Social Icons

joi, 19 decembrie 2013

Tabelul cu neuroni

Idioți de meserie
   Tabelul lui Medvedev, cum ar zice o victimă a bacului de după Funeriu, suportă modificări majore atunci când încerci să clasifici specimenele umane în funcție de numărul de neuroni. Mendeleev a pornit clasificarea sa plecând de la proprietățile fizice și chimice ale unui element. În tabelul alăturat, sortarea după proprietăți e sortită eșecului deoarece prostia e un adevăr omniprezent, continuu și exprimabil prin orice mijloace.

    Dacă poveștile cu ursitoare ar fi adevărate, atunci ele, în cazul specimenelor din tabel, suferă de o imaginație bolnavă ce transcende capabilitățile unor truditori de scriitură SF de genul lui Asimov. În zona unineuronalilor întâlnim idioți ce-și dau foc for making a point, stilați scufundaci, raiging bull, ceea ce tradus înseamnă bou de rage și nazistul tatuat ca un maori. Toate aceste personaje constituie răspunsul naturii la întrebarea: „Există reversul evoluției speciilor?”. Darwin nu s-a priceput. Dacă prin Galapagos întâlnea vreun specimen de genul celor sus-enumerați, evoluționismul devenea involuționism, iar viitorul speciei umane era euglena verde sau tărcată, nu că ar conta. 
   De la Creier prăjit până la Caietul de mâzgâlituri rasiste, neuronul aflat în posesia fiecăruia e supus unui travaliu zilnic între a îndeplini funcțiile fiziologice și pe cele de împlinire a destinului de apostol neghiobiei al epice. Asemeni specimenelor tabelului, în viața de zi cu zi, întâlnim curci gânditoare ce-și dau foc capului încercând să pară ceea ce nu sunt sau nu vor fi vreodată, rățoii imberbi ce se cufundă în situații penibile, văcari ce au început să se creadă boi și albinoși ce vor să se pigmenteze cu zvastici. Toți aceștia au o viață ce pendulează între ridicol și grotesc, iar leacul acestei zbuciumări în neantul stupizeniei e implantul cu neuroni. Date fiind limitările medicinei actuale, situația celor cu un neuron rămâne fără rezolvare.
    Fac mea culpa și recunosc că sunt condus de patriotism și am așezat specimenele autohtone în categoria idioților cu doi neuroni. Bineuronalii noștri se bucură de un neuron în plus pentru că umorul lor e priceput doar de noi. Americanul nu are cum să înțeleagă drama țăranului cu Maserati, ce simte el când aruncă într-un lighean bancnote de cinci și zece lire. Nu, americanu nu  înțelege decât dolarul, dolarul aruncat pe pat sau debara marca Mayweather și 50 Cent. Neamțul, neamțul pe loc s-ar apuca să se intereseze de un lighean mai mare ce poartă numele de cadă și l-ar achiziționa cu bancnotele aruncate de cei doi neuroni cu Maserati. Francezul și-ar fi luat un parfum și nu și-ar mai fi bătut capul. Rusul își lua votcă și și-ar fi amânat spălatul până la iarnă în zăpadă. Și, uite-așa, n-au cum străinezii să înțeleagă.
   Gore e un fel de Goie cu steroizi. Ca să nu-și mai ia capace prin capitală a ușchit-o sub Feleac. Acolo, fără mamițica, Tanti Mița sau mam`mare, s-a apucat de cultivat mușchi. Cum care mușchi? Ăi de se văd de sub tricou. Când și-a făcut brațele cât coapsele s-a gândit că lumea trebuie să se supună celor doi neuroni din dotare. Are 12 ani să cugete la cât de mari brațe trebuie să facă pentru a fi boss pe interval.
   Pe Ildiko trebuie s-o împărțim cu frații maghiari. La împărțire neoronii se divid și ei, unul rămâne în tărtăcuță, celălalt ia calea fularelor. Ildiko n-are nici ea cum să fie înțeleasă de străini. Cum să știe neamțul ce-i aia clarviziune cu fular pe ochi? El o are pe Angela, ea îi dă lui toată clarviziunea de care are nevoie. Dacă nu-i ajunge se duce la promoție la LIDL și-și ia cât să dea și la greci pe bani, nu gratis. Italianul n-are nevoie de clarvăzători că-l are pe Berlusconi. Vreți să-mi spuneți că fața aia a lui Berlusconi e pe bune, nu e un fular tras pe față? Vă dați seama ce vizionar e moșul ăsta de vreme ce poate merge fără să ia mobila-n brațe cu fularul pe față tot timpul. Nouă, Ildiko ne ghicește cu fularele pe ochi că ne reîntregim cu Basarabia. Ungurilor le ghicește că primesc Ardealul înapoi. Lui Sabin Gherman i-a zis că-i face un Ardeal doar pentru el. Cum să n-o declari monument național și să-i ceri pronosticul la meciul de hochei Steaua - Miercurea Ciuc, că poate pui de-un pariu?
   Odată cu avântul comunicării prin intermediul rețelelor sociale, au năvălit pe tărâmul biților gugumanii cu unul sau doi neuroni, emanații benigne, sau, din contră, demne exemple de deficit sever de materie cenușie. Cenușiu ar fi netul și fără ei, videoclipurile Andrei, glumele lui Bendeac, blogurile unora se încadrează în categoria tristeții non-neuronale și despre acestea nu prea ai ce discuta.
    

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Blogger Templates