Social Icons

duminică, 5 iulie 2015

OXI?!?

De ce e mai bine pentru Grecia să revină la drahmă
   De luni, adică de mâine, soarele va răsări în continuare pe cerul grecesc, insulele vor fi în continuare pline de turiști, iar corespondenții TV vor pândi în continuare cozile de la bancomate. Indiferent de rezultatul referendumului, viața grecilor nu se va schimba cu mult după un vot pro sau contra.
Grecia va avea aceeași datorie colosală de plătit, parlamentul va fi populat de aceleași nulități vinovate de datoria colosală, iar grecul de rând va ține cu dinții de orice euro pus deoparte, arătându-le degetul mijlociu celor de la fisc.
   Singura speranță de mai bine nu vine din acceptarea unui nou plan de austeritate, ci din intrarea în incapacitate de plată. Dacă Grecia nu-și mai plătește datoriile, ce se va întâmpla? Nu mai are acces la piețele de capital? Acum are? O mai împrumută alcineva în afară de BCE și FMI? I se pune sechestru pe activele din străinătate. Foarte bine, așa vor afla grecii cine i-a furat și cine sunt posesorii celor peste 360 miliarde de euro dosiți prin paradisurile fiscale. Băcile grecești nu vor mai primi bani de la BCE, deci vor intra în faliment. Da, și nu, cei de la BCE știu că tăierea finanțării băcilor grecești e o sabie cu două tăișuri, așa că vor finanța în continuare băncile, cel puțin o perioadă, pentru a limita riscul de contaminare a altor bănci din zona euro.
   Un stat fără opțiuni, cum e Grecia, are brusc mai multe opțiuni când e pus cu spatele la zid. Revenirea la drahmă e singura șansă pentru a așeza economia pe un fundament stabil. Menținerea în zona euro, în condițiile actuale, e o moarte lentă, dar sigură. Imediat după adoptarea drahmei, va exista o ajustare bruscă a economiei prin inflație. Șocul va exista, dar va fi de scurtă durată. Menținerea euro va duce în continuare la scădere economică, iar ajustarea se va face prin tăieri de salarii, pensii, impuse de către troică sau impuse de situația economică. Deci, scăderea e inevitabilă oricum.
   Cel mai mare dușman al Greciei la momentul actual e neîncrederea populației în economie. Aceasta se transpune într-o restrângere accelerată a consumului și o tezaurizare la saltea a fiecărui euro. Statul nu mai primește nimic la buget din cauza spaimei induse în populație. Grecul cu o mică afacere preferă să facă evaziune acum mai mult  decât oricând. Banul pus la saltea contează mai mult decât un dosar penal de evaziune. În cazul adoptării drahmei, toți acești euro tezaurizați la saltea vor ieși treptat la suprafață. Inflația galopantă de la început va fi treptat diminuată de fluxurile de la saltea. În maxim doi ani, economia se va stabiliza. Grecul de rând va pierde din puterea de cumpărare, dar va începe să prindă încredere în economie, dând astfel imboldul necesar unei reveniri a economiei pe creștere. În cazul menținerii euro, această relansare nu va veni, cel puțin, nu în condițiile date, în care fiecare ban, fie se duce la saltea, fie, dacă e împrumutat de stat, se duce către plata datoriei.
   OXI e soluția pentru ca Grecia să supraviețuiască, și pentru ca să se schimbe ceva în viziunea europeană. OXI în Grecia va duce la la un Non, no, nao, no, nach în Italia, Spania, Portugalia și Irlanda și acest domino va obliga bidivii austerității să renunțe la ochelarii de cal. 


Un comentariu:

  1. Hmmm presupun ca nu ati fost in Grecia decat in concediu.
    Ieri am primit un mail de la un partener care imi spune ca va incerca sa reruteze o parte din clientii sai spre circuite din Balcani.
    Astazi deja au confirmat 4 pax in plus la cel din 31 iulie.
    Hai sa presupunem ca , cu voiosie trec la drahma.
    Chiar credeti ca din solidaritate clientul american va accepta tziprasdrahma .
    Daca da la ce curs .
    Eu am asistat personal la prabusirea Bulgariei in 1996 .
    A fost groaznic si s-a intamplat in cateva ore.
    Asadar cand o sa ii vad pe greci ca vor suporta ceea ce au suportat bulgarii in 1996 ( incomparabil cu ceea ce am trait in Romania in 2010) fara sa zica nimic
    atunci o sa va dau dreptate.
    Pana atunci eu le urez cat mai multi de Nu fiindca conceptia lor imi umple mie pusculita, dar cred ca nici chiar grecii nu sunt asa de naivi ca sa creada ca arhanghelul Gabriel va veni pe un cal alb sa ii salveze.
    Au mai crezut o data la fel si ultima data cand am fost la Istanbul tot plin de moschei erau!

    RăspundețiȘtergere

 
Blogger Templates