Social Icons

miercuri, 20 mai 2020

Ce venituri au avut anul trecut primăriile municipiilor reședință de județ

Topul primăriilor reședință de județ după veniturile din 2019.
   Anul trecut, veniturile totale ale administrațiilor locale (primării de municipii, de orașe și de comune și consilii județene) au ajuns la valoarea de 63,91 miliarde de lei, cu 6,7 miliarde mai mult decât în 2018 (57,18 mld. lei).


   Datele Direcției pentru Politici Fiscale și Bugetare Locale din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice ne arată că, din totalul de 63,91 miliarde de lei47 % (30,04 mld. lei) reprezintă veniturile primăriilor de municipii și orașe34%  (21,85 mld. lei) reprezintă veniturile primăriilor de comune și 19% (12,01 mld. lei) reprezintă veniturile consiliilor județene.


   Ce primării au avut cele mai mari venituri încasate în anul 2019?

   Capitala e de departe campioana primăriilor în materie de venituriCele șapte primării  din București au avut venituri însumate de aproape 9,56 miliarde de euroȘase din cele șapte primării sunt între primele 10 cele mai bogate primării din țară

   Primăria Municipiului București (primăria generală a capitalei) a avut anul trecut venituri totale de 4,05 miliarde de leiîn scădere față de anul 2018, când veniturile totale au fost de 4,19 miliarde de lei .
   Primăria Sector 1 e a doua pe țară după veniturile din 2019 (1,23 mld. lei - vezi tabelul din imagine). În acest caz vorbim de o creștere a veniturilor față de anul 2018 (1,19 mld. lei accesează datele pentru anul 2018 aici). 
   Podiumul la nivel de capitală și țară e completat de Primăria Sector 3, cu venituri totale în 2019 de 1,15 miliarde lei, în creștere față de anul anterior (1,13 mld. lei).
   Pe locul patru se află Primăria Cluj-Napoca, cu venituri totale în 2019 de 925 milioane lei, în screștere față de anul anterior (704 mil. lei - vezi aici datele din 2018).
   Locul cinci e ocupat de Primăria Sector 2, cu venituri totale în 2019 de 890 milioane lei (vezi datele din tabel), în scădere față de anul anterior (968 mil. lei).

   Cele mai sărace primării din capitală sunt cele ale sectoarelor 6, 4 și 5, cu venituri în 2019 de 859 milioane lei, 763 milioane lei, respectiv 607 milioane lei (vezi tabelul din imagine).

   Pe locul șase la nivel de țară după veniturile din 2019 se află Primăria Sector 6, cu venituri totale de 859 milioane lei, în creștere față de anul anterior (786 mil. lei - vezi aici datele din 2018).
   Locul șapte la nivel național din anul 2019 e ocupat de Primăria Municipiului Timișoara (809 mil. lei - vezi tabelul din imagine), în creștere substanțială față de anul 2018 (631 milioane lei).
   Primăria Sector 4 ocupă locul opt la nivel național după veniturile totale de anul trecut (763 mil. lei), în creștere față de anul anterior când se situau la nivelul de 636 milioane lei.

   Top 10 al primăriilor după veniturile de anul trecut e completat de primăriile municipiilor Iași (662 mil. lei) și Constanța (633 mil. lei - vezi tabelul din imagine), ambele fiind pe plus față de anul anterior (541 mil. în cazul Iașului și 519 mil. in cazul Constanței - vezi aici datele din 2018).


   Cele mai mici venituri la nivel de primării de municipii reședință din 2019 le-au înregistrat primăriile Miercurea Ciuc (111 mil. lei), Alexandria (94 mil. lei) și  Slobozia (92 mil. lei - vezi tabelul din imagine).

   Datele Datele Direcției pentru Politici Fiscale și Bugetare Locale din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice ne arată că între estimările de venituri de la începutul anului și încasările efective e o diferență uriașă
   Primăria Generală a capitalei estima la începutul anului trecut venituri în valoare de, țineți-vă bine!, 6,76 miliarde lei (vezi aici proiectul de buget). La final, când a tras linie, veniturile încasate au fost de doar 4,05 miliarde lei
   Nu e singurul caz de optimism. Primărial Municipiului Cluj-Napoca estima la începutul anului 2019 că va avea venituri în valoare de 1,25 miliarde lei (accesează aici proiectul de buget). La final de an a avut încasări de doar 925 miliarde de lei. Situația e la fel în mai toate primăriile mari. Probabil, se estimează venituri nerealiste la început de an pentru ca să se poată cheltui cât mai mult pe parcursul anului. Dacă iese deficit, atunci acesta se acoperă din credite.


Un comentariu:

  1. Estimari (minciuni) mai mari pe baza carora se poate cheltui mai mult, ca doar asta doresc politicienii, sa cheltuiasca cat mai mult din banii altora! Asa cumperi voturi, castigi aliati,faci media sa fie de partea ta (sau macar "prietenoasa").

    RăspundețiȘtergere