Social Icons

duminică, 8 martie 2015

Ce mai face Iulia Timoșenko?

Nimic nou pe frontul de est.
   Pupila occidentului nu face nimic, n-o mai votează nimeni, decât occidentul. Acel occident, ce suferă de strabism și daltonism atunci când ia în brațe un laitmotiv fără vreo urmă de noimă, acum e mulțumit de democrația ucraineană? Gata, a dispărut corupția, țara e pe mâini bune și totul e minunat?
Acum un an jumătate, cele mai mari probleme ale Ucrainei, în viziunea occidentului, erau Ianukovici și scoaterea din pârnaie a Iuliei Timoșenko pe motiv de sindrom Ridzi.
   Aceste două probleme, odată rezolvate, vor fi adus democrația în Ucraina. Atâta doar că, la est de Ucraina, era un pitic judoka ce n-a fost de acord cu Merkel, Hollande și alți „experți” de teapa lor în ale estului ex-comunist. Cel mai mare pitic din lume - Vladimir Putin -  a tranșat problema ucraineană în dulcele stil stalinist, mâncând din al doilea stat al Europei, ca suprafață, încet, cu ligurița, până la dimensionarea considerabil mai mică. Odată luată o îmbucătură, e greu să refaci starea inițială, asta deoarece digestia deja și-a intrat în rol. Mulți analiști ne explică cât de nașpa e Rusia, cât de ambivalent e occidentul și cum suferă sărmanii ucrainieni că le dispare încet, dar sigur, țara de sub picioare. Aceiași analiști ne explicau, acum un an jumătate, cât de bine ar fi dacă Ianukovici va demisiona după ce a fost ales democratic prin votul majorității cetățenilor din granițele de atunci ale Ucrainei.
   Rusia e nașpa pentru vecinii săi, așa a fost în toată istoria sa, de la Petru cel Mare încoace, dar a repeta ca un papagal cât de rea e Rusia, fără a vedea partea de vină a celorlalți actori din piesă, dă dovadă de același strabism ca și al occidentului de acum un an și ceva. Ianukovici a fost ales, mai ales, de estul Ucrainei în urma unui vot democratic. Ce au făcut cei din Kiev și unele, nu toate, provincii vestice? Au vrut să schimbe un vot democratic exprimat prin luarea cu asalt a instituțiilor statului. Ce a făcut occidentul? A încurajat răsturnarea unui regim democratic ales prin demonstrații de stradă. Ce ar fi trebuit să facă cei din estul Ucrainei în această situație? Să accepte, fără crâcnire, faptul că strada din Kiev invalidează un vot democratic exprimat? Rusia n-a făcut decât să sufle în foc și a fost îndeajuns ca mulți din est să se transforme în partizani ai alipirii la Rusia.
   E Ucraina o țară sub asaltul Rusiei? Sigur că e, dar e și o țară sub asaltul propriilor cetățeni. Mulți din combatanții din est sunt cetățeni ucrainieni ce nu vor să mai fie sub tutela Kievului. Acel Kiev ce le-a invalidat votul democratic, nu o dată, ci de două ori, prima dată în 2005. Din punctul lor de vedere, ei furnizează principala forță economică a țării, reprezintă jumătate din țară ca populație, dar de fiecare dată sunt trimiși la colț de euromaidan.
   Cu părul vopsit, Iulia Timoșenko e întruchiparea perfectă a Ucrainei, adică, o țară artificială, vopsită într-o națiune ce trebuie să facă ce strigă euromaidanul, în caz contrar, se repetă „alegerile democratice” până iese cine trebuie să iasă. 


2 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Costin îmi pare rău, dintr-o eroare am pierdut comentariul tău, îl redau - „citi si eu un articol nepartinitor si la obiect.” Habar n-am ce s-a întâmplat. Scuze!

    RăspundețiȘtergere

 
Blogger Templates