pe locuitor ne dăm seama ce capacitate de generare de venit din averea deținută aveau statele. Cele mai ineficiente state erau Austro - Ungaria (un raport de 10,8 la 1 între avere și venit) și Marea Britanie (9 la 1). Cele mai eficiente state erau Rusia (raport între avuție și venit pe locuitorde 5 la 1) și SUA (5,2 la 1). 
   România, conform clasamentului realizat de Mulhall, avea un raport de 7,6 la 1. Raportul rezultat din datele recalculate de dl Axenciuc (avuție pe locuitor de 346 USD și un venit național de 68,5 USD) e de 5 la 1.

   Cum stă România în privința avuției naționale față de alte state în prezent?

   Raportul Credit Suisse privind avuția națională din 2016, din care am selectat statele ce intrau în clasamentul lui Mulhall, ne arată că statele cu cele mai mari avuții pe locuitor erau Elveția, Australia, SUA, Norvegia și Marea Britanie (vezi tabelul din imagine).
   România, conform acestui raport, avea în 2016 o avuție pe locuitor de puțin peste 11 mii de dolari, fiind surclasată de Bulgaria, cu o avuție pe locuitor de 12 mii de dolari. În spatele nostru erau doar Rusia (8,2 mii USD) și Serbia (5,3 mii USD).
   Din 2012, BNR calculează avuția netă pe locuitor. Conform ultimelor date BNR, în 2016, avuția pe locuitor din România era de 11 mii euro, ceea ce e echivalent cu 12,2 mii USD, la cursul mediu din 2016 (vezi tabelul din imagine). 

   În prezent, statistica oficială folosește Produsul Intern Brut ca principal indicator al productivități. Venitul Național e un indicator mult mai puțin uzitat

   Conform Eurostat, în 2016, dintre statele despre care discutăm, cele mai mari valori ale PIB-ului pe cap de locuitor se înregistrau în Elveția, Norvegia, SUA, Danemarca și Australia (datele au fost transformate în USD - vezi tabelul din imagine). În cazul SUA, Rusiei și Australiei, datele sunt preluate de la institutele de statistică naționale.  
   România, cu un PIB pe cap de locuitor de 9,5 mii USD, surclasa Rusia, Serbia și Bulgaria

   Dacă raportăm avuția pe locuitor la PIB-ul pe locuitor pentru a avea o imagine a productivității averii, ne rezultă faptul că cele mai puțin productive state sunt Elveția și Marea Britanie, cu un raport între avuție și PIB de 5,6 la 1. 
   Cele mai eficiente state sunt Rusia (raport de 0,9 la 1) și Serbia (1 la 1). România are un raport între avuția netă și PIB-ul pe locuitor de 1,2 la 1, conform datelor Credit suisse, și de 1,3 la 1, conform datelor BNR.

   Față de acum mai bine de un secol, avuțiile naționale sunt folosite mult mai eficient, iar statele mai sărace sunt mult mai productive raportat la ce avere dispun decât cele bogate. România a decăzut față de Grecia, Italia și Portugalia în privința avuției pe locuitor și această stare e cauzată de toate evoluțiile istorice din ultimul secol (cele două războaie mondiale, comunism și tranziția de la comunism la capitalism).


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Blogger Templates