Social Icons

luni, 16 martie 2015

Miss Harvard se întoarce?

Se va face oare și un Miss Harvard 2 pentru o nouă Zmeură de Aur?
   Doamne, apără-ne și ne păzește! Aghiazmă Mare, Aghiazmă Mică, puțin mir de împrumut de la Vosganian, post și rugăciune până la noua numire, Tatăl Nostru de 50 de ori și Crezul de 100, 500 de mătănii dimineața, la amiază și seara, și, gata, poate scăpăm!
   Vâlcove, Vâlcove, und` te-ai dus bă băiatule, și cui dracu ne-ai lăsat? Vrei să rămânem cu creierii proțăpiți pe „prețurile de transfer” ale drei Petrescu? Asta vrei tu? Sau asta vrea șeful tău? Aud că la minister toți funcționarii au început să ia lecții „din tot sufletul” de comunicare afectivă a unor măsuri fiscale predicate de neuronii cu aere de Harvard și competență de picat la bac în sesiunea din toamnă.
   Asta e, trebuie să ne obișnuim cu ideea că dra Petrescu ne va fi vistiernic, cu sau fără voia noastră, atâta timp cât Ponta va mai fi Moțoc la Victoria. Ea e cea mai sigură alegere. Orice altă alegere riscă să eșueze la DNA pe motiv de trafic de sacoșe cu euro în trecut. La ea nu e cazul, ea, ... sărăcuța, e săracă și cinstită. Și dacă prea multă competență nu e, atunci o să ne mulțumim cu multă cinste. N-am avut norocul s-o angajeze cineva pe o sută de mii de coco peste ocean, așa că o s-o angajăm noi pe mai puțini bani. Dacă-i dăm mai puțini bani, tot la puțin trebuie să ne așteptăm.
   Lumea finanțelor se împarte, după dra Petrescu, în două: într-o parte există economia reală cu afaceri de miliarde și evaziune pe măsură, iar în cealaltă parte există băbuțele evazioniste la tarabele cu usturoi. Pe care parte a economiei și-a propus dra Petrescu s-o atace? Ai fi tentat să crezi că va ataca la jugulara miliadelor, dar nu, dra Petrescu știe că jugulara respectivă alimentează sacoșele de bani transferate pe nu știu unde, și atunci a ales să dea iama în mujdei. Fir-ar a dracului de babete evazioniste!
   Unii îl văd pe Florin Georgescu, alții cred că Voinea se va întoarce pentru a reface binomul cu dra Petrescu, eu văd doar o posibilitate - comasarea Ministerului Finațelor cu Ministerul Transporturilor. Dacă aceste două ministere s-ar comasa, am avea un MasterPlan aplicabil și lipsei de autostrăzi și lipsei de neuroni și doi miniștri la fel de habarniști, ce se vor întrece în propuneri de proiecte care mai de care mai abracadabrante și mereu reînnoibile cu un nou studiu de fezabilitate. Vom trăi într-un mujdei perpetuu, în care MasterPlanurile se vor ține lanț visând să atingă perfecțiunea unui sos de la KFC. 
   Râdem și glumim, dar situația începe să miroase a Grecia. Acolo, ministrul de finanțe și-a concediat consilierii și a angajat mai multe femei de servici. La noi, vrem să angajăm pe cineva ce și-a concediat neuronii ca să ne curețe cu totul. Doamne, apără-ne și ne păzește! Aghiazmă Mare, Aghiazmă Mică, puțin mir de împrumut de la Vosganian, post și rugăciune până la noua numire, Tatăl Nostru de 50 de ori și Crezul de 100, 500 de mătănii dimineața, la amiază și seara, și, gata, poate scăpăm?!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Blogger Templates