Social Icons

luni, 12 ianuarie 2015

Harta retailului

Distribuția în teritoriu a retailului
   Dispunerea teritorială a rețelelor de magazine ce aparțin marilor retaileri din România împarte țara în două. Partea de Românie cu un comerț dezvoltat se suprapune, în mare, peste zonele mai dezvoltate din punct de vedere economic.
Cealaltă Românie trebuie să se mulțumească cu magazine de mai mici dimensiuni, mai puține și cu o gamă și un sortiment mai restrâns. În alcătuirea hărții, m-am limitat la retailerii ale căror spații comerciale sunt mai mari de 2.500 metri pătrați (hipermarketuri și magazine en-gros). Retaileri precum Mega Image, Lidl, Profi, Penny Market, Carrefour-Market (rețeaua de supermarketuri a Carrefour) și Carrefour-Express, Billa au fost excluși din motive ce țin de suprafața magazinelor (<2.500 mp).
   Cele mai mari concentrări ale comercianților se regăsesc în zona capitalei (41 magazine), Constanței (11 magazine), Clujului (10 magazine), Iașiului (10 magazine), Timișoarei (9 magazine) și Ploieștiului (9 magazine).  Concentrări mai importante se mai găsesc și în județele Suceava, Bacău, Galați, Bihor, Mureș, Brașov. Cele mai puține magazine cu o suprafață mare se găsesc în Vaslui, Tulcea, Sălaj, Ialomița, Giurgiu, Teleorman, Vâlcea. Repartiția teritorială a magazinelor de mari dimensiuni ne indică o slabă concentrare în județe vecine centrelor urbane mari. Așa se explică de ce județe precum Alba, Bistrița, Caraș, Harghita, Sălaj și Covasna au o concentrare slabă a rețelelor de magazine de mari dimensiuni (hipermarketuri și magazine en-gros).
   La nivel de regiuni, magazinele marilor retaileri luați în calcul erau distribuite astfel: Oltenia (13 magazine), Banat (22 magazine), Muntenia (24 magazine), Centru (27 magazine), Sud-Est (28 magazine), Nord-Vest (30 magazine), Nord-Est (32 magazine) și București-Ilfov (41 magazine). Surprinzătoare este discrepanța între cele mai sărace regiuni ale României, respectiv, partea de nord a Moldovei (regiunea Nord-Est) și Oltenia. Dacă, în cazul Olteniei, slaba concentrare e în tandem cu gradul de dezvoltare economică, în cazul Moldovei, concentrarea mai puternică pare o anomalie. O posibilă explicație  a acestei concentrări poate fi dată de veniturile suplimentate provenite din străinătate, insuficient decelate de statistica oficială, dar cunoscute și luate în calcul de retaileri atunci când au luat decizia extinderii rețelei de magazine.
   În cazul retailerilor magazine cu dimensiuni mai mici de 2.500 mp (supermarketuri și magazinele de proximitate), distribuția în teritoriu este echilibrată în cazul Lidl (183 magazine), Profi (272 magazine) și Penny Market (159 magazine), Carrefour-Market (78 magazine), Billa (84 magazine)  și localizată doar în zonele București, nordul Munteniei, Brașov și Constanța, în cazul rețelei Mega Image (410 magazine), iar în cazul rețelei Carrefour-Express (58 magazine) rețeaua este localizată în județele București, Giurgiu, Galați, Satu Mare și Brașov.
   Extinderea rețelelor de magazine urmărește în ultimii ani acapararea comerțului de proximitate. Harta marilor retaileri ne arată că există zone insuficient acoperite cu hipermarketuri, dar, deocamdată, extinderea rețelelor ia în calcul doar variantele de supermarketuri și rețelele de magazine de cartier.


3 comentarii:

  1. Articolul are doua "erori"
    Constanta are doua hypermarketuri Cora, iar Constanta si Timisoara mai au fiecare cate un hypermarket REAL.

    RăspundețiȘtergere
  2. Real a fost preluat de Auchan. Din acest motiv nu apare pe hartă, nu doar în Timișoara și Constanța.

    RăspundețiȘtergere
  3. Real a avut cate 2 hypermarketuri in Constanta. Din care a fost preluat unul singur de Auchan pentru ca Auchan aveau deja 1 hypermarket in Maritimo. Foarte aproape de Real Nord. Au achizitionat doar Real Sud care a devenit Auchan 2. Iar Cora are hypermarket in City Park Mall si au si propiul lor centru comercial cu hypermarket - Cora Bratianu.

    RăspundețiȘtergere