Păruiala alchimiștilor cu hipsterii

   Când între tine și piatra filozofală stau o mână de bezmetici ce se încăpățânează să nu pună botul la vrăjelile despre dezvoltare, locuri de muncă, redevențe crescute, și, văd exact ce nu vrei tu să vadă, adică cianură, dezastru ecologic de genul celui din 2000 de la Baia Mare, nu-ți mai rămâne decât convocarea  în ședință urgență a „butoanelor”.

   La o masă lungă, mai mult sau mai puțin imaginară, într-o încăpere fără de ferestre sau timpane, stau împreună cu o liniște stânjenitoare în așteptarea apariției butoanelor, cei doi alchimiști ce-au ajuns atât de-aproape de visul de veacuri al semenilor. Cei doi nu-și vorbesc de-o vreme din motive de incompatibilitate ideologică, de ochii lumii, după o scurtă perioadă de coabitare. Cine-aruncat primul piatra e și asta discutabil, cum la fel de discutabilă e râca ce-i desparte, atâta vreme cât atunci când interesul personal o cere, cei doi se întrețin fără probleme. Totuși, acum atmosfera suferă de pe urma răcirii relației celor doi. Așa că, unul a ales să stea în capătul sălii în zona barului, iar celălalt se întreține online jucând baschet cu amicul său cel mai bun, Guiță. La bar găseai până-n urmă cu zece minute de toate, acum stocul de whisky e pe terminate.

   Alchimistul mai tânăr, cu mai mult păr, mai brunet, înalt, cu ochelari și care se joacă pe net îi face o poză cu tableta, primită cadou de la amicul său, celui mai în vârstă, ce are și numele nobil de „bunic”, mai nou. Nefiind dat sonorul tabletei la minim, bătrânul încercat de-atâtea mări și talazuri de whisky și noțiuni alchimiste, aude, și ridică sprânceana amenințător către imberbul cu care-a fost forțat să coabiteze. Acesta râse cu-n zâmbet până-n ramele ochelarilor și-i zice că Guiță i-a dat like la poza în care se chinuia să adauge un cub de gheață într-un pahar mult prea plin. Răspunsul hodorogului a fost o evocare a unui episod pe când lucra la laboratorul alchimiei capitalei, episod în care încerca să spargă cu capul tainele unei formule deținute de un arab între dinți. Râsul cu baza-n ochelari i s-a stins brusc la auzul promisiunii coabitantului, jocul de baschet fiind unul în care contactul fizic se sancționează de cele mai multe ori prin lovitură de pedeapsă, iar perspectiva unei înfruntări fizice cu posesorul celui mai mare gâtlej din lume ce pe deasupra are și reputația de a pune la punct imediat orice țânc mai exaltat prin lovituri scurte în care alchimia apare pixelată în albastru, îl îngrozi de-a dreptul. Momentul tensionat fu întrerupt de apariția primului ,,buton”.

  -Toate respectele mele d-le președinte al Alchimiei! zise toate astea în timp ce strângea cu nesaț mâna ce până în urmă cu jumătate de minut servea la basculat pahare pe gât. Apoi, întorcându-se spre prim-alchimist îl salută scurt.

  -Ia loc, Timpănele! îl îndemnă Gâtlej. Uite care-i schema, de ce te-am chemat, știi? Nu-i așa?

  - Da, să trăiți, știu, cum să nu.

  -Păi dacă știi, de ce am ajuns să discutăm și de ce nu n-ai prevenit? Că de asta te-am pus în funcție și ți-am dat o pâine, măi nemernicule! Zii mă, dacă știai ce se pune la cale de ce nu m-ai anunțat! și-i dădu o palmă peste cap.

  -Păi stați așa șefu`, să vă explic. Deci de știut despre ce se pune la cale am știut doar de două zile c-am fost informat de Monitor. L-am beștelit că nu m-a anunțat din timp, dar mi-a zis că treaba s-a pornit repede pe net de câteva zile și părea c-o să se lase doar cu like-uri, dar n-a fost așa. 

   Între timp intrară în cameră încă trei „butoane”, două la cel tânăr, poreclit Periscop, și unul la „bunic”. Fiecare din butoane își salutară ceremonios stăpânul și într-o formulă lapidară pe celălalt. Cel tânăr continua să se joace pe tabletă, lucru ce-l făcu pe Gâtlej-Bătrân să i-o smulgă din mână zicându-i:

  -Pune-o dracului de-o parte că-ți dau cu ea în cap!

   Jenat, Periscop și, mai jenați cei de față, se așezară la masă pentru a continua discuțiile. Încă trei „butoane” intrară pe parcursul acestui episod și salutară scurt, forțați de împrejurări, apoi se așezară la masă. Erau în formulă completă: doi stăpâni și șapte butoane, trei ale celui tânăr, trei la bătrân și unul la comun. 

   Primul, ce avea ca sarcină monitorizarea mișcărilor celor ce au idei și care deja își luase o palmă peste cap de la stăpân, era Timpanu. Al doilea, Baptistul, se ocupa mai nou cu tot ce era necesar pentru a menaja puterea reprezentată de primul-alchimist. Sarcina acestuia era să facă orice pe televiziuni pentru a evita subiectele importante și dureroase pentru Periscop. Al treilea era Pulan, el era cel ce crăpa capete când treaba  devenea serioasă în materie de proteste. Tuciuriul era corespondentul Baptistului de partea lui Gâtlej-Bătrân. Al cincilea era la comun, îl chema Votangiul și se ocupa cu făcutul și desfăcutul de legi pentru a fi pe placul celor doi stăpâni. Căpcăuna era a șasea și-i servea avize tânărului Periscop. Ultimul buton, cel mai incontrolabil dintre toate era Guiță. Guiță era asemena animalelor sacrificate prin asomare în ziua de Ignat. Avea o poftă de același calibru cu posesorii de rât, avea purcei ce sugeau de la el ca de la scroafă și în schimb guițau zi de zi la Troaca TV și, cel mai important, avea acces la lăturile servite de Periscop și totodată acces la gunoiul scormonit de Timpanu. Asta era formula celor șapte butoane magnifice controlate de cei doi butonari Periscop cel Tânăr și Gâtlej-Bătrân. 

   De partea cealaltă, reprezentând motivul întrunirii butoanelor cu stăpânii, erau o gașcă pestriță formată din hipsteri și alți oameni de bun-simț ce aveau îndrăzneala să se interpună între alchimiști și bolovanul filozofal.

   Și, începu ședința. Luă cuvântul alchimistul hodorogit cunoscut și sub numele de Gâtlej:

  -Ne-am adunat aici în împrejurări ce țin de siguranța noastră și a urmașilor noștri, mai ales c-acum sunt și bunic.

  -Să vă fie de bine! îi urară-n cor butoanele și Periscop. 

  -Și să vă crească la fel de mare precum conturile de peste mări! se trezi vorbind singur Tuciuriul. Gâtlej îl mustră din privire, iar acesta plecă capul jenat. Ce-i veni de zisese așa tâmpenie? Cum să fie mare precum conturile, asta ar însemna s-o întreacă pe Oana Roman la cântar. Ce bunic și-ar dori așa ceva?! Gâtlej continuă:

  -Da, treaba e nasolită rău, și nu din cauza mea sau a lui Periscop. Se uită în dreapta la Timpanu și nu se putu abține să nu-i tragă încă o palmă peste scăfârlie. Timpanu plecă capul rușinat. O merita și era conștient de asta. Bunicul expuse pe larg problema apărută care în linii mari era cam asta: o gașcă de hipsteri și ecologiști au ieșit pe străzi să protesteze împotriva lui Periscop c-a dat drumul la spălat munții cu cianuri pentru găsirea de aur. Atâția ani s-a chinuit el săracul să dea de piatra filozofală și-acum când a găsit-o să se pună de-a curmezișul doi-trei hipsteri și trei babe de meserie protestatare! Ei, nu, că asta le întrece pe toate! Și-așa de bine mergea totul! Îl băgase pe Periscop la înaintare că el a vrut să pară mai puțin implicat, și, știind că Periscop cu turma lui de porcușori flămânzi nu se dau lături, sau se dau și-n lături pentru niscaiva gologani, la sfătuit să apese butoanele de avize, legi, emisiuni cu Mari Români, și să facă rost dracului odată de mult râvnitul bolovan filozofal! E drept c-a mai căutat el bolovanul filozofal pe vremuri. L-a căutat cu o întreagă flotă, dar era să se ardă și s-ajungă exilat în temnița alchimiștilor expirați.   A avut noroc că a ajuns stăpân pe butoane și și-a continuat cercetările în domeniu. Și-acum e-atât de-aproape! Și nici măcar nu-i prea bănuit că vrea bolovanul pentru el!

   De partea cealaltă a mesei, Periscop e bucuros-nevoie mare că are cu ce să-și hrănească purcelușii din partid și conturile lui și ale tatălui socru, că și ăla nu se mai satură. Și odată toți godacii hrăniți, nu trebuie să-și mai facă griji pentru scaunul de prim-alchimist și președinte de partid al alchimiștilor roșii. Nu mai contează ce-a promis înainte să fie ales! Poporul are minte scurtă și hipsterii sunt puțini în comparație cu cei ce merg la vot. Tot ce contează este să stingă focul repede și să ducă la sfârșit și căutarea celui de-al doilea bolovan filozofal obținut prin fracturare hidraulică. De opinia neamului se va ocupa Baptistul și acum că e pe aceeași felie cu Gâtlej, se va ocupa și Tuciuriul. Cu două tunuri de propagandă și cu presa toată sâmbriașă la alchimiștii canadieni, asociați la găsitul bolovanului, cine să le stea în cale?!

   După o oră de sporăvăială, planuri desenate la planșă, palme luate în cap de unul sau altul, Gâtlej fiind darnic cu toți în această privință, planul final fu aprobat și citit cu voce tare tot de către el:

   -Există trei direcții principale pe care trebuie să acționăm:

1. Schimbarea părerii gloatei;

2. Infiltrarea și aruncarea în derizoriu a manifestațiilor;

3. Votarea legilor necesare pentru găsirea bolovanului filozofal.

   La popor mă bag și eu, și, împreună cu Periscop, Guiță, Baptistul și Tuciuriul îi dăm cu locurile de muncă, dezvoltare, mari proiecte până se satură lumea. În rest, despre proteste, nicio vorbă! Românilor le place să audă și să vadă Mari Români, Becali și înmormântări.

   Pentru infiltrare ne bazăm pe Timpănel, și-l netezi părintește pe cap de data asta, și pe Bulan care trebuie să ducă mai mulți suporteri pentru infiltrare și scandal.

   La final, sarcina legilor le revine Căpcăunei și Votangiului. Chiar de sunteți de culori diferite, vă înțelegeți la vot, c-alfel e nasol! Și-acum gata, la treabă! Nu stați, că-mi stă mie și lui Periscop, norocul!

   Încăperea se goli. Întâi ieșiseră butoanele, apoi cei doi, și-n urmă închisă bine în încăpere, rămânea speranța de mai bine pentru cei ce n-aveau butoane și nici pietre filozofale, ci doar atitudine.