Social Icons

duminică, 23 aprilie 2017

Trei motive pentru care impozitul global pe gospodărie nu se poate aplica de la anul

De ce nu se poate aplica impozitul global pe gospodărie de la anul
   Pe malul apei, la capăt de undiță, dacă peștele nu trage la teancul de euroi, îți vin idei mărețe - o Românie cu impozite plătite conștiincios de cetățeni la fiecare final de an. Ultima gogoriță în materie de fiscalitate a pus pe jar de o săptămână toate televiziunile aflate în lipsă acută de subiecte senzaționale. 

   De pe malul Golfului Persic, de plictiseală, dl Dragnea a aruncat nada impozitul global pe gospodărie. A fost înghițită rapid de supușii din partid, care s-au grăbit să dea exemple, ca să înțeleagă românul ce purcoi mare de bani îi vor rămâne la final de an, când își vor deduce cheltuielile cu meditațiile la copii la materiile cultură civică și dirigenție, dar și pe cele cu sala de fitness din boxa blocului. 

   Toată lumea va primi în plus în urma aplicării acestui impozit, mai puțin bugetul de stat. Stop joc! Păi, cum așa? Și bani pentru legea salarizării unitare de unde iei, adică pentru mărirea salariilor bugetarilor, care, la fel ca și restul lumii din legea impozitului pe gospodărie, vor primi și ei mai mulți bani în plus? 
   Ăsta e un prim motiv pentru care impozitul pe gospodărie are puține șanse de a fi aplicat. Impactul legii salarizării unitare e de 3,6% din PIB, iar impactul impozitului global pe gospodărie va mai avea un impact minim de 3,7% din PIB pentru anul 2018. Aceste procentele însumate au la rândul lor un impact bugetar de 22 - 23%. Dacă Liviu Dragnea n-a găsit vreo epavă eșuată cu lingouri de aur prin Golful Persic care să acopere gaura de mai mult o treime din buget, nu prea există șanse reale de aplicare.

   Al doilea motiv pentru care legea impozitului global pe gospodării nu se poate aplica e reprezentat de lipsa infrastructurii necesare. La ANAF, calculatoarele arată ca în anii `90, cel puțin așa arată monitoarele. Pentru a pune la punct sistemul informatic din această instituție, plus cei 35 de mii de consultanți fiscali, durează ani. Dacă n-ai infrastructură să poți verifica încrucișat autenticitatea meditațiilor la limba sanscrită sau antrenamentele de fitness în jurul blocului, atunci scopul impozitului global, acela de a scoate la lumină cea mai mare parte a economiei negre, e ratat. Dacă se va aplica această lege fără a avea o infrastructură bine pusă la punct de verificare încrucișată a declarațiilor, va înflori comerțul cu facturi de meditații la orice obiect și vom asista la o trezire a spiritului sportiv național fără precedent. Și vorbim doar de două posibilități de deducere enunțate până acum. Nu vreau să mă gândesc la ce deduceri a mai născocit Dragnea pe înserat la o degustare de ceai de mentă, dat fiind că arabii nu prea le au cu șprițul românesc.

   Românii nu sunt elvețieni. Ăsta e al treilea motiv pentru care impozitul nu se poate aplica. Doar elvețienii au o conștiință civică formată în zeci de ani de exercițiu, care să-i determine să nu adopte în urma unui referendum reglementarea salariul minim pe economie, de teamă să nu le afecteze competitivitatea. La noi, dacă ar fi existat un asemenea referendum, românii ar fi votat salariul minim de un milion de euro. Ce te faci, când la final de an, Ghiță n-are cum să-ți plătească impozitul global, pentru că și-a luat grătare la iarbă verde de toți banii? Îi bagi la zdup pe acești evazioniști, care vor fi cel puțin de ordinul zecilor de mii? Probabil, de asta se lucrează la o lege a grațierii, care să scoată din închisori condamnații cu milioane de euro nerecuperate de stat, pentru a elibera paturile pentru evazioniștii cu câteva mii de lei.

   Legile salarizării unitare și a impozitului global ne arată că guvernul și PSD-ul vor din nou să pară băiatul bun, care dă și nu ia, deși de la tăierile lui Băsescu au trecut șapte ani, iar Băsescu nu mai e la putere, ci pe baricadele luptei pentru salvarea de pârnaie a Lenuței. E un reflex intrat în mentalitatea PSD-ului de a juca rolul ciocoiului mărinimos cu bugetul statului, dar care ascunde, de fapt, un act de haiducie inversată aplicat celor mulți. Nimeni nu vrea să taxeze mai mult marile corporații, iar impozitul global se vrea a fi aplicat populației și nu marilor companii, care sunt principalii vinovați pentru evaziunea fiscală. Pe ăștia mici, ANAF-ul își permite să-i stoarcă de venituri globale și să-i aburească cu ipotetice deduceri, pe cei mari, nu. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Blogger Templates