Social Icons

marți, 7 iulie 2015

Cum „a salvat” austeritatea România


Evoluția economică între 2007 și 2014   2007 și 2008 erau anii în care România înregistra una din cele mai mari creșteri economice anuale. Începută în 2000, relansarea economică a României, după căderea din anii `90, părea că nu poate fi oprită de nimic. Tigrul economic din Carpați dădea totul pentru recuperarea decalajelor față de țările dezvoltate.
Cu de 6,9% și 8,5% în 2007 și 2008, auspiciile de rău augur, cauzate de accentuarea crizei înternaționale din 2009, păreau să fie surmontate de ritmul solid de creștere din anii anteriori.
   Se aștepta o diminuare a ritmului de creștere, dar nicidecum una din cele mai mari prăbușiri dintre statele mari ale UE. Cu cât urci mai sus, cu atât poți da mai tare  cu fundul  de pământ. Marea neșansă a României au constituit-o anii electorali din 2008 și 2009. Noua putere instalată prin guvernul Boc n-a avut nicio clipă intenția să ia măsurile ce se impuneau în contextul crizei globale. Scăderea economică de 7,1% (vezi tabelul din imagine) nu poate fi pusă decât într-o mică măsură pe umerii guvernului Tăriceanu. Acum, la șapte ani distanță, cifrele execuției bugetare ne arată un deficit bugetar de 4,9% din PIB, în condițiile în care anul 2008 s-a încheiat cu o creștere economică de 8,5%. Deficitul era mare, dar era sustenabil. Imediat după preluarea puterii, cei din guvernul Boc au lansat ipoteza unui deficit de 7% - 8% din PIB. Cifrele acestea au fost repetate încontinuu ani de zile, devenind un lucru știut de toată lumea. Datele furnizate de Ministerul Finanțelor ne arată că deficitul a fost de 4,9%. Datoria publică de la sfârșitul anului 2008 era de 69 mld. lei, iar PIB-ul era de 524 mld. lei, deci procentul acesteia în PIB era de 13,2% - unul din cele mai mici din UE.
   În anul 2009, deși existau semnale că vom înregistra o scădere economică după primul trimestru, guvernul Boc a crescut cheltuielile, în condițiile unei diminuări a veniturilor de la buget cu 5,4% față de 2008. La finalul exercițiului bugetar în 2009, cheltuielile totale au crescut cu 1,4%, iar deficitul a fost 7,2% din PIB. Datoria publică, acea „plasă de siguranță” de la FMI, devenită ulterior lesă, a crescut la 118,5 mld. lei, în condițiile unui PIB de 511 mld. lei, deci un grad de îndatorare de 23,2%. În ciuda scăderii economice de 7,1%, consumul administrației publice a crescut cu 6 mld. lei, în vreme ce consumul gospodăriilor a scăzut cu 21 de mld. lei (vezi tabelul din imagine).
    Au trecut alegerile și a venit 2010, an în care decontul concesiilor făcute de FMI în anul anterior s-a realizat prin tăierile celebre de salarii și creșterile de taxe. Scăderea economică a continuat (vezi tabelul din imagine), cheltuielile bugetare au crescut, dar au crescut cele dedicate achiziției de bunuri și servicii, cele de personal înregistrând o scădere de 8,6%. Datoria publică a mai crescut cu 40 de mld. lei, în condițiile unei scăderi economice. Guvernul Boc a numit toate aceste măsuri drept un program de restructurare. În realitate, s-au constituit într-o lovitură de knockout dată economiei. Doi ani mai târziu după aceste măsuri, economia încă nu ieșise din șoc, înregistrând o creștere de 0,6% doar (anul 2012). Ce n-au înţeles Boc sau Băsescu e că încrederea în economie a populației și firmelor e ceea ce susține economia. Consumul populației și administrațiilor era singurul motor de creștere la care se putea apela în condițiile în care investițiile nu apăreau, iar exportul net era negativ. Guvernul a ales să renunțe la acest motor prin diminuări de salarii și creșteri de taxe. Atât populația cât și firmele au fost nevoite să-și reducă consumul real (în tabel e redat consumul nominal, consumul real, cel care e ajustat cu inflația, fiind mai mic decât în anul 2008).
   Mai mult, banii proveniți de la FMI ce ar fi trebuit să meargă prin bănci către firme, au ajuns tot la guvern prin împrumuturi de pe piața bancară internă. În tot acest timp, cei din economia reală ce aveau nevoie de lichidități pentru a-și susține activitatea făceau cozi la depunerea dosarelor de insolvență.  Urmarea acestor măsuri a fost o băltire economică în 2011 și 2012, cu creșteri anuale ale economiei de 1,1% și 0,6%, prea puțin pentru ca economia să se repună pe picioare. Păstrarea la un nivel comparabil a cheltuielilor cu bunurile și serviciile în administrație n-a indus un efect multiplicator, mare parte din aceste sume fiind sifonate, după cum se vede astăzi din dosarele DNA. Deci, în loc de un efect de multiplicare al investițiilor publice făcute prin sacrificarea populației, am avut un efect de multiplicare a unor averi deținute de politicieni și afaceriști abonați la contractele cu statul. 
   A durat câțiva ani până când populația a ieșit din carapacea unui consum limitat. Politicianului român, încrederea în economie a populației și firmelor nu-i spune mare lucru, pentru că e incapabil să înțeleagă că un om face cu banii ce vrea el în materie de consum. Consumatorul poate să-și restrângă cheltuielile sau să se orienteze către economia gri, în care o parte din produse sunt mai ieftine dar nefiscalizate, până când consideră că a trecut șocul veniturilor tăiate și a taxelor mărite. Asta s-a întâmplat în România, dar cei responsabili ne tot explică cât de mult bine ne-au făcut și explică creșterea economică actuală prin tăierile operate în 2010. Ei compară situația de atunci a României cu cea a Greciei de astăzi. România de atunci nu avea datorii, iar datoriile din prezent sunt urmare a menținerii unor cheltuieli mari pentru clientela de partid. E greu de explicat necesitatea austerității, dar și mai greu pe cea a creșterii gradului de îndatorare. Asta nu-i oprește pe politicieni să încerce să ne explice. Ei încearcă, dar noi, restul, tot nu pricepem. Oare suntem noi grei de cap sau ei nu-și pot explica incompetența?


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Blogger Templates