Social Icons

joi, 16 martie 2017

Cât de mult au crescut datoriile statelor membre UE din 1995 încoace

Topul statelor UE după datoria publică
   În trimestul trei al anului trecut, datoriile publice ale statelor membre UE atingeau un procent de 83,3% din PIB-ul comunitar. Dacă ar fi să ne luăm după teoria economică, care fixează limita sustenabilității datoriei publice la 80% din PIB, atunci suntem în zona roșie. 

   În SUA, nivelul datoriei publice e la 104,8% din PIB. Dar se poate și mai rău, așa cum e în cazul Japoniei, unde nivelul datoriei publice e de 229% din PIB. Care va să zică, limita sustenabilității datoriei la 80% din PIB există în teorie, dar în practică fiecare face cum îl taie capul. La noi, în trimestul trei al anului trecut, datoria publică era la nivelul de 36,2% din PIB, conform datelor Eurostat. La finalul anului trecut, conform datelor Ministerului de Finanțe, nivelul ajunsese la 37,7% din PIB. În urma noastră în UE, în trimestrul trei al anului trecut, erau doar trei state comunitare cu un grad de îndatorare mai mic (vezi datele din imagine).

   Topul celor mai îndatorate state membre UE în 2016

   Grecia e campioana UE de mai bine un deceniu, cu un nivel al datoriei publice de 176,9% din PIB. Criza datoriilor din această țară nu se va termina curând. Datoria publică, calculată în miliarde de euro, a scăzut față 2010 cu 19 miliarde de euro (de la 330 miliarde de euro la 311 miliarde de euro), dar PIB-ul a scăzut și mai mult, cu  50 miliarde de euro (de la 226 miliarde de euro la 176 miliarde de euro, conform datelor Eurostat), „grație măsurilor inteligente” de asanare a economiei grecești propuse de FMI și Comisia Europeană.

   După Grecia, în topul țărilor UE cu grad mare de îndatorare, urmează Portugalia (133,4% din PIB), Italia (132,7% din PIB), Cipru (110,6% din PIB), Belgia (108,8% din PIB) și Spania (100,3% din PIB - vezi datele din imagine). 

   Italia (2.213 miliarde de euro) și Spania (1.108 miliarde euro) dețin împreună aproape 27% din datoria publică de la nivelul statelor membre UE (12.355 miliarde euro). În cazul Italiei, ritmul de creștere al datoriei e mult mai mare decât cel de creștere a PIB-ului. Dacă PIB-ul Italiei din 2016 a fost mai mare decât cel din 2015 cu 27 de miliarde euro, datoria publică pe primele trei trimestre din 2016 a crescut cu 40 de miliarde de euro față de finalul lui 2015.

   Cele mai puțin îndatorate state din UE, în trimestrul trei de anul trecut, erau România (36,2% din PIB), Bulgaria (28,7% din PIB), Luxemburg (21,5% din PIB) și Estonia (9,6% din PIB - vezi datele din imagine). Suntem printre statele cu un nivel scăzut de îndatorare, dar în 2008, conform Eurostat, datoria publică a României era de doar 13,2% din PIB. Scopul creșterii datoriei publice e să te dezvolți prin finanțarea de investiții publice. La noi, în anii de recesiune 2009 și 2010, banii împrumutați s-au dus pe orice, dar nu în investiții.

   Care state și-au crescut cel mai mult gradul de îndatorare între 1995 și 2016

   Din 1995 încoace, doar șase state au reușit să-și reducă gradul de îndatorare (vezi tabelul din imagine). Cea mai impresionantă reducere a gradului de îndatorare a înregistrat-o Bulgaria, de la 97,3% din PIB la 28,7% din PIB (datele Eurostat pentru Bulgaria încep din anul 1997). 

   La polul opus, cu cele mai mari creșteri ale gradului de îndatorare între 1995 și 2016, sunt: Grecia (de la 99% la 176,9% din PIB), Portugalia (de la 58,3% la 133,4% din PIB), Slovenia (de la 18,3% la 82,6% din PIB) și Cipru (de la 47,8% la 110,6% din PIB).

   Evoluția gradului de îndatorare a statelor membre UE între 1995 și 2016 ne arată o tendință de creștere a datoriilor publice în majoritatea statelor. Există unele state, precum Belgia, Italia și Grecia, care au avut tot timpul un nivel ridicat al datoriei, dar există și state care au intrat pe o spirală a creșterii datoriilor în ultimii ani (Cipru, Portugalia, Spania - vezi tabelul din imagine), a cărui deznodământ miroase a Grecia, dacă vor „beneficia” de același tip de asistență. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Blogger Templates