Social Icons

vineri, 7 iunie 2024

România e campioana estului în cursa recuperării decalajelor față de media UE

Cum au evoluat în dinamică economiile UE în ultimul deceniu
    Între 2013 și 2023 PIB-ul pe cap de locuitor la paritate din România a ajuns de la 55% la 78% din media UE. Asta rezută din datele Eurostat privind PIB-ul la puterea de cumpărare standard din UE. Avansul de 23 de puncte procentuale ne arată că dintre statele din est avem cel mai bun parcurs de recuperare a decalajelor de dezvoltare în ultimul deceniu (vezi datele din imagine). 

   La nivelul întregului spațiu comunitar format din cei 27 de membri actuali (Marea Britanie e scoasă din calcule, deși la momentul 2013 făcea parte din UE), cel mai mare avans al PIB-ului pe locuitor la paritate în raport cu media UE l-a înregistrat Irlanda, de la un nivel de 133% din media UE în 2013 la 212% în 2023 (vezi datele din imagine). Trebuie precizat totuși că acest avans al Irlandei e oarecum artificial și provine de pe urma relocalizării sediilor centrale pentru spațiul comunitar a marilor giganți americani din IT în anii 2014 și 2015. Ca urmare a acestei relocalizări stimulate de climatul fiscal prietenos din această țară, pe hârtie, prin includerea exporturilor acestor companii în restul spațiului comunitar, PIB-ul Irlandei a înregistrat o creștere spectaculoasă de mai mult de o treime de la un an la altul. 
   La polul opus, cu cea mai mare scădere a PIB-ului per capita la paritate în raport cu media UE, se situează Luxemburgul, un alt paradis fiscal pentru marile companii. Probabil, o mare parte din scăderea de la nivelul de 280% la 240% din media UE între 2013 și 2023 (vezi tabelul din imagine) poate fi pusă pe relocalizarea giganților IT în Irlanda.

   După Irlanda, urmează România cu cel mai mare avans al PIB-ului per capita în prețuri comparabile raportat la media UE. Avansul de 23 de puncte procentuale ne arată că în dinamică evoluția economiei românești a fost, exceptând Irlanda, peste cele realizate de restul economiilor din spațiul comunitar. Mai toate economiile estice au înregistrat creșteri ale PIB-ului per capita la paritate peste cele din statele vestice UE. Singura excepție din est e dată de Slovacia, cu o scădere a PIB-ului pe cap de locuitor la paritate în 2023 față de anul 2013 (de la 78% la 73% din media UE - vezi tabelul din imagine).
   După România, vecinii bulgari urmează în topul creșterilor PIB-ului pe locuitor la paritate în raport cu media UE, avansul de 18 puncte procentuale (de la 46% la 64% din media UE) e peste performanțele realizate de celelalte state estice și sudice din primul val de extindere din 2004.
   Vecinii maghiari au avut un avans mai modest, de doar 8 puncte procentuale (de la 68% la 76% din media UE - vezi tabelul din imagine), semn că economia maghiară a pierdut mult din turație în ultimul deceniu. În 2022 am reușit să-i egalăm ca nivel al PIB-ului pe locuitor la paritate, iar anul trecul le-am luat fața. Probabil că politicile izolaționiste duse de guernul Orban în ultimul deceniu poartă o mare parte din vina pentru evoluția economiei maghiare în raport cu celelalte economii comunitare. 
   
   Se observă la nivelul acestor date o tendință de uniformizare a economiei spațiului comunitar pe principiul vaselor comunicante, câștigul estului e compensat o scădere a vestului, iar această tendință va continua cel mai probabil și în deceniul următor. 
   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu