Social Icons

joi, 6 noiembrie 2014

Top 5 aberații ale economiei românești

Topul paradoxurilor ecomomiei românești
   Economia națională e sublimă și plină de aberații precum un adolescent de coșuri. Unele dintre acestea pot fi explicate și, deci, nu mai pot fi categorisite ca fiind aberații, altele rămân la acest statut pentru că nimeni nu se obosește să le găsească o explicație, iar în a treia categorie se regăsește leadeship-ul politic - chintesența alegerileor făcute ca popor.
   Prima aberație a economiei românești e raportul între salariați și pensionari. Suntem pe ultimul loc în UE la acest raport. Anul trecut acesta era de 0,9 de salariați la un pensionar (conform cifrelor furnizate de INS). În orice țară normală, pensiile ar trebui plătite din contribuțiile salariaților. Asta se întâmpla și la noi în trecut, dar, din 2006 încoace, am intrat pe deficit. De atunci, statul vine cu bani să suplimenteze fondul. Anul trecut, deficitul a fost de 11,7 miliarde lei, anul acesta va urca la 13 miliarde, iar anul viitor va atinge 19 miliarde, dacă se păstrază reducerea CAS. Pe termen lung această aberație va conduce la deficite din ce în ce mai mari, dacă ținem cont de îmbătrânirea populației și, invariabil, bula se va sparge, rezultând tăieri de pensii și măriri de taxe și impozite.
   A doua aberație este legată de raportul venituri bugetare în PIB. Anul acesta, guvernul estimează că va obține circa 32,9% venituri din PIB-ul total. Estimarea e optimistă, dar să acceptăm că se atinge, pentru că, nu-i așa, e an electoral. În topul colectării din UE, România ocupă onorabilul loc ultim. Chiar și vecinii noștri bulgari stau mai bine decât noi la capitolul colectare (37,2%). În condițiile unei colectări slabe, a creșterii deficitului structural al asigurărilor sociale, a reducerii deficitului bugetar și al creșterii datoriei publice, în aceste condiții, strategiile guvernamentale visează la dezvoltare. Pe ce bani se va face? Pe fonduri europene, ne-ar răspunde conducătorii. Anul trecut rata de absobție a fost de 33%, reprezentând onorabilul loc ultim. Anul acesta vom apăra cu succes acest loc, conform unui studiu recent al KPMG.
   A treia aberație este reprezentată de starea infrastructurii rutiere. Avem trei din ultimile zece regiuni sărace ale UE (Nord-Est, Sud-Vest, Sud-Est) și nicio autostradă care să le lege de restul țărilor UE sau măcar să lege sărăcia regiunilor. De fapt, nu există nici măcar o perspectivă de realizare a vreunei legături în următorii cinci ani. Comparând numărul de kilometri de autostradă cu suprafața țării, din nou, România ocupă onorabilul loc ultim. Suntem, în schimb, pe primele locuri la costul pe kilometrul de autostradă (în cazul Bechtel statul a plătit efectiv 9,6 mil. euro/km, deși media europeană e între 3 și 4 mil. euro/km pentru condiții de teren asemănătoare) și pe ultimul loc la numărul de kilometri efectivi raportat la suprafața țării, deci, în medie, stăm bine. Suntem, de asemenea, țara ce nu construiește autostrăzi pe structură de beton, deși avem fabrici de ciment, ci preferă bitumul din import, mai scump decât betonul și cu o durată de exploatare mai mică.
   A patra aberație constă în diferențele mari de productivitate între activitățile economiei naționale. Să vă dau un exemplu pentru a mă face înțeles. La nivelul economiei românești împărțită pe activități conform codului CAEN, valoarea adăugată brută  medie anuală pe angajat  e de 110 mii de lei. La nivel de angajat în agricultură, valoarea este 244 de mii, iar la nivel de angajat în domeniul cinematografiei, televiziunilor, radiourilor și a ziarelor, valoarea adăugată brută  e de 68 de mii. După ce vezi asemenea cifre, îți dai seama că doi dintre cei trei angajați mint. Agricultorul are o productivitate prea mare față de angajatul mediu și față de cel din televiziuni, prin urmare, el are ajutoare ce nu figurează în statistici. Ziaristul, generic numit așa, e prea de tot cu productivitatea sa, chiar dacă pupă mâna mogulului, nu se justifică o productivitate atât de mică. Dacă observăm statisticile, găsim mai multe paradoxuri de genul acesta. Ele nu exemplifică decât o stare paradoxală a economiei pe care nimeni nu vrea s-o lămurească.
   A cincea aberație e reprezentată de neplata taxelor statului către stat. Da, statul este unul din cei mai mari hoți ai propriei căciuli. Și nu numai că se fură singur, dar e zbir și cu cei ce se uită pieziș la căciula sa. Arieratele (datoriile) companiilor de stat către bugetul de stat și bugetul de asigurări sociale se ridicau anul trecut la suma de 11,28 miliarde lei, sumă ce ar fi acoperit deficitul de la pensii în proporție de 95%. Ceea ce impresionează este că aceste arierate au crescut cu 4 miliarde de lei  din 2008 încoace. Deci, nici măcar pe criză, statul nu s-a putut abține să nu-și fure căciula. Arieratele companiilor private către stat sunt în valoare de 12,2 miliarde, în condițiile în care statul mai are în proprietate circa 1.086 de companii față de cele 627,5 de mii ce aparțin mediului privat.
   Toate aceste aberații întregesc un tablou abstract în care buzele sunt desenate pe fund, fundul ține loc de cap, capul e pe post de minge de fotbal, iar mingea de fotbal e spartă, dezumflată, făcută castron și, din ea, buzele de pe fund molfăie pensii, autostrăzi, arierate, venituri la buget, paradoxuri și toate acestea poartă numele de strategie economică pe termen mediu și lung.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Blogger Templates