Chiar nu vede nimeni elefantul grecesc din sufragerie?

   Grecia, probabil, va primi o prelungire a agoniei. Din 2008 încoace, PIB-ul acestei țări a scăzut de la 242 mld. euro, la 179 de mld. euro în 2014. În șase ani, Grecia a pierdut un sfert din PIB, fără să fie angrenată într-un război (conform datelor Eurostat). Din 2011, de când Comisia Europeană, BCE-ul și FMI-ul au luat hățurile finanțelor grecești, PIB-ul a scăzut de la 208 mld. euro, la 179 mld. euro.
La preluarea hățurilor, strategia propusă viza atingerea în 2014 a unui PIB de 243 mld. euro, deci prin apropierea celui din 2008. 

   Grecia este un exemplu clasic de faliment a teoriei strângerii curelei, atunci când coastele sunt vizibile și prin pardesiu. Oricât de mult ar da vina pe greci nasurile fine din Comisia Europeană, BCE și FMI, rămâne realitatea că, jumătate din scăderea PIB-ului a survenit sub atenta îndrumare a troicii. Acum, Grecia agonizează din cauza ieșirilor de capital din țară, dar și a retragerilor masive din bănci de către populația panicată. Populația e speriată și retrage orice leu din depozite. La saltea, banii par mai în siguranță decât într-un depozit și, în condițiile date, poate așa e. Orice plan de creștere a fiscalității se lovește de realitatea grecului, ce nu vrea să mai plătească taxe, preferând să facă evaziune acum, când încă mai poate, punând ban pe ban deoparte pentru zile mai negre. Orice diminuare a salariilor și pensiilor va induce o reducere a consumului și, la un consum mai mic, grecul va plăti statului  taxe mai mici, asta dacă le va mai plăti. 

   E o chestiune de timp până la faliment, iar cei din Comisie o știu. O știu și cei de la Atena, dar speră să mai tragă de timp. O ștergere a unei părți din datorie nu va liniști populația, determinând-o să scoată banii de la saltea și să-i depună în bănci, și nici n-o va face să-și platească taxele, atâta timp cât perspectiva rămâne sumbră. Durează până la recâștigarea încrederii. Totodată, o ștergere a unei părți din datorie va ridica pretenții de la celelalte state din zona euro cu datorii mari. O ieșire din zona euro și revenirea drahmei pare o soluție mai realistă. Ajustarea cheltuielilor printr-o inflație galopantă pare o terapie de șoc, ce ar trebui să reașeze economia pe o bază realistă, de unde s-ar putea crește. Doar că, această terapie de șoc va avea costuri sociale mari, costuri pe care un popor ținut în criză atâția ani nu va dori să și le asume. Fără sprijinul populației, un guvern nu rezistă la Atena mai mult de o lună. Grecilor li s-a promis acum patru ani că vor trăi mai bine, dacă vor accepta să trăiască mai rău o scurtă perioadă. Au trăi mai rău o perioadă mult mai lungă, iar acum, li se spune că trebuie să trăiască și mai rău, dacă vor să traiască mai bine cândva, într-un orizont nedefinit. Poate să-i acuze cineva că nu mai au încredere în nimeni?

   În România, toate aceste scenarii vis-a-vis de Grecia sunt un fel de matematică superioară, ce nu se pupă de niciun fel cu manelele lui Guță. În consecință, totă lumea trateză manelele ca pe niște ecuații de gradul întâi. Ponta joacă de-a v-ați ascunselea cu DNA-ul. Mugur Isărescu visează la zona euro, criterii de convergență între vasluianul ce dă cu sapa zi-lumină și franțuzul ce vizitează muzeul sapei. Iohannis ne dă în cap cu strategia, adică un fel de bla-bla general despre tot și toate și nimic în special. Liderii opoziției, acești Lolec și Bolec ai noului PNL, plusează la scăderea TVA-ului, doar ca să pară că au și ei idei. Ministrul de finanțe e plecat la colindat pe tarlaua cu fetițe de Bamboo și chelnerițe evazioniste. Peste toate acestea, singurul reazăm al României e Interesul Național, ce a luat forma umană în persoana lui Gabriel Oprea. Vi se pare că îi pasă cuiva de un eventual faliment al Greciei? Nici mie.

   Dacă se hotărăște la Bruxelles, ca Grecia să iasă din zona euro, dar o parte din capitalurile băncilor grecești din alte țări să fie drenate către Grecia, credeți că Mugurel al nostru va avea un cuvânt de spus? Ne vom trezi exact ca în 2009, când s-a dat ordin să fie lăsate o parte din capitaluri băncilor să plece. Ce-a făcut Mugurel? A executat. Ce-am făcut noi? Ne-am împrumutat de la FMI ca să lăsăm capitalurile să iasă. Datoria publică a crescut de la 13,8% din PIB la peste 30%. După ce ne-am împrumutat de la FMI, ne-am împrumutat la alte bănci ca să plătim datoria la FMI. În acest timp, datoria a crescut spre 40%. De câțiva ani refinanțăm datoria la dobânzi mai mici, dar proporția în PIB a datoriei publice n-a scăzut semnificativ, acum două luni fiind la 39%. Dacă băcile grecești primesc acceptul să retragă capitaluri din România în următorul an, iar conducătorii noștri luminați vor merge pe o reducere de taxe în continuare, în momentul unui nou acord cu FMI-ul, pentru a permite drenarea capitalurilor, ce credeți că ne va cere dna Christine Lagarde prima dată? Răspunsul previzibil e - creșteți taxele! După ce ai scăzut TVA-ul și prețurile n-au luat-o în jos, oare ce se va întâmpla când îl vei crește înapoi? Toate aceste scenarii trebuie luate în calcul, dar la noi se lasă totul pe seama norocului. „România are prea mult noroc pentru a mai avea nevoie de politicieni” spunea P. P. Carp. Din păcate, această constatare devine, un secol mai târziu, axiomă.