Social Icons

vineri, 13 mai 2022

Cât de providențial e Putin pentru economia Rusiei?

Cum au evoluat economiile Rusiei, României, Moldovei și Ucrainei în era Putin.
   Cel mai urât om de pe planetă la momentul actual, Vladimir Putin, își începea primul mandat prezidențial în anul 2000. Frâiele puterii încăpuseră pe mîna sa cu un an înainte, când deținea funcția de prim-ministru, numit fiind pe acest post de Boris Elțîn.
   În primul an de președinție a lui Putin, economia Rusiei era o glumă. Cu un PIB total de 301 miliarde de euro, conform datelor Eurostat, Rusia de la acel moment ar fi fost a șaptea economie a UE, dacă ar fi făcut parte din această comunitate. Germania (2.109 mld. euro), Marea Britanie (1.798 mld. euro), Franța (1.479 mld. euro), Italia (1.241 mld. euro), Spania (648 mld. euro) și Olanda (452 mld. euro) erau cu mult peste economia Rusiei de la acel moment. Dacă media PIB-ului pe cap de locuitor în UE, formată la acel moment din 15 state, era de 24,4 mii euro, în Rusia era de 2,1 mii euro. Rusia era o glumă din punct de vedere  economic după mandatele bețivului Elțîn, iar rușii resimțeau această realitate din plin.
   Mulți ar spune că venirea lui Putin la putere a schimbat total soarta economică a Rusiei, redând acesteia gloria de odinioară. Adevărul e că această glorie văzută doar de nostalgicii după URSS n-a existat niciodată. URSS-ul n-a fost nicodată o economie prosperă, decalajul de dezvoltare față de statele occidentale păstrându-se la un nivel asemănător pe tot parcursul istoriei acestei structuri statale.

   Am luat pentru comparație datele PIB-ului total și a PIB-ului pe cap de locuitor în prețuri curente valabile pentru Rusia, România, Ucraina și Moldova din 2000 până în 2020 (vezi tabelul din imagine). Datele aferente anului trecut încă nu sunt disponibile pentru toate statele. Poate nu sunt cele mai potrivite date pentru comparație, având în vedere că datele PIB-ului în prețuri comparabile nu sunt disponibile, dar ne oferă cât de cât o imagine despre evoluțiile economiilor statelor sus-amintite.

   Dacă luăm anul 2000 ca an de bază, atunci PIB-ul total al Rusiei exprimat în euro a crescut de 4,3 ori până în anul 2020 (de la 301 la 1.293 miliarde euro - vezi tabelul din imagine). În aceeași perioadă, PIB-ul total al României a crescut de 5,4 ori (de 41 la 219 mld. euro), al Ucrainei de 3,9 ori (de la 35 la 136 mld. euro) și, surpriză, al Moldovei de 7,5 ori (de la 1,4 la 10,4 mld. euro). 
    Dacă ne raportăm la PIB-ul maxim al fiecărei țări din perioada analizată, atunci creșterea PIB-ului total al Rusiei între 2000 și 2013 a fost de 5,7 ori (de la 301 la 1.723 mld. euro - vezi tabelul din imagine), cresterea PIB-ului României între 2000 și 2019 a fost de 5,5 ori, creșterea Ucrainei între 2000 și 2013 a fost de 3,9 ori, iar a Moldovei între 2000 și 2019 de 7,7 ori.
   Observam ca Putin nu e chiar atât de providențial pentru economia Rusiei, țară cu tot tabelul Mendeleev în dreptul resurselor minerale.

   Pe partea de PIB pe cap de locuitor exprimat în euro prețuri curente, indicator ce ne arată cum îi merge omului de rând, observăm că, între 2000 și 2020, PIB-ul pe cap de rus a crescut de 4,3 ori (de la 2,1 la 8,9 mii euro), în timp ce PIB-ul pe cap de moldovean a crescut de 7,7 ori (de la 382 de euro la 2,9 mii euro), PIB-ul pe cap de ucrainean de 4,5 ori (de la 717 euro la 3,2 mii euro), iar cel pe cap de român de 6,3 ori (de la 1,8 mii la 11,4 mii euro - vezi tabelul din imagine). E adevărat că PIB-ul pe locuitor din Moldova și Ucraina era în anul 2000 la nivel de Etiopia sau Eritreea, dar creșterile procentuale sunt mai mari sau la un nivel apropiat cu cele din Rusia. Chiar dacă ne raportăm la anul de maxim al acestui indicator în Rusia, 2013, raportul fața de anul 2000 e de 5,8 ori, tot mai mic decât maximele din România (6,4 ori) și Moldova (7,9 ori), dar ceva mai mare decât cel înregistrat în Ucraina (4,6 ori).

   Toate aceste date ne arată că efectul Putin asupra economiei Rusiei de când a venit la putere nu e atât de spectaculos, dar, din păcate, ne mai arătă și că Moldova și Ucraina la momentul actual s-ar putea integra cu economiile lor în Uniunea Africană. Productivitatea din aceste două state e la pământ, iar conflictul actual va duce acest indicator în viitor la un nivel apropiat de anul 2000.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu