Social Icons

luni, 2 octombrie 2017

Catalonia nu e cea mai bogată regiune a Spaniei și nici nu e cel mai mare contributor net la buget

Cât contribuie la PIB și la buget Catalonia   Ieri, toate televiziunile se întreceau să ne explice ce se întâmplă în Catalonia. Ca de obicei, televiziunile au dat dovadă de un urechism cras în materie de realități economice. 

   Catalonia e cea mai bogată regiune a Spaniei - asta e propoziția cel mai des utilizată în ultimile zile. 
   Fals. Catalonia are cea mai mare contribuție la PIB-ul Spaniei (18,9%), dar în materie de PIB pe cap de locuitor, indicatorul care măsoară bogăția unei regiuni, nu e a doua, nici a treia, ci e a patra regiune din Spania (vezi harta din imagine). 
   Dacă spui că regiunea Cataloniei e cea mai bogată din Spania pentru că are cea mai mare contribuție la PIB-ul Spaniei, atunci poți să spui și că regiunea noastră de Nord-Est (Moldova) e mai bogată decât regiunea Vest (Banat), pentru că are o contribuție per ansamblu mai mare la PIB-ul național (81,5 mld. lei față de 74,6 mld. lei - estimare a CNP pentru anul acesta), chiar dacă PIB-ul pe cap de locuitor e aproape la jumătate (5,6 mii euro față de 9,3 mii euro - accesează datele aici). Nu prea poți spune că Moldova e mai bogată ca Banatul, doar pentru că PIB-ul regiunii e mai mare.

   Deci, conform datelor Institutului de Statistică al Spaniei, anul trecut, PIB-ul pe cap de locuitor din regiunea Catoloniei era de 28,6 mii euro, în urma regiunilor Madrid (32,7 mii euro), Țara Bascilor (31,8 mii euro) și Navara (29,8 mii euro - vezi harta din imagine).

   Dacă e să ne ghidăm după PIB-ul total al regiunilor din Spania, atunci Catalonia conduce, cu 204 miliarde euro la nivelul anului 2015, conform datelor Eurostat (accesează aici datele). Urmează apoi, la mică distanță, regiunea Madrid (203 mld. euro) și regiunea Andalucia (144 mld. euro). 
   Catalonia conduce în topul regiunilor după PIB-ul total pentru că are și o populație semnificativă (7,4 milioane locuitori în 2016 - accesează datele aici), dar e urmată îndeaproape de Madrid, care are o productivitate pe cap de locuitor mai mare, dar o populație mai mică (6,4 millioane locuitori).

   Catalonia pierde cel mai mult din ceea ce dă și ceea ce primește înapoi de la bugetul Spaniei - asta e a doua nerozie mestecată pe televiziuni zilele acestea. 

   Fals. Datele Ministerului de Finanțe al Spaniei ne arată că diferența între ceea ce virează la buget și ceea ce primește înapoi Catlonia se ridica în  2015 la valoarea de  9,9 miliarde de euro
   Suma pierdută e jumătate din contribuția netă a Madridului, care avea o diferență între ceea ce dădea la buget și ceea ce primea înapoi de peste 19,2 miliarde de euro
   Contributori neți la bugetul Spaniei mai erau și Valencia (-1,7 miliarde euro) și Insulele Baleare (-1,5 miliarde euro).
   Cei mai mari beneficiari ai bugetului erau Andalucia (+7,6 mld. euro), Insulele Canare (+4,3 mld. euro) și Castilia și Leon (+4,3 mld. euro). 

   Dacă raportăm sumele contribuțiilor și subvențiilor nete la populație, din nou Catalonia nu e cea mai vitregită regiune. Deficitul fiscal pe cap de locuitor din Catalonia era de 1,32 mii euro, mai mic decât cel înregistrat în Madrid (2,98 mii euro/locuitor) și în Insulele Baleare (1,37 mii euro - vezi harta din imagine).
   Cei mai suvenționați locuitori ai Spaniei erau cei din Ceuta (4,8 mii euro/locuitor), Extramadura (2,58 mii euro) și Insulele Canare (2,04 mii euro - vezi harta din imagine).

   Vedem că regiunea Cataloniei nu e nici cea mai prosperă și nici cea mai vitregită în materie de alocările de la buget raportate la taxele colectate. Mulți dintre catalani sunt convinși că ei sunt buricul pământului, și nimc nu i-ar convinge că lucrurile stau altfel. O țară nu poate fi perfect echilibrată economic la nivel de teritoriu, iar Spania nu face excepție. Faptul că unele regiuni contribuie mai mult la buget decât altele e ceva normal în orice țară, mai puțin în Spania. După criteriile trâmbițate de separatiști, Madridul ar fi mai îndreptățit să-și ceară independența.
    Totuși, decalajele de dezvoltare între regiuni din Spania sunt mai mici decât cele de la  noi. Dacă în Spania, cel mai mare PIB pe locuitor, înregistrat în regiunea Madridului, e cu 36% peste media națională (32,7 mii față de 24 mii euro - vezi harta din imagine), la noi, PIB-ul din București-Ilfov e cu 134% mai mare decât media națională (21,7 mii față de 9,3 mii euro - accesează datele aici). 
   În partea de jos a clasamentului după PIB-ul pe locuitor, Extramadura din Spania se situează la 68% din media națională, în timp ce la noi, regiunea Nord-Est e la 60% din media națională
   În regiunea București-Ilfov, anul trecut, doar 22% din taxele colectate la nivel regional s-au întors sub formă de venituril la administrațiile locale (9,8 mld. din 43,4 mld. lei - accesează aici datele). După modelul catalan, e clar că Bucureștiul trebuie să-și declare independența. 

Un comentariu:

  1. Deja, nu mai mira pe nimeni ca televiziunile si unii "analisti" fac afirmatii fara sa cunoasca situatia.
    Nu m-ar mira ca si la noi, cei care sustin ca Transilvania da mai mult decat primeste la bugetul de stat sa fie neadevarate.

    RăspundețiȘtergere

 
Blogger Templates