Social Icons

joi, 19 martie 2020

De ce criza economică ce se anunță va face mai multe victime decât COVID-19

Miroase deja a austeritate, România va trebui să se împrumute din nou la FMI
   În ultimele zile se discută tot mai mult despre criza care e la început, dar care se va dezvolta și va atinge dimensiuni apocaliptice în perioada următoare. Ieri, a doua zi după ce Trump a venit cu propuneri de măsuri menite să calmeze piețele financiare, trendul de scădere de pe piețe a continuat.

   Mulți idioței erau foarte contrariați de ce se întâmplă acest fenomen chiar a doua zi după anunțarea măsurilor de sprijinire a marilor economii. Întrebarea corectă ar fi fost de ce au crescut puțin indicii cu o zi înainte, atâta timp cât perspectiva de a ieși din criză nu se întrevede, iar obiceiurile de consum nu vor reveni o lungă perioadă. Revenirea piețelor după anunțurile lui Trump, ale UE și ale lui Boris n-a fost altceva decât o ieșire a unei părți din pozițiile short de pe piețe. A doua zi, tredul de scădere s-a reluat pentru că nimeni nu mizează cu adevărat pe creștere, iar cei cu poziții short așteaptă să fie anunțat un nou pachet de măsuri pentru a-și lichida pozițiile. 

   Să presupunem că ești un trader ce a mizat pe scăderea unei piețe cum e cea a petrolului, iar acum prețul petrolului e în cădere liberă. Ca să încasezi poziția trebuie să găsești un cumpărător care să mizeze pe creștere. Cum optimismul de pe piețe e la minim, singura șansă să încasezi poziția apare atunci când se fac anunțuri de stimulare a economiei sau, în cazul de față, anunțuri ale OPEC-ului. Când apar aceste anunțuri, dacă îți găsești contrapartidă, atunci ești fericit și ieși din trade. Bineînțeles că a doua zi după aceste anunțuri piețele vor continua să scadă sau, în cea mai bună situație, să stagneze, dar nicidecum să crească susținut și pe o perioadă semnificativă, pentru că nu se întrevede o perspectivă clară a sfârșitului crizei. Așa se face că orice măsură de calmare a piețelor nu ajută decât niște băieți să-și văndă pozițiile short, întocmai ca în urmă cu un deceniu. Și atunci a durat multe luni și multe pachete de salvare și măriri succesive ale acestora ca trendul să se schimbe.

   Marea problemă acum e că liderii „lumii civilizate” habar n-au că sunt într-un pericol și mai mare decât coronavirus, acela să rămână fără bani și fără doritori să-i împrumute, iar toate măsurile economice nu vor putea evita falimentul unor state. Toate pierderile de pe burse din ultimele zile sunt în special încasate de marii investitori financiari, investitori care, bineînțeles, activează și pe piețele de obligațiuni ale statelor, exact acolo unde plănuiesc să se împrumute multe state ce au pus o mare parte din economii pe hold. Când peste câteva săptămâni statele vor emite obligațiuni, banii, care până mai ieri bălteau în piețe, acum nu mai sunt sau dacă sunt, sunt mult mai scumpi, iar tendința e să se tot scumpească. Țări precum Italia, Spania, Grecia au deja datorii foarte mari, iar riscul de neplată la împrumut va fi tot mai mare. Țări precum România și alte state est-europene n-au un cazier fiscal atât de încărcat, dar nici n-au o perspectivă bună economică pentru că majoritatea schimburilor comerciale sunt derulate cu spațiul comunitar, în cazul nostru vorbim de 75% din aceste schimburi. Deci, perspectiva economică a noastră e proastă, iar a statelor supraîndatorate e de-a dreptul catastrofală. Așa că piețele financiare vor prefera să împrumute, cum de obicei o fac, economiile bogate, adică Germania, Olanda, etc. Nouă și celeilalte categorii nu ne rămâne decât mâna întinsă la FMI și Comisia Europeană, iar condițiile ce vin la pachet cu aceste împrumuturi le cunoaștem foarte bine, adică tăieri și austeritate. De unde se fac tăierile? De la educație, sănătate și alte chestiuni sociale. 

   România și alte surori sărace din estul și sudul UE riscă ca în câteva luni să rămână fără bani pentru a susține programele de sănătate pentru pacienții oncologici, cardiaci, etc., pentru că piețele financiare vor alege întodeauna să împrumute state bogate, iar FMI-ul și alte instituții de teapa acestora vor băga la pachet cu eventualele instituții condiții de „reformare a statului”, reformare ce în trecut ne-a adus în situația de a nu putea însăila un sistem public de sănătate cât de cât decent.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu