Social Icons

luni, 20 august 2018

Cât au săltat PIB-ul județelor investițiile de la nivel de la nivel de teritoriu din ultimii ani

Cât din investițiile din ultimii ani s-au reflectat în creșterea PIB-ului de la nivelul județelor
   Între 2012 și 2016, investițiile brute ale unităților locale de la nivelul județelor s-au ridicat la valoarea de 575,3 miliarde de lei. În categoria acestor investiții intră toate mijloacele fixe corporale achiziționate de unitățile locale din industrie, construcții și servicii (cele din agricultură nu intră). 

   Deci, în aceste investiții intră sumele locale investite, acestea incluzând și investițiile străine, dar nu intră investițiile brute din agricultură, INS-ul tratând aceste investiții separat. Oricum, ponderea investițiilor unităților locale din agricultură în totalul investițiilor de la nivel de economie e destul de redusă (4% - 6%). De asemenea, mai trebuie precizat faptul că investițiile administrației publice nu intra în calcul, iar cele din învățământ și sănătate cuprind doar investițiile făcute de societățile comerciale cu activitate în aceste domenii.

   În aceeași perioadă (2012 - 2016), PIB-ul României a crescut cu 167 miliarde de lei (762,3 față de 595,4 mld. lei - vezi tabelul din imagine). Deci, unor investiții totale de 575,3 miliarde de lei, efectuate pe parcursul celor cinci ani, le corespunde un avans nominal al PIB-ului de 167 miliarde de lei.

   La nivel de teritoriu, există o discrepanță mare între sumele investite de unitățile locale ale intreprinderilor la nivel de județe. Din cele 575,3 miliarde de lei, cât însumează investițiile brute din perioada 2012 - 2016, peste 37% (215,4 mld. lei) au fost făcute de unitățile locale din capitală. La mare distanță urmează județul Ilfov (4,8% din totalul investițiilor brute), urmat de județele Timiș (4,3%), Constanța (4%), Prahova (3,8%) și Cluj (3,8% - vezi tabelul din imagine).
   La polul opus, cu cele mai mici investiții brute ale unităților locale se situează județele Călărași, Ialomița, Mehedinți, Botoșani și Vaslui (fiecare cu ponderi mai mici de 0,4% din totalul investițiilor brute).

   În cazul evoluției PIB-ului la nivel de județe între 2012 și 2016, tot capitala a înregistrat cel mai mare avans (+ 50,8 mld. lei). Avem, așadar, în cazul capitalei, un total al investițiilor brute pe parcursul celor 5 ani de 215,4 miliarde de lei și un plus al PIB-ului de 50,8 miliarde de lei. La patru lei investiții brute, PIB-ul capitalei a crescut cu aproape un leu.
   Timișul și Prahova (+ 9 mld. lei) sunt județele ce urmează în topul județelor după avansul PIB-ului între 2012 și 2016. În cele două județe, investițiile brute ale unităților locale în perioada analizată s-au ridicat la valoarea de 24,8 miliarde de lei, respectiv 21,9 miliarde lei (vezi tabelul din imagine). Asta face ca raportul între sumele investite și avansul PIB-ului să fie de 2,8 lei la 1 în cazul Timișului și 2,4 lei la 1 în cazul Prahovei.
   În cazul Constanței și Clujului, județe ce urmează în topul avansului PIB-ului (8,8 și 7,9 mld. lei), raportul dintre investițiile brute și avansul PIB-ului a fost de 2,6, respectiv 2,7 lei investiți la 1 leu creștere de PIB.

   Cele mai mari raporturi între investițiile brute și creșterea nominală de PIB s-au înregistrat în județele Hunedoara (11,4 lei la 1 leu), Ilfov (9,5 la 1), Olt (6,8 la 1), Sibiu (4,9 la 1) și Mureș (4,6 la 1). La nivel național, raportul a fost de 3,4 lei investiți la 1 leu creștere de PIB.
   Cele mai mici raporturi s-au înregistrat în județele Călărași (1,7 lei la 1 leu), Vaslui (1,7 la 1), Giurgiu (1,5 la 1), Ialomița (1,4 la 1) și Botoșani (1,3 la 1).
   
   Șapte din primele nouă județe, plus capitala, după creșterile nominale ale PIB-ului între 2012 și 2016 sunt și în top zece după valoarea investițiilor brute cumulate din aceeași perioadă. Totuși, legătura dintre investițiile brute ale unităților locale și creșterea PIB-ului e mai slabă în coada acestor topuri, doar cinci din zece județe cu cele mai mici creșteri nominale de PIB între 2012 și 2016 au avut cele mai mici investiții brute în aceeași perioadă. Asta înseamnă că, pe lângă suma investită, contează tipul investiției și capacitatea acesteia de a genera valoare adăugată.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu