Social Icons

vineri, 9 mai 2014

Cât timp va mai rula filmul Sora 13?

Economia Chinei în cifre
   Sora 13 este filmul ce ne-a bântuit copilăria, alături de Luptătorul cu flaut și Biciul fermecat. Oricând puteai viziona la cinema-urile comuniste una dintre aceste „capodopere” ale kung fu-ului mandarin. De-atunci, în țara de la sud de Marele Zid, s-au schimbat multe, mai puțin apetența pentru filmele pe bază de kung fu și zboruri a la Superman în variantă chineză.
De vreo trezeci și patru de ani încoace, economia chineză crește, de la an la an, cu cifre ce-i fac pe analiști să prevadă un inevitabil colaps cauzat de-o așa-zisă supraîncălzire.
   Și, supraîncălzirea n-a mai venit, deși era predicată de vreo două decenii. Acum, dacă economia Chinei va intra pe o pantă descendentă a creșterii economice anuale, se vor găsi niște „Roubini” ce vor face pieptul mare zicând: Aha, vedeți, e așa cum am prezis eu! Și au „dreptate”, că au prevăzut aceasta de douăzeci de ani încoace, doar că n-au știut exact când. China crește de mai bine de un deceniu pe baza a două motoare: exportul net și consumul intern. Înainte de asta, se baza doar pe exportul net, iar creșterea putea fi pusă în pericol de mai marii economiei mondiale. Acum, cu cele două motoare, cu o dependență din ce în ce mai mică față de SUA și EU în ceea ce privește schimburile comerciale și cu un consum intern în creștere, e greu să mai fie oprită. 
   Rezervele de creștere ale economiei chineze nu sunt epuizate, dacă ținem cont că pib-ul pe cap de locuitor la valoare nominală e mult sub media înregistrată la nivel mondial. În termeni reali, unui chinez îi mai trebuie o creștere de 50% pentru a ajunge la nivelul unui pământean mediu în materie de productivitate. Dacă e să-l comparăm cu un american, sporul necesar e de 760% în condițiile actuale. Deci e de treabă încă până la atingerea unui nivel de dezvoltare comparabil cu cel înregistrat în țările dezvoltate. E drept că o atingere a nivelului productivității comparabile cu cel înregistrat în SUA presupune o dublare a pib-ului mondial, fără să mai ținem cont de creșterile celorlalte economii ale planetei. 
   Totuși, atingerea nivelului mediu  de productivitate înregistrat la nivel mondial este o țintă realistă, dar nu va face din China prima putere mondială a lumii în materie de pib nominal. O va face însă, cu siguranță, cea mai mare putere economică în ceea ce privește pib-ul calculat la paritatea puterii de cumpărare, paritate ce stabilește un raport de 0,45 la 1 $ putere de cumpărare în China față de SUA. E de presupus că și acest raport va evolua pe măsura înaintării avansului economic. Atingerea maximului economic din istoria Chinei, încadrat în timp în jurul anului 1820, an în care 32% din pib-ul mondial era produs în China, e o țintă nerealistă. Creșterea economiei chineze  e îngrădită doar de accesul la resurse și creșterea celorlalte economii naționale. Creșterea celorlalte economii, la rândul ei, e dependentă de consumul de resurse al Chinei, pentru că de la un punct încolo creșterea devine un joc la sumă nulă, adică pentru a crește o economie mare cum e cea a Chinei, celelalte trebuie să scadă.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Blogger Templates