Renegociere a la grec

   Ieșirea Greciei din zona euro e văzută de unii analiști ca un Lehman supradimensionat capabil să arunce UE și, mai apoi, economia mondială într-o nouă recesiune. E adevărat că UE n-a ieșit încă din recesiunea post-Lehman decât cu un picior, celălalt fiind încă în mocirla supra-îndatorării, dar o ieșire a Greciei, urmată de o intrare în incapacitate de plată, e văzută de către creditori ca un coșmar.
Grecii văd însă partea plină a paharului, ce constă în faptul că mai restricționați ca în momentul actual n-au cum să fie și, dacă e să fie haos, atunci să fie pentru toți. 

   Din strategia fiscală 2012 - 2015 pusă la punct de BCE și FMI s-a ales praful. La jumătatea anului 2011, când s-a lansat această strategie, proiecțiile indicatorilor economiei grecești au fost umflate de un optimism ce stârnește hohote de râs acum, la distanță de trei ani și jumătate. Conform strategiei, PIB-ul Greciei urma să crească de la 225 mld. euro în 2011 la 243 mld. euro în 2014, iar deficitul bugetar avea să scadă de la 7,6% din PIB în 2011, la 2,6% din PIB în 2014. Ca în bancurile cu Radio Erevan, PIB-ul din 2011 n-a fost de 225 mld. euro, ci de 208 mld. euro, iar creșterea estimată pentru 2014 n-a mai avut loc, ci, din contră, Grecia a înregistrat o scădere economică continuă pe parcursul a 12 trimeste, ajungând la un PIB de 185 mld. euro pentru anul 2013 și de circa 182 mld. euro estimare pentru anul ce tocmai s-a încheiat. 
   După doisprezece trimestre de scădere continuă, pe trimestrul al treilea a anului trecut s-a înregistrat o „fabuloasă” creștere a PIB-ului de 0,7%. Cum era de așteptat, nici deficitul prognozat nu a confirmat proiecțiile strategiei, așa că, pentru 2011 acesta a ajuns, de fapt, la 10,1% din PIB, iar anul trecut a atins, probabil, procentul de 10% din PIB, după ce în 2013 a ajuns la 12,2%. În tot acest timp, datoria guvernamentală a scăzut de la 355 mld. euro în 2011, la 321 mld. euro în septembrie 2014. În procente, gradul de îndatorare a crescut de la 171,3% în 2011, la 176,4% în 2014. Cu alte cuvinte, grecii au produs mai puțin, iar datoria, deși a scăzut, ritmul de scădere a fost mai mic decât cel înregistrat de productivitate. La final, grecii s-au trezit și mai săraci și mai îndatorați. Acestea sunt, pe scurt, „realizările” programului de austeritate impus Greciei.
   Spaima creditorilor Greciei e că rămân fără o vacă de muls, aceeași vacă pe care o furajau și la nivelul de îndatorare de 106% din PIB, cât era în 2006, și la 127%, cât era în 2009. Indiferent cine vine la putere în Grecia, ineficiența austerității rămâne. Nu SYRIZA este marea problemă a Greciei, ci acordurile încheiate cu FMI și BCE. Grecii încearcă să negocieze un program mai lax, nemții (a se citi Comisia Europeană și BCE) vor fi nevoiți să îl accepte, atâta timp cât nu pot să ofere un plan viabil pentru stabilizarea economiei grecești. Deja există semnalele unei schimbări de optică a BCE în privința devalorizării monedei. Se pare că, în sfârșit, au înțeles necesitatea unei monede mai slabe pentru impulsionarea economiilor statelor cu probleme prin exporturi, investiții și consum mai mari. În acest context, e de așteptat ca Grecia să obțină ceea ce cere, indiferent de cine va veni la putere după alegeri, pentru că spaima de un default e mai mare la Berlin decât la Atena.