Social Icons

miercuri, 19 aprilie 2017

Ouă mari, idei puține, realizări zero

Bucureștiul devine capitala kitsch-ului
   Pentru prima dată în istoria post-decembristă, traficul din capitală a fost rezolvat. Problema distribuției de căldură a fost rezolvată de asemenea. Transportul public din București a devenit o adevărată lecție pentru toate capitalele europene. Dacă stai într-o stație RATB, așteptând mai mult de un minut, ai dreptul la despăgubiri pentru timpul pierdut.

   Pentru fluidizarea traficului deja hiper fluidizat, anual, în mândra noastră capitală se constuiesc zeci de pasaje, poduri suspendate, și centre de management al traficului la fiecare intersecție, iar toate termenele de finalizare a acestor lucrări sunt scurtate cu cel puțin șase luni, grație hărniciei constructorilor și a sentimentului de semi-vinovăție că sunt plătiți din bani public. Grădinițele cu program prelungit se plâng că nu au destui copii ca să-și asigure buna funcționare. Spitalele sunt asaltate de pacienți din statele europene, veniți ca să se trateze în cel mai steril mediu posibil. Metroul, de când a fost mutat la primărie, nu numai că a ajuns la Otopeni cu stațiile, dar, după ce a dat trei ture de aeroport, și-a continuat drumul spre Ploiești. 

   Toate aceste realizări n-ar fi fost posibile dacă în 2016 am fi ales alt primar. Tot ce mai lipsea pentru ca Bucureștiul ca să fie o capitală invidiată de totate capitalele lumii civilizate erau... ouăle. Cu cât mai mari, cu atât mai bine. Dacă le adaugi și niște iepurași, în cel mai autentic spirit creștin, e perfect. Acum putem exclama satisfăcuți „Da, domnule, așa trebuie să arate o capitală!”. Jos pălăria, doamna Primar! Mai rar întâlnești asemenea capacitate managerială. Traficul l-a rezolvat în mai puțin de șase luni de la instalarea pe scaunul de primar. Termoficarea a rezolvat-o în mai puțin de o lună. Spitalele, grădinițele și transportul în comun le-a rezolvat în ceva mai mult de două luni. Cea mai îndelungată sarcină, aceea de împodobire a capitalei cu iepuri și ouă, a dus-o la capăt în zece luni de la preluarea mandatului. O putea îndeplini mai repede, dar se suprapunea cu instalațiile de Crăciun. 

   Bucureștiul, sub bagheta magică a dnei Firea, devine recunoscut în lume ca o veritabilă capitală a kitsch-ului. Ouăle imense expuse în fața Parlamentului nu sunt o ironie la adresa aleșilor, ci o realitate concretă izvorâtă din trecutul bibleoului pește de sticlă, etalat pe mileul de pe televizorul parțial color, a bibeloului balerină expus pe frigider și a bibeloului pescar chinez expus pe pe masa din sufragerie. În prezent, dna Firea a trecut la un nivel superior, cel al megabibelourilor din plastic și al costumațiilor pe bază de rozătoare. După ce a reușit să transforme cea mai bogată primărie din țară în cel mai bogat holding de srl-uri, dna Firea mai face o vrajă și transformă răstignirea și învierea lui Isus într-un  coș de ouă și câțiva iepuri. După asemenea reușite în primul an de mandat, visul de a obține un nou mandat pare chiar fezabil, fără a avea nevoie de vreun studiu de fezabilitate. Ba, mai mult, visul de a candida pentru postul de președinte al României e și mai fezabil, dacă ținem cont că un alt primar al capitalei cu zero realizări a obținut acest post. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu