OMERTA la români

    I know what you did last Summer. De fapt, știu ce-ai făcut în ultimile zece veri, ierni, primăveri și toamne. Știu tot, dar voi tăcea. Mai știu că m-ai trădat, după ce eu mi-am jerfit tinerețile ca să te „informez” zi și noapte. Da, amorul meu ... politic de mai bine de un deceniu, da, știu tot. Încă sunt informată, după cum poți să observi.
   În cartea mea cu citate celebre n-am găsit o poezie care să surprindă, atât de bine, trădarea ta, așa că îți zic doar că ești mai nașpa` decât o pereche de pantofi Leonardo rărăciți într-un sertar cu Louboutini. Scriu acum, la ceas de noapte, jurnalul meu de-o viață. Deja am ajuns la vârsta majoratului, și retrăiesc vânzarea flotei văzută, pe atunci, la televizorul Goldstar. Aseară, mi-am amintit cum deliram pe scenă strigând că „noi toți suntem urmașii lui Traian”. Ce vremuri! Nu suntem urmașii tăi, ci trupele tale de asalt. Da, suntem iepurașii tăi de câmp ce iau cu asalt pușcăriile. Tu nu ești în frunte, ești în spatele nostru, mânându-ne ca pe o turmă în strunga DNA-ului.
   Am ajuns deja la Espero-ul lui Cocoş și la rochița mea cu paiete de la cununia civilă. Mă rog, eu știam că are Dacie. El zicea că e Espero. De parcă aș cunoaște mărcile de sub Mercedes, toate-mi par Dacii. Rochița, rochița mi-am luat-o de la reduceri la Milano. Nu ne permiteam mai mult de două-trei mii de euro pentru un așa eveniment. Eram săraci pe-atunci. Ba nu, de fapt, eram deja bogați. Of, nici eu nu mai știu cum eram! La OTV am zis că eram rupți în fund. După patru ani, acum vreo două săptămâni, la TVR, am zis că eram nababi. Tu ești de vină! Doar tu poți să spui altceva la cinci minute și fanii să te creadă! Eu, eu doar încerc să-ți calc pe urme, dar, deocamdată, spre zăbrele ți-am luat-o înainte. Mă uit în spate și nu te văd, și, deja, am ajuns la scrisorică.
   Offf, ce vremuri! Spărgeam cu Bica la Paris vreo trei kilometri de autostradă pe zi. Cocoș plănuia să-și tragă o conductă în casă, ca să curgă banii ca prin poșta pneumatică. Tu, tu îți dădeai demisia în cinci minute, și mie îmi sta inima în loc c-o să te ții de cuvânt. Sunt deja în telescaun cu Pinalti. Săracul! Pe-atunci încă era bine peste un chintal. Sta telescaunul pe-o parte, și, făceam ce făceam, și tot în brațe la el ajungeam. La coborâre se uita la mine cu niște ochi de potaie tâmpită, gata să-ți mănânce din palmă o asociere în dosarul Microsoft. La Roman, la alegeri, m-ai pus să-mi iau cizme de cauciuc, să pup și să dansez cu toți știrbii ce n-au bani de implanturi, sau măcar, de pastă de dinți. Am făcut toate astea pentru tine! Am divorțat de Cocoș, am făcut partajul a ceea ce „nu-i cunosc proveniența”, mi-am luat partea mea, și-am cheltuit-o pe lingăii tăi din televiziuni!
   Sunt la sediul PMP. Salariații mei întind covorul roșu, dar tu, ca un nesimțit, nu apari. L-am trimis pe Tomac să te caute prin cârciumi. A venit după două săptămâni de la Chișinău, până acolo te-a căutat Tolomacul. Am făcut tot ce-ai zis tu. Când m-au chemat la DNA, am dat vina pe constipații, scuze, conspirații. Tu mi-ai zis să zic de Coldea! Și-am zis, și, nimic! Nu merge, deși tot zic că e dosar politic, nu mă crede nimeni și toți vor să mă vadă la beci. Oare așa de tare mă urăsc cei care până mai ieri îmi lingeau mâna mai ceva ca Papei?
   Traiane, am terminat jurnalul vieții mele. Are doar vreo zece pagini, scrise cu pixuri diferite, ca să pară că l-am scris în diverse perioade. Acum îl îngălbenesc cu lumânarea. Of, mi-a luat foc o foaie și trebuie s-o scriu din nou!  Am fost sinceră în el, dar n-am scris tot. Știi tu ce! Îl împachetez și i-l trimit lui Cristoiu. El e încă de-al nostru. Of, Traiane, of! Eu mă duc la beci, dar dacă nu ies până la reducerile de după Paști, să știi că nici OMERTA nu mai e ce-a fost! Iar despre semnul cu nasul, voi zice c-a fost o admiratoare a mea ce făcea biluțe.