Social Icons

vineri, 7 noiembrie 2014

Cu ochelari sau fără

Din Zăbrăuți se vede cel mai bine
   Dimineață se trezi într-un pat străin. În jur erau perne de mătase, broderii scumpe, tapițerii de epocă. Totul părea un decor de film. Zâmbi, se scărpină în fund și sări din pat. Oare, chiar atât de mult a băut aseară? Văzu pe marginea patului o casetă. Părea scumpă.
O luă, o cercetă, citi biletul scris în franceză „Pour vous Majeste”, apoi își dădu seama că are alți ochelari. Îi dădu jos și, deodată, tapițeriile și mobilierul de epocă dispărură. Îi puse înapoi, și, minune, reapărură. Făcu acest exercițiu de mai multe ori. Părea că, de fiecare dată când își punea noii ochelari, se teleporta în alt timp și alt spațiu. 
   Cu ochelari, avea pe post de cămașă de noapte o chestie cu multe, multe dantele și volănașe. În picioare avea ceva ce păreau a fi niște papuci de casă cu fir aurit și matase brodată. Pe degetul inelar avea un ghiul cât să hrănească Zăbrăuțiul un deceniu. Ciudat, foarte ciudat! Își zise că încă nu s-a trezit. Gândurile i-au fost întrerupte de deschiderea ușilor masive. De după ele apăru Vanghelie îmbrăcat în haine de epocă, cu perucă și cu apucături de valet. După o reverență amplă, timp în care Victor își dădu ochelarii jos să vadă realitatea din vis, și văzu că, în loc de reverență, Vanghelie trase un pârț răsunător. Strâmbă din nas și-și puse ochelarii înapoi. Brusc, Vanghelie deveni protocolar, își drese glasul în stilu-i caracteristic, pesemne și la marile curți, ticurile se țin de tine oricum, și anunță:
- Marchizul de Șova, Maiestate! 
Victor făcu ochii ca cepele, nevenindu-i să creadă că a auzit bine. Ușa se deschise din nou, și apăru Șova, în costumație de fanfaron de secol XVIII, cu perucă, cu pantofi cu toc, cu ciorapi peste pantaloni și, culmea, cu o spadă la cingătoare. Cu gura căscată, Victor vru să spună ceva, dar din gât nu-i ieșea decât un gâlgăit a la Vanghelie, care, așa cum va afla mai târziu, în lumea aceasta a ochelarilor fermecați, devenise Conte de Jilava, înnobilat fiind chiar de el, după un scurt exil la domeniul din Ferentari. Așa, fără cuvinte, îi făcu semn lui Șova să se apropie, dar, în schimb, acesta se opri lângă Vanghelie, și cu glas ce aducea a zeflemea, anunță:
- Le duc du Beau - Pere, Majeste!
Oau, tot în franceză! Își dădu ochelarii jos. Șova tocmai se făcea comod pe canapea, butonând cu greață telecomanda. Din LED răsărea, cu buzițe țuguiate, Gâdea. Era extaziat ca o demoazelă scoasă la bal prima dată. În spatele lui, cu ochiul încă umflat de la lupta cu motociclistul, era Badea. Cu pieptul dezgolit, cu coastele vineții, cu gipsul fluturând, țipa că a învins. Pe cine? Nu pe motoclist, de la el și-o luase temeinic, pe Băsescu. Obosit deja de invazia de lingăi de la prima oră a dimineații, luă telecomanda din mâna trăsătorului șef de autostrăzi pe hârtie pe unde vrea Liviu și închise sursa de stres. Își puse înapoi ochelarii, și văzu cum din spatele  celor doi înobilați apare tata - socru. Cu o reverență mult mai puțin adâncă și cu o delicatețe de asistentă ce n-a primit încă șpaga de rigoare, luă ceea ce părea o pereche de nădragi cu ștaif și-i înmână lui Monsieur Vanghelie. Acesta îi lua cu delicatețea unui hipopotam ce-și marchează teritoriul bălegând și se aplecă ca regele său să-și îndese fundul regal în ei. Urmă cămașa, apoi haina și, la final, peruca și alte accesorii. Dintre toți îmbrăcătorii, doar tata-socru păru mai sigur de demnitetea ce i se oferă.
  Își dădu ochelarii jos și intră în baie. Se spălă pe față, iar pe mâini se spălă cu ochelarii puși. Un servitor în turna apă călduță și și altul îi presăra petale de trandafiri în lighean. Oglinda prinse a se aburii apei. Ce viață! Zece ani de-acum înainte, tot așa! Cum ar zice Columbeanu: mișto! Hotărî, deasupra ligheanului, să nu mai renunțe la ochelari . Are atâtea de făcut, acum că este rege. Are de eliberat jumătate de Bastilie, are de făcut o restaurație, are de plătit o caleașcă de polițe și încă vreo trei de angajamente. Oglinda se aburi și ochelarii la fel. Îi dădu jos fără tragere de inimă și pe oglindă văzu scris România lucrului bine făcut. Șterse sloganul și-i înjură pe ai lui că se țin de glume. Își puse ochelarii și România lucrului bine făcut era tot acolo. Cum dracu, că o ștersese?! Dădu jos ochelarii și nu mai era. Îi puse înapoi și reapăru. Erau și ei aburiți și era și pe ei scris sloganul. Își zise că e o scăpare a subconștientului și șterse din nou sloganul, de data asta, de pe ochelari. În încăpere intră val - vârtej, fără vreo urmă de etichetă, Marchizul - Baron - Și ce-o mai vrea mușchii lui să fie - Mazăre.
- Maiestate, e belită, ăștia au dărâmat Bastilia și vin încoace!
- E mai bine așa, oricum voiam s-o dărâm.
- Mai bine, pă dracu`! Nu știi  în ce an suntem?
- 1709? ... 1700 și un pic?
- Bă, ești nebun, e 1789! Și tu nu ești Ludovic al XIV-lea, ci al XVI-lea! Și, ghici, ce a pățit săracul? Îți dau două indicii: Robespierre și ghilotina. Fugi, că ți-a fugit norocul!!!
-Unde să fug? Dau ochelarii jos și gata!
-Ce ochelari, că n-ai niciun ochelar?
...............................................


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Blogger Templates