Social Icons

duminică, 19 aprilie 2015

De la New Hope la No Hope

Poți să-ți păstrezi demnitatea când cerșești?
   Ce-or fi avut în cap creditorii, în urmă cu un an, când au achiziționat bonduri grecești pe cinci ani la o dobândă de 4,95%? Dar, ce au în cap creditorii ce împrumută astăzi Grecia cu dobânzi de peste 25% pentru obligațiunile cu scadență la doi ani? Și unii, și alții, sau, poate, vorbim de aceeași, nu se pot abține când vine vorba de o masă gratuită, chiar dacă în farfurie se servește un cadavru.
   Orice om normal la cap ar fugi ca mânat de Satana când ar auzi de împrumutat pe cineva ce are datorii la întreținere cât tot cartierul. Se pare că pe piețele financiare există unii ce nu știu să citească avizierul blocului. Ei sunt optimiștii cărora nu trebuie să le plângi de milă când pierd aiurea banii. La scoaterea la licitație a apartamentului, ei ar trebui să fie ultimii la rândul masei credale. Doar că, de obicei, sunt „prea mari ca să pice” și vor sări rândul pentru că logica șchioapătă rău atunci când vorbești de interese mari.
   De la înscăunarea lui Tsipras, Grecia a intrat în terenul de țintă al demagogiei absolute. Ministrul lor de finanțe - Varoufakis - e cu mingea pe după bare și nu știe dacă joacă fotbal american, sirtaki, dans ecvestru pe muzica troicii sau jocul de-a așteptarea în gara falimentului. La ultimile alegeri, Tsipras venea cu un New Hope. Acum, grecii văd cum New Hope-ul devine No Hope. Echipa de tineri de stânga cu tupeu și zero soluții se dă de ceasul morții să negocieze, dar „să-și păstreze și demnitatea”, după cum ne spunea Varoufakis într-o declarație recentă. Demnitatea, atunci când stai cu mâna întinsă, e ultima problemă care ar trebui să te preocupe, dar, cei din guvernul lui Tsipras o invocă crezându-se încă în fruntea manifestațiilor din piața Sintagma. Ciudățenia politicii de la Atena merge mai departe. Așa aflăm că poate exista un fel de șantaj și în materie de cerșit. Dacă troica nu e de acord cu tine, atunci poate e de acord Rusia. Rusia e de acord cu orice, doar că o cam strâng buzunarele în ultimul timp. Pentru Rusia, Grecia e o amantă de lux ale cărei pretenții nu pot fi satisfăcute.
   De la constituirea troicii, Greciei nu i-a mers mai bine. Previziunile de creștere economică nu s-au îndeplinit. Dacă în 2011, se preconiza, pentru 2014, un PIB de 243 de miliarde, realitatea economică a lui 2014 ne arată un PIB de 187 miliarde de euro. Din 2010 încoace, economia a înregistrat 17 trimestre de scădere economică, întrerupte de o modestă creștere de 1% pe trimestrul trei al anului trecut. Scăderea economică a revenit în trimestrul patru din 2014. Pactul, troica și negocierile au fost, probabil, o strategie de scoatere din ecuația datoriilor a unor actori prea mari pentru a avea de suferit și înlocuirea lor cu idioței ce pot încasa un faliment pentru că, oricum, nu interesează pe nimeni. Venirea la putere a Syrizei și politica de găină decapitată oferă și o justificare la nivel de imagine Germaniei, Comisiei Europene și BCE-ului, deci Germaniei, pentru scoaterea Greciei din zona euro. După o lungă perioadă de recesiune, pe greci îi așteaptă un faliment dureros, iar renunțarea la euro le va face praf toate salariile, nu doar pe cel de-al treisprezecelea sau al paisprezecelea. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu