Social Icons

luni, 13 ianuarie 2014

Lupul de pe lângă Wall Street

Cum devine un caras rechin-Lupul de pe Wall Street
   Scorsese e un geniu al Hollywood-ului recompensat de Academia Americană de Film c-un Oscar pentru unul din  filmele mediocre ale carierei sale - Cârtița. Lupul de pe Wall Street nu e un film mediocru, din contră, e unul bun, semnătura lui Scorsese e prezentă în toate scenele celor trei ore cât durează pelicula. Pe parcursul celor trei ore ești introdus în lumea brokerilor din vecinătatea Wall Street-ului.
Spun vecinătate deoarece personajul Jordan Belfort, interpretat de DiCaprio, e un țepar din clasa Madoff și nu poate fi așezat în categoria „bancherilor de pe Wall Street”. Lumea financiară, în ochii criticilor de film, înseamnă Wall Street, aceștia neștiind că centrul financiar mondial e Londra, New York-ul fiind pe locul doi. Tot în ochii acestora, o bancă de investiții precum Goldman Sachs e totuna cu o firmă de brokeraj ce acționează pe piețe nereglementate sau și pe piețele nereglementate.
   Scorsese tratează subiectul din prisma chiolhanurilor cu vagaboante, aruncând ici-colo câte un adevăr crunt pentru a da greutate poveștii. Nu neg veridicitatea poveștii, ci doar tendința de extrapolare a unor gărgăuni de broker infantil la nivelul greilor de pe strada vinovată de recesiunea prin care a trecut economia mondială. Sumele vehiculate sunt mărunțiș pentru peștii mari din anii `90 de pe piață, iar manipularea pieței la listarea pe bursă e din același film cu listarea Rompetrol pe bursa de la București. Adevărul crunt că investitorii au iluzia banilor odată cu creșterea valorii cotațiilor e adevărat doar în cazul investițiilor riscante, amestecul blue-chips-rilor cu junk-urile piețelor nereglementate având același rezultat ca amestecul caviarului cu votca Săniuța. Nu mi-l imaginez pe Henry Paulson aruncând pitici la țintă sau trăgând pe nas liniuțe până se dilatau pupilele Goldman Sachs-ului. Oricâtă valoare de adevăr ar avea povestirea, băgarea în aceeași ciorbă a Stratton Oakmont cu Morgan Stanley e forțată și intră în categoria celor ce-au ocupat Wall Street-ul acum câțiva ani ca mod simplist de a privi lucrurile.
    Imaginea brokerilor despuiați și a prostituatelor plătite din banii investitorilor aduce cu propaganda nazistă a anilor `30. Atunci se înfiera o etnie, acum o meserie, cea de broker și nu de prostituată. Neavizatul va trage concluzia că brokerii au ca activitate principală prostirea proștilor, trasul pe nas, trasul pe sfoară și trasul gagicilor epilate, toate acestea acompaniate de grămezi de dolari gata oricând pentru transporturi internaționale spre conturi elvețiene. Și totul e posibil printr-un telefon, și-atât. Aceste realități sunt și astăzi posibile doar pe piețele nereglementate. Penny-stoks-urile nu erau reglementate la data respectivă, nu sunt reglementate nici acum, dar Gigel investitorul știe ce belea își ia pe cap când își dă acordul pentru achiziția unui pachet de astfel de acțiuni. Știe că odată achiziționate, scapi de ele doar dacă compania respectivă dă lovitura. Acest tip de acțiuni erau apanajul brokerilor de mâna a doua, cei de primă mână aveau alte jucării riscante inventate sau în curs de inventare la vremea respectivă.
   Una peste alta, filmul lui Scorsese merită văzut ca un film, cu exagerările artistice de rigoare. Personajul principal nu este un rechin de pe Wall Street, ci un caras dintr-o baltă alăturată, portofoliul administrat de Stratton era o ladă de gunoi ce aducea verzișori din specularea lăcomiei umane. Excesele din film evoluează de la limbaj colorat, Martini și masturbare asiduă în cazul L.F. Rotshild&Co, la orgii de masă, consum de stupefiante engros și bani exportați în chiloți în cazul Stratton, dând astfel măsura diferențelor dintre o instituție cu ceva pedigree și o corcitură cu tupeu. Paguba de 200 de milioane de dolari cauzată de Stratton Oakmont investitorilor e minoră în comparație cu țeapa dată de Bernie Madoff (circa 65 mld. USD), sau chiar în cazul Caritasului românesc (între 2 și 3 mld. USD). Putem să-l comparăm pe Jordan Belfort cu Sorin Ovidiu Vântu, prejudiciile aduse de cele două personaje sunt comparabile, la fel și pedepsele primite, dar nu putem să-l numim un rechin, atât timp cât liga în care a jucat era de juniori.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Blogger Templates