Social Icons

duminică, 16 decembrie 2018

Cu cât au crescut numărul de locuințe și suprafața locuibilă a acestora la nivel de județe între 1990 și 2017

Topul județelor după creșterea numărului de locuințe și suprafața locuibilă a acestora între 1990 și 2017
   Între 1990 și 2017, numărul locuințelor din România a crescut cu 12,1%. În cifre asta se traduce într-un plus de 970,4 mii locuințe. În aceeași perioadă, suprafața totală locuibilă a locuințelor de la nivel național a crescut cu 179,56 milioane  (de la 246,85 la 426,41 mil. ), ceea ce se traduce într-o creștere procentuală de 72,7%.

   Dacă în 1990, o locuință din România avea o suprafață medie locuibilă de 30,8 , anul trecut, suprafața medie locuibilă pe locuință a ajuns la 47,5  (54,1% - vezi tabelul din imagine). 
   Deci, între 1990 și 2017, la nivel național, s-a înregistrat o creștere de 12,1% a fondului de locuințe, o creștere de 72,2% a suprafeței locuibile totale și o creștere de 54,1% a suprafeței locuibile pe locuință.
   Trebuie precizat faptul că plusul de 970,4 mii locuințe între 1990 și 2017 nu e același lucru cu numărul de locuințe finalizate în aceeași perioadă (1,095 milioane locuințe - vezi aici Câte locuințe s-au finalizat la nivel de județe între 1990 și 2017), pentru că multe locuințe existente au fost demolate sau au primit altă destinație în această perioadă (124,2 mii locuințe).

   Unde a crescut cel mai mult numărul de locuințe din 1990 încoace?

   Ilfovul e județul cu cea mai mare creștere procentuală și în cifre absolute a numărului de locuințe între 1990 și 2017. În acest județ, numărul locuințelor a crescut cu 101,1% de la revoluție încoace. În cifre absolute, creșterea numărului de locuințe e de 92,2 mii (de la 91,1 la 183,3 mii locuințe - vezi tabelul din imagine).
   La polul opus, cu cea mai mică creștere procentuală a numărului de locuințe se situează Bucureștiul (0,3%), fiind devansat de județele Hunedoara (2,2%) și Caraș-Severin (1,0%) . 
   Totuși, în cifre absolute, capitala e puțin mai sus de ultimul loc, pe antepenultimul loc de fapt, cu un plus de 3 mii de locuințe între 1990 și 2017, județele aflate în urma ei fiind Sălaj (2,2 mii locuințe) și Caraș-Severin (1,3 mii locuințe).

   După Ilfov, cea mai mare creștere a numărului de locuințe între 1990 și 2017 s-a înregistrat în județul Iași (28,7%, respectiv 72,5 mii locuințe). 
   Pe locul trei după creșterea procentuală, se află județul Constanța (26,7%), iar după creșterea în cifre absolute locul revine județului Cluj (62,8 mii locuințe).
   Pe locurile 4 și 5 după creșterea procentuală a numărului de locuințe, se află județele Cluj (23,1%) și Suceava (22,6% - vezi tabelul din imagine). În cifre absolute, locurile 4 și 5 după cele mai mari creșteri revin județelor Constanța (61,7 mii) și Suceava (49,9 mii).

   Din compararea datelor locuințelor finalizate între 1990 și 2017 și cele ale creșterii numărului de locuințe din aceeași perioadă ne dăm seama că, deși în București s-au finalizat 75,9 mii locuințe, numărul total de locuințe a avansat cu doar 3 mii. Asta înseamnă că aproape 73 de mii de locuințe din capitală fie au fost demolate, fie au primit altă destinație. Dacă raportăm acest număr la totalul de 124,2 mii de locuințe de la nivel național care au fost fie demolate, fie au primit altă destinație, ne reiese că aproape 60% din aceste locuințe erau din capitală. 
   În cu totul altă situație se află județele Ilfov și Iași, județe unde numărul de locuințe finalizate în perioada analizată (78,1 mii, respectiv 53,5 mii locuințe - vezi aici Câte locuințe s-au finalizat la nivel de județe între 1990 și 2017) este mai mic decât cel al creșterii numărului de locuințe (92,2 mii și 72,5 mii locuințe). Asta înseamnă că, în aceste județe o parte din clădiri cu altă destinație au devenit locuințe între 1990 și 2017. 

    Cum arată topul județelor după creșterea suprafeței medii locuibile pe locuință între 1990 și 2017?

   Dacă la nivel național, între 1990 și 2017, suprafața locuibilă medie pe locuință a crescut cu 16,7  (54,1%), la nivel de județe, doar în 16 dintre acestea suprafața medie locuibilă pe locuință a crescut mai mult.
   Cele mai mari suprafețe medii locuibile pe locuință se înregistrau anul trecut în Ilfov (65,7 ), Timiș (56,3 ), Satu Mare (53,2 ), Arad (52,3 ) și Constanța (52,2 m² - vezi tabelul din imagine).
   În Călărași (40,2 ), Vaslui (40,0 ) și Brăila (39,9 ) se înregistrau anul trecut cele mai mici suprafețe medii locuibile pe locuință din țară.

   În metri pătrați, cele mai mari creșteri ale suprafeței medii locuibile pe locuință s-au înregistrat în județele Ilfov (33,8 ), Timiș (21,5 ), Satu Mare (20,8 ), Suceava (20,3 ) și Brașov (20,3 ).
   Tulcea (11,5 ), Călărași (9,3 ) și Brăila (8,2 ) sunt județele cu cele mai mici creșteri ale suprafeței locuibile medii pe locuință.

   Creșterile procentuale ale suprafeței medii locuibile pe locuință au înregistrat cele mai mari valori în Ilfov (106,1%), Suceava (68,3%), Argeș (65,8%), Dâmbovița (65,7%) și Satul Mare (64%)
   Tot județele Tulcea, Călărași și Brăila au înregistrat și cele mai mici creșteri procentuale ale suprafeței medii locuibile pe locuință (vezi tabelul din imagine).

   Datele INS ne arată o Românie divizată și în privința confortului locuințelor. De departe, cea mai mare creștere a confortului, dacă ne ghidăm după creșterea suprafeței locuibile pe locuință, s-a înregistrat în Ilfov. La polul opus se află județul Brăila, confortul locuințelor din acest județe înregistrând avansul cel mai mic la nivel național. 


   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu