Social Icons

luni, 15 decembrie 2014

Adio ... și n-am cuvinte sau cifre!

Plusurile și minusurile mandatului Ioanei Petrescu
   „Nu știu toate cifrele”, dar „cred din tot sufletul”, „n-am auzit de MTO”, dar „am încredere că va fi bine”. Comunicarea drei profesor asistent la Universitatea Maryland a fost atât de dezastroasă, încât imaginea de puștoaică habarnistă cu patalama de Harvard s-a lipit mai abitir decât dedicațiile „din tot sufletul” pe fruntea maneliștilor.
Nu știu dacă slujba de o sută de mii de dolari din SUA o mai așteaptă, dar ar fi bine ca măcar o parte din bani să-i folosească pentru îmbunătățirea calităților de comunicare, pentru că altfel, nu cred că vor înțeleage ceva săracii studenți.
   Dra Ioana Petrescu lasă în urma sa o imagine mai proastă decât realitatea realizărilor din scurtul mandat. A reușit să scadă CAS-ul, a reușit să adopte neimpozitarea profitului reinvestit, a eliminat vreo 90 de taxe fiscale. Acestea sunt plusurile mandatului, iar efectele acestor măsuri se vor vedea pe termen mediu și lung. Pe termen scurt, dra Petrescu „a reușit” o colectare mai slabă decât în anii anteriori, asta dacă luăm de bună estimarea pentru execuția bugetară pe 2014, cifrele aferente execuției bugetare la zece luni punând sub semnul întrebării atingerea estimării pentru tot anul. A mai reușit dra Petrescu să crească evaziunea fiscală, printr-o colectare slabă a TVA-ului, conform datelor execuției bugetare aferente lunii octombrie(6,4% din PIB colectat în 2014 față de 6,8% colectare în 2013). Acestea sunt minusurile scurtului mandat, iar efectele acestora s-au văzut anul acesta prin reducerea investițiilor. E drept că principalul vinovat pentru reducerea investițiilor e premierul, dar și ministrul de finanțe are partea sa de vină prin încasările mai mici decât estimarea de la început de an.
   Moștenirea drei Petrescu se înscrie în lunga listă de moșteniri ale miniștrilor de finanțe, cu un grad redus de colectare al veniturilor la buget, de fapt, cel mai redus din UE, și cu un ANAF la fel de ineficient, deși a fost reorganizat de mai multe ori, „cică” pentru o mai bună eficientizare. Demolarea imaginii de absolvent de Harvard, ce are discurs, siguranță și pricepere i se datorează exclusiv drei Petrescu. Ea ne-a demonstrat că un doctorat la Harvard poate fi dobândit și cu „sufletul”, nu doar printr-un aport original la dezvoltarea științelor economice. E, oricum, bine și așa, decât să fii în situația fostului șef de la guvern ce și-a luat doctoratul după o lungă trudă a click-copy-ului și click-paste-ului de vreo câteva ...  zile cel mult. La final, îi urăm, drei Petrescu, o fructuoasă carieră peste ocean, un zbor lin și o aterizare ușoară a avionului, a carierei?!

PS: Se pare că dra Petrescu nu mai e ofertată în SUA și a revenit la poziția de consilier a prim-ministrului. Păcat, mare păcat, americanii nici nu știu ce pierd!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Blogger Templates