Social Icons

marți, 14 ianuarie 2020

Cât ar echivala astăzi tributul plătit Înaltei Porți de Țările Române în Evul Mediu

Tributul plătit de Țările Române
   Obligațiile Țărilor Române către Înalta Poartă sunt o adiere de primăvară față de ceea ca am plătit pentru contractul cu Bechtel, pentru a ne pune bine cu Înalta Poartă de astăzi,  America

   Din lucrarea „România și Europa. Acumularea decalajelor economice (1500 - 2010)”, a domnului Murgescu Bogan, aflăm dimensiunile tributului (haraciul) plătit de Țările Române Înaltei Porți. Anterior de anul 1500, tributul plătit era mult mai redus, conform altor surse (vezi tabelele din imagine).

   Cel mai mare tribut era plătit de Valahia (Țara Românească). Maximul de plată e atins între anii 1574 și 1583 și în anul 1703. Suma plătită în ducați (denumiți generic galbeni) era de 104 mii (vezi tabelul din imagine). 

   Un galben (ducat venețian, florin unguresc sau galben turcesc) avea o greutate apropiată de 3,5 grame de aur. Ținând cont că în Evul Mediu valoarea monedelor era echivalentul valoric al greutății metatului din care era facută moneda (aur sau argint), ne rezultă că tributul anual al Valahiei se ridica la valoarea de 364 de kg de aur în anii de vârf

   Cu cât ar echivala astăzi tributul maxim plătit de Valahia în 1703

   Aurul din prezent e mai scump în valori comparabile față de cel de la 1700 (vezi aici evoluția aurului din Evul Mediu până în zilele noastre). După anul 1550, Europa a fost inundată de aurul provenit din colonii (în special, cel provenit din Imperiul Incaș, adus de spanioli).

     În dolari comparabili, în jurul anului 1700, valoarea unciei de aur era în jur de 500 de dolari. Astăzi, valoarea unciei e de 1.546 dolari, adică de peste 3 ori mai mare decât atunci

   Deci, cele 364 de kg de aur, cât plătea tribut (haraci) Brâncoveanu, ar echivala în prezent cu 117,7 kg de aur (3.785 uncii de aur). 
   În dolarii de astăzi, suma ar fi echivalentă cu 5,85 milioane de dolari (3.785 uncii * 1.546$). 

   Suma e ridicolă în comparația cu țeapa dată de Bechtel, care depășește un miliard de dolari. Ne-ar fi trebuit vreo două secole de tribut plătit la valoarea sa maximă de Țara Românească în Evul Mediu, ca să putem egala tributul din prezent, plătit către țeparii de la Bechtel.

  În Moldova, tributul către Imperiul Otoman a atins maximul în anul 1583, fiind de 66 de mii de galbeni, deci, 231 de kg de aur din acele timpuri (vezi tabelul din imagine). 

Cu cât ar echivala astăzi tributul maxim plătit de Moldova în 1583

   Prețul aurului de atunci, în valori comparabile, era apropiat de valoarea de 550 de dolari din prezent pe uncie. Deci, un kilogram de aur din prezent ar fi echivalent cu 2,8 kilograme de atunci.

   Tributul total anual plătit de Petru Șchiopul în 1583 (el era domnitor în acel an) era echivalent cu 82,5 kg (2.653 uncii de aur) din prezent

   La valoarea actuală a dolarului, Petrică Șchiopul ar fi plătit 4,1 milioane de dolari. Șpăgile primite de unii politicieni, conform dosarelor din ultimii ani, sunt mult peste această cifră.

   Transilvania a plătit o perioadă mai scurtă haraci (tribut) Înaltei Porți. Cel mai mare nivel al tributului a fost atins între 1658 și 1687, când, anual, suma plătită era de 40 de mii de galbeni, echivalentul a 140 kg de aur de atunci (vezi tabelul din imagine). 

Cu cât ar echivala astăzi tributul maxim plătit de Transilvania între 1658 și 1687

   Valoarea aurului în acest interval a oscilat de la 300 de dolari pe uncie la aproape 600 de dolari pe uncie (vezi aici evoluția aurului din Evul Mediu până în zilele noastre). Așadar, ne rezultă o medie de 450 de dolari actuali pe uncie, asta însemnând o valoare de 3,43 ori mai mică decât cea din prezent

   Astăzi, cele 140 de kg de aur ar fi echivalente cu 40,8 de kg (1.312 uncii de aur). Cele 1.312 uncii de aur înseamnă astăzi, în dolari, circa 2,02 milioane de dolari. Și în acest caz, vorbim de o sumă ridicol de mică, ceea ce ne arătă că tributul în Evul Mediu, chiar în perioadele în care plățile atingeau nivelul maxim, nu constituiau o premisă reală de răzvrătire.

   Tragem linie, adunăm haraciul maxim anual plătit de Țările Române către Înalta Poartă și ne rezultă cifra echivalentă cu 11,97 milioane de dolari actuali. Deci, putem vorbi de un mizilic față de șpăgile vehiculate în dosarul Microsoft. 

  Astăzi, dimensiunea tributului actual plătit de România către Înalta Poartă Americană, adunând țepele Bechtel și Microsoft, e echivalentă cu 110 - 120 de ani de tribut medieval plătit la maxim. 

   Vorbim de cifre echivalente și, chiar dacă am omite scumpirea actuală a aurului, suma plătită de cele trei principate n-ar depăși 40 de milioane de dolari anual
    Dacă ne raportăm la economia de atunci, în cazul Moldovei, ținând cont că PIB-ul estimat pentru timpul lui Ștefan cel Mare era echivalent cu 200 milioane dolari la valoarea anului 1990 (vezi aici cum arăta economia Moldovei pe timpul lui Ștefan), deci aproape 400 milioane de dolari în prezent, iar un secol mai târziu, pe timpul lui Petru Șchiopul, valoarea depășise echivalentul a 500 milioane de dolari din prezent, atunci cei 4,1 milioane de dolari tribut plătit Înaltei porți ar fi însemnat mai puțin de 1% din PIB-ul Moldovei din timpul lui Petru Șchiopul.



2 comentarii:

  1. Tot dati in SUA, insa SUA este ceea ce am vrea cu toti sa fim. Doriti sa fim "neutri"? Precum RM sau "frati" imperiuLUI Moscovit, ei bine aia "neutrii" fac ce le zice Moscova iar "fratii" sunt invadati ( Ucraina invadata fara declaratie de razboi) de imperiul Moscovit. Sa comparam: suta aia de tone de aur furata de Moscova cat era, ca procent din PIB, in 1917? Teritoriile alea pe care Moscova le-a luat Moldovei cat valorau din PIB-ul de la acea vreme? Sovromurile alea de dupa WW2 cat au luat din PIB-ul de la acea data? Romanii folositi ca sclavi in lagare sovietice cat ar fi? As putea sa continui, nu cumva spaga aia (PSD/Nastase) este fix pix (comparativ ca efort din PIB) fata japful rusilor? Daca vrem exemple, hai sa vedem cine ne-a furat cu adevarat: propii politruci/birocrati si imperiul de la est (Moscova). De multe ori si-au dat mana cu Germania (vezi Ribbentrop-Molotov, Rappalo, etc)

    RăspundețiȘtergere
  2. USR,PNL au distrus ulterior Romania !

    RăspundețiȘtergere