Social Icons

joi, 19 septembrie 2013

Bambuinii

Club Bamboo- indicatori financiari 2007-2012   Șfârșitul  de vară înseamnă începutul migrației de pe litoral în Bambuinia, țara bambuinilor, parte integrantă, dacă te uiți pe hartă, din amalgamul denumit pompos Capitală, dacă în schimb vrei s-o vizitezi, îți dai seama cât e de inaccesibilă pentru tine și ceilalți de mâncători de shaorme prin intersecții. La noi, în Miticia, toamna vine cu ploi, cu vreme urâtă, acum, mai nou cu proteste, cu studenți din ce în ce mai puțini și primate cu fundul colorat într-un roz violent. Da, cu fundul roz-violent, așa a evolulat această specie, nu înțeleg de ce, dar în cazul de față, bănuiesc că e din cauza vieții roz pe care o duc sau poate pentru a nu fi confundat cu capul.
    Bronzați de soarele lui Mazăre pe baldachine a căror preț  de închiriere pe zi egalează salariul minim pe economie, bambuinii noștri e o specie înrudită genetic cu babuinii, cu două trei gene absență, anume cea ce reglează bunul simț, bunul gust și compasiunea. Stop! Păi, ce babuinii au de astea de zici? N-au, dar poate aspiră să aibă, ăștia nici nu aspiră, n-ar avea de ce. Nu-și doresc să aspire la ceva, au totul de-a gata, la ce nevoie de aspirații. Și mai au ceva, au gusturi greu schimbătoare, au migrații sezoniere, tupeu nemărginit, fițe mărginite de contul părinților și spaimă de cei din Rusia. Bambuinii lui Ivan au trasat, fără voia lor, circuitul migrator al ăstora de la noi. 
   Ivan, când migrează vara prin Europa de fițe, dă nas în nas cu Gheorghe, care pe vremuri migra și el, acum după ce l-a strivit cu portofelul Ivan, pe unde l-a prins, șade frumușel acasă că doar aici poate strivi el cu portofelul pe noi cei din intersecțiile cu cozi la shaormerie. Cozi la care ne alăturăm cu avânt sporind profitul avicolelor, prestigiul chef-shaormarilor și, mai ales, propriile șunci. Așa că, Gheorghiță a devenit patriot și-o arde, seară de seară, în sezoanele călduț și rece, pe banii tăticului, în realitate banii noștri „împrumutați pe termen nelimitat” de tăticul lui. Deci, Gheorghiță al nostru bambuinește seară de seară, pe banii noștri, cam nouă luni pe an, restul de trei făcându-le în Bambuinia lui Mazăre. 
   Și eu, ca un frustrat ce sunt, de oftică, stau și-l analizez pe Gheorghiță. Ce el mă analizează pe mine? Știe că exist? De unde să știe. De la volanul de Ferrari vede doar gândaci în jur, cărora ar trebui să le fie rușine că-s gândaci, iar dacă nu le e rușine ... Păzea! că vine bolidul, cu 200 pe oră, și te-a storcit de parbriz, chiar dacă ești pe trecere ... gândacule, care ești gândac!.
   După ce prin Centru Vechi au început lucrurile să se anime, și terasele s-au umplut cu Ionel, Gigel, Viorel și alții ca ei, ce nu băleau la republica Bamboo și nici la ambasadele acesteia camuflate în cafenele pe Dorobanți, pe bambuini i-a cuprins pofta să se-amestece cu masele. S-au amestecat puțin, s-au plictisit rapid și și-au creat mici enclave în Centru. Disperați de apariția acestora, Ionel și-a luat jucăriile și s-a mutat din Centru, tot pe-acolo,  pe unde să nu se calce pe picioare cu ei. Mișcarea spre Centru a dus la aproape înjumătățirea încasărilor la bugetul Bambuiniei.
Situația financiară Club Bamboo 2007 -2012
   Scos în față pentru imaginea sa de crai bătrân cu ifose de Karl Lagerfeld, cu diferența că Botezatu croșetează chiloți și-i vinde la preț de Coco Chanel la ceilalți ca el și la alți aspiranți la bretelele cu chiloți. El a impus în anii de după 2000 bambuinul în mințile apiranților la acest statut. Aspiranții sunt cei ce încă n-au ceea ce le trebuie pentru a fi veritabili, dar vor și ei să guste o bucățică din  Republica Bamboo, și cum altfel decât cumpărând o bucată de chiloți, mâncând conserve de fasole doar pentru a sta două-trei zile pe plaja lui Mazăre, alături de veritabili. 
    Și, cum toate femeile știe că binili învinge, așa și anii crizei, sau moda schimbătoare, sau poate, Slavă Cerului!, împuținarea lor, deși nu cred, bambuinii nu-și mai iubesc țara, cifrele Bamboo-ului sau Bam-boului stau dovadă în acest sens. Acum nu putem să sperăm decât să nu se aciuieze de tot în Centrul Vechi că sare prețul berii la un punct amendă și-om sta pe urmă la bere în shaormerii. Dacă se întâmplă nefastul, atunci nu ne rămâne decât ruga  pentru ca rușii să vină din nou să ne elibereze de ei. Dar, dacă ne eliberează și pe urmă ni-i aduc pe-ai lor, cum au mai făcut. Atunci, să rămânem pe cap cu ai noștri și să sperăm că s-or împuțina până la un nivel suportabil. Slabe șanse, oricum putem mânca în continuare în intersecții, ruga să se diminueze bambuinii și iubi gândul unei Românii idilice, fără de  Republici Bamboo. Sună familiar? Eat Pray Love?! OMFG, mi-au crescut o pereche de sâni, sunt o Julia Roberts cu chelie! Gata, închei, pa!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Blogger Templates