Social Icons

luni, 7 aprilie 2014

Funcția taxării

Creșterea taxelor în România
   Economia României e o babă care doarme și căreia îi joacă placa dentară în gură. Din când în când, un nepot ales vremelnic pe post de legănac al babei adormite, se apropie c-o pernă să sufoce baba și să termine odată pentru totdeauna cu fibrilațiile șuierătoare ale plăcii și, implicit, ale baborniței.
Așteptarea sucombării babei cu placa tremurândă sub perna suprataxării  e un spectacol sinistru ce desenează un corp care zvâcnește sub noile taxe inventate de un vremelnic premier sau ministru.
   Funcția taxării are drept coordonate numărul de taxe și încasările la buget. În funcție de aceste două coordonate, se pot distinge trei zone ale funcției. Prima zonă e evidențiată de culoarea verde, ei îi corespund un număr mic de taxe, clar definite, ușor de administrat și care conduc la un grad de colectare ridicat. În această zonă verde se situează sistemele fiscale ale țărilor inteligent conduse, ale căror funcționari nu vânează precupețele din piețe sau srl-urile de la colț de bloc. Nu, în aceste sisteme fiscale, gradul de colectare al taxelor este ridicat pentru că cele 10 taxe sunt clar definite și inspectorii fiscali plătiți suficient de bine încât să nu facă măgării la controale. De partea cealaltă, agenții economici  pot funcționa cu plan pus la punct pe mai mulți ani, într-un climat previzibil ce-ți lasă posibiliatetea să respiri, să acumulezi capital și să te dezvolți. Într-un astfel de sistem, companiile și statul se sprijină reciproc și ajung la o situație de genul win-win.
   În zona a doua a funcției taxării, culoarea devine maro, pentru că pe măsură ce înaintezi ca număr de taxe, bugetul se umple de maro. Totuși, sistemele fiscale din această zonă sunt funcționale în ciuda numărului de taxe mai ridicat și cu o oarecare nebulozitate în ceea ce privește aplicarea lor. Zona maronie a taxării se extinde și în ceea ce privește organele de administrare fiscală, iar negocierea între funcționari și agenți economici se materializează în șpăgi, grad de colectare mai redus și averi nejustificate  ale inspectorilor fiscali. Pe măsură ce te apropii de zona roșie, căcăniul devine mai pronunțat, iar economia gri este înlocuită de maroul cu iz de corupție. În această zonă, România a fost prezentă oarecum cu un picior în anii premergători crizei.
   Zona roșie a graficului funcției taxării ne este rezervată exclusiv. Doar pe tărâmul lui Terente al taxării excesive este posibil un grad mereu mai mic de colectare. Ce nu înțeleg nepoții cu perna sufocării e că, odată ce ești la limita efortului fizic, orice sarcină în plus nu va aduce realizări mai mari, ci, din contră, va duce la o diminuare a performaței și în sarcinile anterioare. Anul trecut, nivelul veniturilor bugetare raportate la PIB a fost mai mic decât în anii anteriori, deși creșterea economică a fost semnificativă. Anul acesta vom avea un nivel de colectare mai mic decât anul trecut și trebuie să ne aștepăm ca înțelepciunea fiscală autohtonă să se manifeste printr-o nouă creștere de taxe. Vom ajunge ca, de la an la an, să creștem taxele și să colectăm tot mai puțin pentru că de la un moment dat încolo, agentului economic i se pun în față două opțiuni: supraviețuirea prin evaziune și șpagă la inspectorii ANAF sau falimentul în urma plății taxelor. Și, oare, pentru ce va opta?


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu