Social Icons

luni, 13 august 2018

Care au fost cele mai vizitate de turiști regiuni istorice din România în prima parte a anului

Topul regiunilor istorice după numărul de turiști din prima parte a anului
   În primul semestru al anului, numărul total de sosiri de turiști în structurile de cazare s-a ridicat la 5,26 milioane, cu 4,1% mai mult decât numărul de sosiri înregistrat în aceeași perioadă din anul anterior. 

   Aproape un sfert din totalul de sosiri de turiști din prima parte a anului reprezintă partea de turiști străini (1,27 mil. - vezi datele din imagine), de asemenea, în creștere față de numărul de sosiri de turiști străini în spațiile de cazare din primul semestru al anului trecut (+5,8%).

    Tot în prima parte a anului curent, numărul de înnoptări de turiști în spațiile de cazare a ajuns la cifra de 10,36 milioane, din care 2,41 milioane reprezintă înnoptările turiștilor străini. Dacă ne raportăm la aceeași perioadă de anul trecut, numărul total al înnoptărilor de turiști a înregistrat o scădere în prima parte a anului curent (-3,5%) și tot de o scădere vorbim și în cazul înnoptărilor de turiști străini (-0,7%). Asta înseamnă că, deși am avut mai mulți turiști care s-au cazat în structurile de cazare decât în prima parte a anului precedent, aceștia au petrecut mai puțin timp.

   Cum arată topurile județelor și regiunilor istorice după circulația turistică din prima parte a anului?

   Capitala conduce atât în topul sosirilor de turiști (991 mii), cât și în cel al înnoptărilor de turiști din prima parte a anului (1,61 mil. - vezi datele din imagine).
   Pe partea de sosiri de turiști în structurile de cazare, capitala e urmată de județele Brașov (594 mii), Cluj (290 mii), Constanța (289 mii) și Prahova (251 mii). Cel mai probabil, la final de an topul nu va mai arăta la fel, județul Constanța va mai urca pentru că în timpul celorlalte luni de vară circulația turistică din acest județ se intensifică.
   Topul sosirilor de turiști străini din prima parte a anului e condus tot de capitală (582 mii), urmată  la distanță mare de județele Brașov (89 mii), Cluj (64 mii), Sibiu (59 mii) și Timiș (57 mii).

   În topul înnoptărilor de turiști, după capitală, urmează județele Brașov (1,15 milioane), Constanța (875 mii), Prahova (535 mii) și Bihor (529 mii - vezi datele din imagine). În topul înnoptărilor de turiști străini din prima parte a anului conduce capitala (978 mii), urmată Brașov (181 mii), Timiș (144 mii), Cluj (133 mii) și Prahova (102 mii ).

   Topul regiunilor istorice după circulația turistică din prima parte a anului (9 la număr - vezi harta din imagine) ne arată că Transilvania conduce în privința numărului total de sosiri de turiști (1,69 mil.) și în cazul numărului total de înnoptări de turiști (3,19 mil.). 
   Pe locul doi urmează Muntenia, cu un număr total de sosiri de 1,61 milioane și un număr de înnoptări de 2,85 milioane. 
   Podiumul e completat de Dobrogea, cu un număr total de sosiri de 347 mii și un număr total de înnoptări de puțin peste un milion. E de așteptat ca, în a doua jumătate a anului, cifrele acestei regiuni istorice să se îmbunătățească.

   Trebuie precizat că în alocarea județelor pe regiuni istorice s-a ținut cont cât din suprafața și câte dintre principalele destinații turistice dintr-un județ fac parte din acea regiune.

   Cele mai puține sosiri de turiști s-au înregistrat în prima parte a anului în regiunile istorice Bucovina (168 mii - județul Suceava) și Maramureș (151 mii - inclusiv județul Satu Mare). Tot aceste regiuni istorice sunt codașe și ]n topul înnoptărilor de turiști, cu 313 mii de înnoptări pentru Bucovina și 243 mii pentru Maramureș.

   În ceea ce privește turiștii străini, cele mai multe sosiri ale acestora s-au înregistrat în Muntenia (694 mii), Transilvania (307 mii) și Banat (61 mii), iar cele mai multe înnoptări s-au înregistrat în Muntenia (1,22 mil.), Transilvania (718 mii) și Banat (153 mii).

   Dacă ne raportăm la cele trei mari provincii istorice, atunci Transilvania conduce topul sosirilor totale de turiști, cu 2,44 milioane (46% din total), urmată de Țara Românească (2,25 mil. sosiri; 43% din total) și Moldova (578 mii; 11% din total). Probabil, la final de an, când lunile iulie și august vor cântări greu în dreptul Constanței, Țara Românească se va situa pe primul loc în privința sosirilor.
   Topul înnoptărilor pe cele trei mari provincii istorice ne arată că tot Transilvania e pe prima poziție, cu un număr de 4,78 milioane de înnoptări (46% din total), urmată de Țara Românească (4,56 mil.; 44% din total) și Moldova (1 mil.; 10% din total).

   În materie de sosiri de turiști străini, topul provinciilor istorice e condus de Țara Românească (750 mii; 59% din total), urmată de Transilvania (447 mii; 35% din total) și Moldova (78 mii; 6% din total).
   Topul înnoptărilor de turiști străini din prima parte a anului ne arată că Țara Românească e pe primul loc (1,35 mil.; 56% din total), urmată de Transilvania (908 mii.;38% din total) și Moldova (145 mii; 6% din total).

    

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu