Social Icons

duminică, 26 martie 2017

Topul județelor după numărul de autoturisme la mia de locuitori

Topul județelor după numărul de autoturisme înmatriculate
   Potrivit datelor Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor pentru finalul anului 2016, în România erau înmatriculate peste 5,47 milioane de autoturisme, cu 317 mii mai multe decât în anul anterior.

   Dacă raportăm numărul autoturismelor la populația rezidentă din 2016, ne rezultă că anul trecut numărul de autoturisme la mia de locuitori era de 277 (vezi datele din imagine). România e pe ultimul loc în UE în privința ratei de motorizare (accesează aici datele Eurostat), numărul de autoturisme la mia de locuitori fiind cel mai mic dintre toate statele membre. 

   Numărul de autoturisme la mia de locuitori e considerat și un indicator al nivelului de trai. După cum stăm în această privință, adică suntem codașii uniuniii, ne dăm seama că nici în privința nivelului de trai nu excelăm. Statele vecine membre UE, Bulgaria și Ungaria, înregistrau în 2014 (din acel an sunt ultimile date Eurostat), rate de motorizare mai mari decât noi. În Bulgaria, rata de motorizare era de 416 autoturisme la mia de locuitori, în Ungaria era de 315 autoturisme la mia de locuitori, iar la noi era de doar 246 autoturisme la mia de locuitori (vezi aici datele Eurostat). Chiar dacă am lua în calcul datele României de anul trecut (277 autoturisme la mia de locuitori), tot am fi codași la rata de motorizare din UE.

   Cum arată topul județelor după numărul de autoturisme la mia de locuitori?

   Cele mai multe autoturisme înmatriculate erau la finalul anului trecut în capitală. Peste un milion de autoturisme erau înmatriculate în București, reprezentând peste 18% din parcul de autoturisme de la nivel național. În capitală, la finalul anului trecut, erau 544 de autoturisme la mia de locuitori (vezi tabelul din imagine). 

   La polul opus, cu cele mai puține autoturisme la mia de locuitori, era județul Călărași (153 de autoturisme la mia de locuitori). Doar zece județe, plus capitala, aveau un număr de autoturisme la mia de locuitori mai mare decât media națională (277). Dacă am scoate capitala din calcule, media națională a numărului de autoturisme la mia de locuitori ar fi fost de 249, iar peste această medie s-ar situa 21 de județe plus capitala. 

   După capitală, în topul județelor după numărul de autoturisme la mia de locuitori din 2016, urmau județele Timiș, Cluj, Brașov și Arad. Acestea sunt singurele județe care depășeau pragul de 300 de autoturisme la mia de locuitori (vezi tabelul din imagine).
   În coada topului, judelele cu cel mai mic număr de autoturisme la mia de locuitori, erau Giurgiu, Teleorman, Botoșani, Vaslui și CălărașiSudul Munteniei și regiunea Moldovei sunt zonele cu cele mai mici valori ale numărului de autoturisme la mia de locuitori.

   Chiar și județele fruntașe ale noastre, în afara capitalei, au o rată de motorizare mai mică decât mediile naționale ale vecinilor din UE în anul 2014. Asta ne arată că sunt șanse minime ca în următorii ani să părăsim ultimul loc după rata de motorizare din UE.

  

Un comentariu:

  1. Giurgiu, teleorman si Calarasi cred ca au foarte multe auto inmatriculate in Bulgaria.Doar sunt aproape.De aia ies bulgarii in fata noastra.

    RăspundețiȘtergere

 
Blogger Templates