Bilanțul economic al Epocii de Aur

   După moartea lui Gheorghiu-Dej, la cârma Republicii Populare Române a venit Nicolae Ceaușescu, ocupând funcția de secretar general al Partidului Muncitoresc Român. La scurt timp de la preluarea funcției, Ceaușescu schimbă numele partidului în Partidul Comunist Român și pe cel al țării în Republica Socialistă România.

   Cum arăta economia României în 1965?

   România anului 1965 avea o populație de puțin peste 19 milioane de locuitori, din care 6,4 milioane locuiau în mediul urban (33,7% din total). Comensurarea economiei se făcea prin utilizarea indicatorul venit național, a cărui valoare era mai mică decât cea a produsului intern brut (cu aproximativ 8 - 10%). Conform Anuarului statistic din 1986, venitul național din 1965 era de 141,1 mld. lei (vezi tabelul din imagine). Putem estima că PIB-ul se situa în jurul valorii de 152 miliarde de lei. Tot din același anuar, aflăm că numărul mediu de salariați era de 4,305 milioane, iar salariul mediu net lunar, conform datelor INS, era de 1.028 lei. Datele existente în prezent ne permit să calculăm inflația începând cu anul 1970. Totuși, din lucrarea Inflația în România (Mircea Ciumara și Constantin Ciutacu), aflăm că între 1960 și 1970 în România a avut loc o deflație cumulată de 6,9%. Putem aprecia că valoarea leului din 1970 era mai mare decât cea din 1965 cu 2 - 4%. Pentru perioada 1970 - 1989 avem date referitoare la inflație, astfel că, un leu din 1970 valora, la sfârșitul anului 1989, circa 1,5 lei. Deci, în valori comparabile, salariul mediu net din 1965 era echivalent cu 1.570 lei în 1989. PIB-ul anului 1965 ar fi fost echivalent cu aproximativ 232 miliarde de lei la valoarea anului 1989.

   Cât a crescut economia în Epoca de Aur?

  Oricât de antipatic ne-ar fi Ceaușescu, la căderea regimului său, în 1989, economia României era mult mai dezvoltată decât cea existentă în anul 1965. România era o țară cu peste 23 de milioane de locuitori, din care 53,5% locuiau în madiul urban. PIB-ul anului 1989 a fost de 800 miliarde lei, conform datelor BNR (vezi tabelul din imagine). Dacă îl comparăm cu cel din 1965, în valori comparabile, ne rezultă un PIB de 3,4 ori mai mare (800 de miliarde față de 232 miliarde în valoari comparabile din anul 1989). În cei 24 de ani, numărul mediu al salariaților a crescut cu peste 4 milioane (8,323 milioane salariați în 1989, față de 4,305 milioane salariați în 1965), iar salariul mediu net se dublase în valori comparabile (3.063 lei în 1989 față de 1.570 lei în 1965, la valori comparabile din anul 1989).

   Cât ne-a costat social Epoca de Aur?

   Toate aceste progrese ale economie au costat. Industrializarea economică s-a făcut prin accesarea de împrumuturi de la FMI. Datoria externă a României a sărit de la câteva zeci de milioane de dolari la începutul anilor `70, la 9,7 miliarde de dolari în 1980, atingând maximul de 10,446 miliarde dolari în anul următor.Trebuie spus că, în perioada 1960 - 1989, România folosea mai multe cursuri de schimb. Cursul oficial de schimb al leului în raport cu dolarul s-a situat între 6 lei pentru un dolar în 1960 și 3,99 lei pentru un dolar în 1988. Un alt curs era cel comercial, ce se folosea în tranzacțiile de comerț exterior (vezi datele din tabel), acesta fiind mai aproape de realitate. 

Creșterea accelerată a datoriei externe a condus la intrarea în incapacitate de plată în anul 1982. După acest moment, Ceaușescu ia decizia să ramburseze anticipat împrumuturile, astfel că, sfârșitul anului 1989 găsește România cu o datorie de doar 174 milioane dolari (vezi tabelul din imagine), în mare parte fiind de natură comercială și nu ca urmare a unui împrumut. 

   Multă lume face legătura între momentul din 1982 și înrăutățirea condițiilor de trai din România. În realitate, înrăutățirea condițiilor de viață a început odată cu creșterea datoriei de la sfârșitul anilor `70, iar, după 1982, acest fenomen s-a accentuat. Creșterea economiei și a salariilor nu a fost resimțită decât statistic, populația având parte, mai ales în anii `80, doar de lipsuri. Salariile mai mari nu te scuteau de statul la coadă pentru procurarea de alimente, iar lipsa apei calde, a căldurii și electricității sunt consecințele politicii severe de austeritate instituită pentru a face posibilă plata datoriei externe. Plata anticipată a datoriei ne-a costat de două ori: o dată prin lipsurile suportate de populație și a doua oară prin decalajul tehnologic, fabricile construite la sfârșitul anilor `70 și începutul anilor `80 neținând pasul cu tehnologia din cauza lipsei de bani.

   Cei 24 de ani, cât ne-am aflat sub conducerea lui Ceaușescu, corespund unei transformări radicale a statutului economic al României, de la cel de țară agrar-industrială la statutul de țară industrial-agrară. Costurile sociale la care a fost supusă populația au fost mari, iar revoluția din 1989 nu le-a pus capăt, ele continuând în perioada tranziției, în unele cazuri, cu accente la fel de dramatice.