Social Icons

miercuri, 20 aprilie 2016

Faceți cunoștință cu următorul guvenator al BNR - Cristiana Anghel

Reașezarea BNR pe principiile senatoarei Cristiana Anghel
    There will be blood - ăsta pare să fie mesajul transmis lui Mugur Isărescu de către senatoarea Cristiana Anghel, alias Foamea din Carpați. Mugurele, pân` aici ți-a fost! Eu îți zic să-ți cauți de lucru, „că cu” Foamea nu-i de glumă. Vezi cum faci, mai trimite și tu un CV, mai bagă o pilă pe la vreo bancă pe care n-ai stresat-o prea tare, că până la urmă, mai știi, dacă nu cade, pică.

   Zeița Foamei de bani, de băgare în seamă, de pensii speciale, de, cam, orice, a înțeles, în sfârșit, cine-i MCV-ul și la ce adresă stă, și acum vrea să se lămurească cum stă treba cu politica monetară. Unde stă politica asta? Câți senatori are și, mai ales, ce pensii primesc sau vor primi fiecare? Știți voi, chestii de astea existențiale, care, la o adică, dacă alegerile din toamnă ies rău, să ofere un fel de adăpost împotriva viforului din buzunare ce va să vină după reîntoarcerea la meseria de bază - învățător și nelicențiat în drept la Spiru`.

   Până mai ieri, Mugurel al nostru se visa un fel de Șef al Șefilor din funcția de conducere a Comitetului Național pentru Supraveghere Prudențială - un fel de suprastructură, nealeasă de nimeni, care își dă avizul la orice hotărâre de guvern ce ar afecta stabilitatea financiară, deci cam la tot ce mișcă. Acum, ascuns pe după Vasilescu și după două sticle din vinul Lui, rămas neplasat prin supermarketuri, și mult prea scump și pentru luxemburghezi, ce să mai zic pentru noi, deci, Mugurel cel pitit face gâtul lung ca o lebădă să vadă dacă Foamea din Carpați e pe bune, cu ceva spate, sau e un nou episod de delirium tremens. 
   Iohannis i-a retrimis în parlament legea Comitetului Național pentru Supraveghere Prudențială, semn că neamțului nu-i surâde ideea ca eternul guvernator al BNR să devină etern guvernator și al României, iar în spatele Foamei e Călin Popescu Tăriceanu și, poate, nu doar el. Înțelegeți de ce Mugurel și-a scos la înaintare bunicul Vasilescu? De obicei, la BNR, asemenea prostioare, nu erau băgate în seamă.

   Parlamentul a devenit un fel de bursă al suprasolicitărilor de inițiative legislative ce mustesc a demagogie și prostie crasă. 

Vrem să se ieftinească mâncarea prin eliminarea taxelor de raft! 

   De parcă, odată eliminate taxele de raft, hipermarketurilor le-ar fi rușine să ceară mai mulți bani de la producători prin introducerea, de exemplu, a unui serviciu de merchandising, adică pentru plasarea mărfilor la raft, de către personal specializat, angajat al hipermarketului. Nu plătești noua taxă, merchandiserul poate uită să mai alimenteze raftul cu produsele tale. Poate fi benevolă taxa, dar credeți că cineva își va permite să n-o plătească?

   Vrem ca BNR-ul să fie un fel de TVR! 

   Oau! Ce bine o duce TVR-ul!? E un exemplu de cum trebuie condusă o instituție publică. Gândiți-vă cum ar fi ca BNR-ul să fie un fel de TVR. Cele aproape 900 de milioane de lei datorie a TVR-ului ar fi o adiere de primăvară pe lângă ce potențial are BNR-ul. Oricât de antipatic ne-ar fi Mugurel, și ne e, lăsați BNR-ul în pace, ca să nu facem din sistemul bancar un fel de ghiveci precum cel din Republica Moldova. Dacă îl schimbăm pe Mugurel cu o proptea politică, pe care o schimbăm odată la câțiva ani sau de câte ori se schimbă un guvern, se duce dracului tot sistemul financiar, așa cum e el, inert, primitiv, dar, măcar, stabil. Un sistem bancar instabil e o invitație pentru toți hoitarii lumii financiare. Să te tot ții de fluctuații valutare, de dobânzi și de rating de țară.

   Nu știu dacă senatoarea Anghel vrea să devină senator de politică monetară sau dacă vrea ca BNR-ul să tipărească special pentru ea o sacoșă de bani, să se sature în sfârșit, dar inițiative de genul ăsta sunt periculoase, nu pentru Mugurel, fie-i Caritasurile și Bancorexurile ușoate!, ci pentru economie în general. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Blogger Templates