Social Icons

miercuri, 13 decembrie 2017

Ce valoare va avea PIB-ul pe cap de locuitor din județul tău la un secol de la Marea Unire

Topul județelor după PIB-ul pe cap de locuitor în anul 2018
   Comisia Națională de Prognoză ne spune că, anul viitor, PIB-ul pe cap de locuitor din România va trece de pragul de 10 mii de euro. Conform ultimei prognoze economice a CNP, tot anul viitor, când sărbătorim un secol de la Marea Unire, PIB-ul total al României va fi echivalent cu aproape 200 miliarde de euro.

   Prognoza e foarte optimistă în privința cursului de schimb, estimând un curs mediu pentru anul viitor de 4,55 lei pentru 1 euro. Chiar dacă cursul estimat pare a fi prea optimist, în condițiile în care euro a trecut de pragul de 4,6 lei, e foarte probabil ca prognozele de 200 miliarde euro pentru PIB-ul național și de peste 10 mii de euro pentru PIB-ul pe cap de locuitor să fie realiste

   La începutul anului curent, estimarea CNP pentru PIB era de 815,2 miliarde de euro, iar mulți cârcotași se îndoiau că această cifra va fi atinsă. Pe parcursul anului, prognozele au urcat PIB-ul pentru anul curent la 816,5 miliarde lei, 837,1 miliarde de lei, iar în ultima prognoză estimarea e de 842,5 miliarde de lei. Cursul mediu pe primele 11 luni e de 4,56 lei pentru 1 euro, iar estimarea de la începutul anului era de 4,46 lei. PIB-ul estimat la începtul anului era echivalent cu 182,8 miliarde de euro, iar în ultima estimare acesta a urcat la 184,8 miliarde de euro
   Din acest motiv spun că estimările pentru anul viitor privind PIB-ul total și cel pe cap de locuitor sunt realiste.

   Care vor fi anul viitor județele cu cele mai mari contribuții la PIB-ul național?

   Trebuie spus că, în prognozele CNP în profil teritorial PIB-ul pe cap de locuitor de la nivel de județe e exprimat în euro, iar PIB-ul total al județelor e exprimat în lei. Pentru a fi mai simplu, am echivalat și PIB-ul total al județelor în lei la cursul estimat de CNP.

   Aproape un sfert din PIB-ul României va fi produs în capitală anul viitor (49,2 din 199,5 mld. euro - vezi harta din imagine). Împreună  cu Ilfovul, PIB-ul total produs în regiunea capitalei va ajunge la o pondere de 27,4% din economia României la 100 de ani de la Marea Unire. 

   Multă lume se întreabă de ce Bucureștiul are o pondere atât de mare în PIB

    Cei mai mulți sunt tentați să dea vina pe multinaționalele care au sediul în capitală pentru PIB-ul ridicat. Chiar și unii așa-ziși economiști fac această greșeală. PIB-ul regional sau județean se calculează pe baza informațiilor culese din teritoriu, urmărindu-se să se stabilească cât mai exact ce se produce local. Alfel, i-am spune PIB făcut de multinaționalele cu sediul în București și nu PIB local. Am mai spus asta, dar repet de fiecare dată, pentru că mereu dată se aduce în discuție impactul multinaționalelor.
   Dacă MCDonanld`s are sediul în București și restaurante în toată țara, în PIB-ul Bucureștiului va intra activitatea restaurantelor din capitala, plus activitatea de management de la sediul central, care e tot în capitală. În PIB-ul județelor va intra activitatea restaurantelor din acele județe
   La fel e în cazul Băncii Transilvania, care are sediul în județul Cluj, și la fel e în cazul oricărui județ ce are companii cu puncte de lucru în alte județe. Mulți confundă plata taxelor cu PIB-ul local, dar vorbim de două chestiuni distincte. 
   Circa 20% din angajații din România țin de regiunea capitalei, iar productivitatea acestora e peste media națională. Asta e explicația pentru ponderea ridicată a regiunii capitalei în PIB-ului național.

   După capitală, județele cu cele mai mari valori ale PIB-ului din 2018 vor fi: Constanța (9,58 mld. euro), Cluj (9,22 mld. euro), Prahova (9 mld. euro), Timiș (8,99 mld. euro), Brașov (6,64 mld. euro), Iași (6,14 mld. euro), Ilfov (5,44 mld. euro), Dolj (5,39 mld. euro), Argeș (5,12. mld. euro) și Bihor (4,55 mld. euro - vezi harta din imagine).

   Pe regiuni mari istorice, PIB-ul național se împarte astfelMoldova are o pondere de 12,8%, Țara Românească are o pondere de 55,2%, iar Transilvania are o pondere de 31,9%.

    În ce județe se vor înregistra cele mai mari valori ale PIB-ului național în 2018?

   Capitala conduce și în topul PIB-ului pe cap de locuitor (27,18 mii euro), valoarea acestui indicator fiind cu mult peste media națională prognozată (10,25 mii euro - vezi harta din imagine). Doar Bucureștiul și alte opt județe trec peste media națională, și asta din cauza discrepanței mari dintre capitală și restul județelor.
   După capitală, în topul PIB-ului pe cap de locuitor urmează Constanța (14,1 mii euro), Cluj (13,2 mii euro), Timiș (12,84 mii euro), Prahova (12,47 mii euro), Brașov (12,07 mii euro), Ilfov (11,23 mii euro), Alba (10,98 mii euro), Sibiu (10,65 mii euro) și Arad (9,69 mii euro - vezi harta din imagine).

   Cele mai mici valori ale PIB-ului pe cap de locuitor se vor înregistra anul viitor în județele Neamț (5,55 mii euro), Mehedinți (5,52 mii euro), Teleorman (5,51 mii euro), Botoșani (5,06 mii euro) și Vaslui (4,63 mii euro).

   Cifrele vor mai suferi modificări pe parcursul anului viitor, pe măsură ce datele definitive ale INS privind PIB-ul la nivel de județe din anul 2015 se vor actualiza. Comisia Națională de Prognoză lucrează doar pe baza datelor furnizate de INS, iar datele de la nivelul județelor sunt de obicei în urmă cu doi ani, pentru că durează până sunt tratate statistic și rămân definitive.

   Totuși, e evident faptul că la 100 de ani de la Marea Unire, economia națională e foarte dezechilibrată. Regiunea capitalei deținea în 1995 o pondere în PIB-ul național de 15,1%, iar acum a ajuns la 27,4%. Regiunea istorică a Moldovei (inclusiv Vrancea și Galați) avea în 1995 o pondere în PIB-ul național de 18,4%, iar acum e de doar 12,8% (vezi aici datele evoluției PIB-ului județelor între 1995 și 2015). Și nu doar Moldova pierde teren în fața capitalei, ci și Transilvania. 
   România se dezvoltă cu mai multe viteze și, la un moment dat, distanțele între regiuni vor deveni insurmontabile, astfel ca, peste un secol, s-ar putea să sărbătorim Centenarul Marii Despărțiri.


4 comentarii:

  1. Poate ne explicati cum de randamentul unui angajat din Bucuresti este de 5-6 ori mai mare ca in restul tarii, mai ales ca in capitala este o evaziune fiscala incredibila.Toata lumea stie ca aceste date sunt masluite si ca Bucurestiul care da aceste date publicitatii nu are niciun interes sa ofere adevarul.Nimeni n-ar renunta la acel robinet cu bani.Daca se realizeaza impartirea tarii pe regiuni si se obtine oarecare autonomie administrativa, robinetul cu bani tot la Bucuresti ramane.E greu sa renunti la un anumit stil de viata pe care il obtineti prin capuseala.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, după cum puneți problema mi-e imposibil să vă ofer o explicație. E ca și cum aș explica de ce 1+1=2 unuia ce n-are cea mai mică noțiune despre matematică.

      Ștergere
  2. Daca spui ca la calcularea PIB-ului se ia in considerare doar activitatea si vanzarile firmei din judetul respectiv, fii bun si explica de ce Ilfov-ul, un sector agricol plin de sate, are pib-ul mai mare decat Galati.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Când ai fost ultima oară în Ilfov? 1989? Nu de alta, dar ai rămas cu imaginea economiei României din acel an.

      Ștergere