Social Icons

joi, 12 februarie 2015

Unde s-a construit cel mai mult din 1990 încoace

Topul județelor după sporul locuințelor între 1990 și 2014
   10,3% este sporul înregistrat de numărul locuințelor din România din 1990 până în 2014, mai exact, primele trei trimestre din 2014. Anul 1990 găsea România cu aproximativ 8 milioane de locuințe, din care circa 32,6% aparțineau statului. Suprafața medie locuibilă pe locuință era, în același an, de 30,8 metri pătrați.
Douăzeci și patru de ani mai târziu, numărul locuințelor a trecut de 8,8 milioane (în trimestrul trei al anului 2014), iar suprafața medie locuibilă pe locuință a crescut cu 52%, ajungând la 46,9 metri pătrați (la sfârșitul anului 2013). În tot acest interval, procentul locuințelor deținute de stat s-a diminuat până la valoarea de 1,16% (în anul 2013).
   Cel mai mare plus de locuințe s-a înregistrat în Ilfov (+71,9 mii), Iași (+61,7 mii), Constanța (+52,2 mii), Cluj (+48,3 mii) și Suceava (+45,2 mii). La polul opus se află Bucureștiul, care, față de 1990, are mai puțin cu 9,4 mii locuințe. Primele zece județe după creșterea numărului de locuințe cumulează peste 50% din totalul surplusului de locuințe între 1990 și 2014 de la nivel național (+822 de mii). Pe lângă București, care a înregistrat un spor negativ, județe precum Caraș-Severin, Sălaj, Hunedoara și Teleorman au înregistrat creșteri mici, sub cifra de 5.000. Sporul procentual înregistrat schimbă oarecum ierarhia primelor cinci județe, astfel, după Ilfov (79%), Iași (24,4%) și Constanța (22,6%), în top urcă o poziție județul Suceava (20,5%) și intră județul Bistrița-Năsăud (19%). Coada acestui clasament rămâne aceeași ca în cazul modificărilor absolute: București (-1,1%), Caraș-Severin (+0,6%), Sălaj (+1,6%), Hunedoara (+1,7%) și Teleorman (+2,3).
   Sporul procentual al suprafeței locuibile totale  înregistrat între anii 1990 și 2013 (pentru 2014 date nu sunt încă disponibile) crează alte ierarhii. Cel mai mare spor s-a înregistrat în județele: Ilfov (261%), Suceava (96,7%), Iași (92,1%), Constanța (88,8%) și Dâmbovița (85%). La nivel național, sporul suprafeței locuibile totale din 1990 până în 2013 a fost de 67,6%. Cele mai mici sporuri s-au înregistrat în Brăila (30,9%), Hunedoara (42,2%), Teleorman (43,5%), Tulcea (46,1%)  și București (46,8%).
   Suprafața medie locuibilă pe locuință a crescut din 1990 până în 2013, la nivel național, de la 30,8 la 46,9 metri pătrați. În 1990, locuințele cu cea mai mare suprafață locuibilă erau în județele: Bistrița-Năsăud (35 mp), Arad (34,8 mp), Timiș (34,7 mp), Sibiu (33,6 mp) și Constanța (33,4 mp). Cele mai mici suprafețe locuibile, în anul 1990, erau în Vâlcea (26,3 mp), Gorj (27,2 mp), Botoșani (27,4 mp), Vaslui (27,8 mp) și Dâmbovița (28,1 mp). În 2013, suprafelele locuibile medii cele mai mari erau în Ilfov (64,3 mp), Timiș (54,9 mp), Satu Mare (52,4 mp), Arad (51,7 mp) și Brașov (51,6 mp). Cele mai mici suprafețe medii locuibile, în anul 2013, se aflau în: Brăila (39,4 mp), Vaslui (39,5 mp), Călărași (39,8 mp), Mehedinți (40,5 mp) și Teleorman (40,7 mp). 
   Din 1990 până în 2014, avem mai mult cu 10% locuințe și 67,6 % suprafață locuibilă mai mare, la o populație cu peste 10% mai puțin numeroasă. Deci, pe măsură ce ne împuținăm, devenim adevărați „castelani”.


2 comentarii:

  1. Oare ştiu românii, acu, după 25 de ani de libertate, că mie îmi datorează atît pecetluirea şi garantarea proprietăţii, cît şi dreptul de a deveni proprietari asupra apartamentelor în care fuseseră numai chiriaşi?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Românii, în ultimile săptămâni, nu știu altceva decât de Udrea. Nu ştiu ce se întâmplă prin vecini, nu ştiu că se amână amânarea a inaugurării unui segment de autostradă, nu ştiu că FMI-ul vrea să le scumpească gazele, nu știu nimic din toate acestea. Știu, în schimb, de câte ori s-a scobit Udrea în nas. Să nu ne mirăm că nu știu ce s-a întâmplat prin anii `90, când nu știu ce se întâmpla acum.

      Ștergere

 
Blogger Templates