Social Icons

vineri, 13 septembrie 2013

Sfaturi pentru începătorii pe Forex

  
Strategie Ichimoku timeframe 1h
   Încep această postare cu intenția de a realiza o întreagă categorie de postări pe tema analizei unei piețe, fie Forex, fie de mărfuri sau acțiuni. Regulile general valabile pe care un trader la început de drum trebuie să le urmeze nu țin cont de tipul piață. Principiile de money management, de raportare la piață, de control psihologic, sunt fluturate pe orice site ce are ca temă de discuție o piață anume sau piețele în general.
Postările ce intenționez să le public pe viitor, începând de astăzi, încearcă să suplinească filtrele necesare cernerii informației relevante, eliminând astfel balastul pus de cele mai multe ori pentru a părea savant sau a umple un articol de cuvinte.
   Aflat la început de drum spre una din cele mai pasionante ocupații, cea de trader, este bine de știut un adevăr fundamental spus și repetat deseori de americani - there is no shortcuts in life- ceea ce în traducere neaoșă ar însemna scurtăturile în viață, spre deosebire de cele făcute cu mașina prin oraș, nu prea există, sau mă rog există pentru beizadelele din Bamboo. Pentru noi, muritorii de rând, scurtăturile sunt ca găurile de vierme teoretizate de Einstein, adică, există în teorie, în realitate însă, nimeni nu le-a văzut. Cert e că dacă nu te-ai născut un privilegiat, lungul drum spre cunoaștere, dacă asta ți-e ținta, înseamnă învățare, învățare și ... ați ghicit! tot învățare.
   Principalele principii pe care le voi aborda și dezvolta prin exemplificări pentru a fi înțelese sunt:
  1. Dacă vrei să fii trader, așteaptă-te să pierzi. 
  2. Dacă vrei să te îmbogățești instant, atunci mai bine joci la loto. 
  3. Piața e întâlnirea dintre cerere și ofertă și nu complotează împotriva ta. 
  4. Dacă crezi că ești mai deștept decât cei de pe piață. Ghici ce !? Nu ești! 
  5. Stop-loss-urile sunt o opțiune obligatorie !!! 
  6. Ca trader, începător sau nu, ești un microb în piață, brokerul tău e o furnică, iar elefanții fac legea, așa că încearcă să te sui pe un elefant cu tot cu furnică c-altfel ești strivit. Go whith the flow! 
  7. Levierul mare ucide contul mic. 
  8. Apetența crescută către analiză fundamentală sau către tehnică sau către bulls or bears rigidizează mecanismul de luare a deciziilor. 
  9. Încăpățânarea în situații de volatilitate mare îți va volatiliza contul. 
  10. O oportunitate pierdută crează alta, dacă ai răbdare și nu te arunci cu capul înainte (Whats goes up must come down). 
   Buun, cam astea-s principile ce vreau să încep să le discut în această postare și pe viitor. Știu, ca trader începător cu palmele înfierbântate și creierul, și mai și, vrei strategii, dacă se poate cu rată de 100% succes și risc zero. Dă-ți două palme, bagă capul sub duș, dă drumul la apă rece și calmează-te! O să vină și timpul ăsta și când va veni vorba de strategii, vei avea idee să ți le croiești singur, fără ajutorul nimănui. Învață să stai pom înainte de a alerga!
   Orice idiot îți poate da un pont despre doi trei indicatori urcați pe-un template c-un timeframe mai mare sau mai mic și, la primii pipși câștigați să ai impresia că ai descoperit cea ce nu știau alții, Sigur te vei calma la primul eșec, apoi la al doilea îți vei pun e semne de întrebare despre strategie și, de la al treilea încolo îți vei băga picioarele în ea de strategie și în idiotul ce-a conceput-o și , sigur apoi vei apela la alta. Și după eșecul celei de-a doua, vei încerca și o a treia, apoi te vei apuca serios de studiat crezând că problema e că n-ai destule cunoștințe. Vei citi mult, te vei apuca de noi strategii și vei da cu oiștea-n gard cu toate pentru că n-ai înțeles un adevăr fundamental în trading - Răbdarea și capacitatea de a încasa solemn pierderile sunt virtuțile necesare unui trader. 
   Abordarea tradingului trebuie făcută din perspectiva unui cazinou. Câte cazinouri credeți că dau faliment din vina pierderilor încasate de pe urma jucătorilor? Vă spun sigur că niciunul. Mai degrabă dau faliment băncile universale prin expuneri necontrolate pe credite, transformate în timp în neperformante, decât un cazinou din cauza pierderilor de pe urma jocurilor, per total, sau a unor jucători norocoși în unele seri aleatorii. Nu discutăm despre cazinourile intrate în faliment din cauza pierderilor ce țin de funcționare: gestiune defectuoasă, clienți insuficienți pentru a acoperi costurile de funcționare și alte cele. Discutăm aici de veniturile din jocuri și pierderile cauzate de aceleași jocuri. 
   Matematic, de la descoperirea probabilitaților încoace, sistemele de jocuri de noroc au fost gândite astfel încât cazinoul sau orice altă companie ce le organizează jocuri să câștige în orice situație la un anumit număr de jocuri sau jucători. Gândiți-vă, dacă ai fi un investitor într-un cazinou ai risca banii dacă ai crede că cineva incredibil de norocos îți poate sparge banca. Bineînțeles că n-ai investi, că doar n-ai deficit de adrenalină, sau dacă ai, ai face bine să ți-l controlezi prin activități de genul bungee-jumping și nu prin investiții. Dacă un cazinou are de partea sa calculul probabilităților cu o rată de câștig de 55%, atunci la un anumit număr de jocuri va fi pe plus cu 10%. Nu contează ce face un jucător sau altul sau ce se întâmplă la o masă sau alta într-o seară anume, contează la final, când tragi linia. 
   Cazinoul poate încasa zece pierderi sau mai multe la rând și, pe de altă parte, poate să câștige de zece ori la rând, distribuția câștigurilor sau pierderilor fiind aleatorie, dar la final dupa o perioadă de o lună, două, sau după un număr de jocuri, de 100 să zicem, el va fi pe plus. Ce-a câștigat un norocos într-o seară va fi compensat de pierderile altora sau de pierderea suferită de norocos într-o altă seară mai puțin norocoasă. La final cazinoul va fi în câștig. 
   Asemeni cazinoului, un trader trebuie să înțeleagă că nu există strategie de 100% rată de câștig și că distribuția câștigurilor și pierderilor e aleatorie ținând factori ce nu pot fi cuantificați de nici mama super-indicatorilor inventați. Odată ce a înțeles cu adevărat că a câștiga înseamnă și a pierde atunci poate trece la nivel de trader matur.

To be continued ...



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Blogger Templates