Din creșterea economiei și a veniturilor populației a rezultat creșterea sărăciei, chiar și în regiunile bogate

   Doar în România se poate se poate ca dintr-o creștere economică și-o creștere a veniturilor gospodăriilor să rezulte o creștere a sărăciei.

   Din 2008 încoace, PIB-ul României a crescut în termeni nominali cu 36% (de la 524,4 mld. lei la 712,8 mld. lei - vezi tabelul din imagine).

   Tot o creștere au înregistrat și veniturile gospodăriilor între 2008 și 2015, conform datelor INS. Creșterea e mai mică decât cea a PIB-ului, dar nu e de neglijat (26% la nivel național). 

   

   Și tot creștere ne-a rezultat la final în privința ratei sărăciei relative (8% - vezi tabelul din imagine). 

   Da, guvernele din România au reușit „performanța”, din 2008 încoace, să crească economia, să crească veniturile populației, dar să-și crească și numărul săracilor. Unii analiști economici se grăbesc să numească paradox această evoluție.

    Nu e niciun paradox al economiei românești, e o consecință a polarizării veniturilor. 

   Prin primăvară am abordat subiectul inegalității veniturilor, prin prisma unui indicator calculat de Eurostat în statele membre UE (vezi aici). 

   Indicele inegalității veniturilor se calculează raportând veniturile realizate de persoanele din quintila 5 (cei mai bogați 20%) la veniturile realizate da cei din quintila 1 (cei mai săraci 20%). La data respectivă, datele pentru România ale Eurostat nu erau actualizate pentru anul 2015. Acum sunt (accesează aici).

   

    Avem cel mai mare indice al inegalității veniturilor din UE. Anul trecut a fost de 8,3, adică bogații din România aveau venituri de 8,3 ori mai mari decât săracii. Media UE e de 5,2. Din 2008 încoace, acest indice a crescut de la 7 la 8,3 în România. Creșterea e și mai spectaculoasă, dacă ne raportăm la anul 2010, când valoarea indicelui ingalității era de 6,1. 

   Mulți se grăbesc să dea vina pentru creșterea sărăciei pe faptul că marile companii fentează statul și din acest motiv nu sunt bani suficienți la buget pentru investiții și pentru susținerea programelor sociale. 

   E și acesta un motiv, dar nu e singurul. Vedem că au crescut veniturile gospodăriilor, chiar dacă într-un ritm inferior celui înregistrat de creșterea economică. 

   Polarizarea veniturilor populației e al doilea motiv pentru creșterea sărăciei. Cine avea venituri mari, acum, are mai mult. Cine avea venituri mici, acum are, în cel mai fericit caz, la fel sau are o creștere a veniturilor proporțional mai mică decât cel cu venituri mari. Astfel, crește prăpastia între bogați și săraci, iar atacurile din ultimii ani la adresa celor ce primesc ajutoare sociale au diminuat apetitul guvernelor pentru politicile sociale, menite să asigure o redistribuție a veniturilor în societate. Așa am ajuns o țară africană.

   Problema creșterii inegalității veniturilor populației ne arată că nici regiunile bogate nu sunt scutite de acest fenomen.

   Deși a existat o creștere a PIB-ului în toate regiunile de dezvoltare între 2008 și 2015, și, tot o creștere, în cazul veniturilor gospodăriilor, conform datelor INS și CNP, rata sărăciei a crescut în cinci din cele opt regiuni de dezvoltare (vezi tabelul din imagine). 

   Obsevăm că s-a înregistrat o creștere a ratei sărăciei relative deopotrivă în regiuni bogate, precum București - Ilfov (+5%) și Vest (+22%) și în regiuni sărace, precum regiunea de Nord-Est (+7% - vezi tabelul din imagine). De asemenea, se observă o scădere semnificativă a ratei sărăciei în regiunea Olteniei (-15%), regiune considerată a fi una mai puțin dezvoltată din punct de vedere economic. 

   Un caz special îl reprezintă regiunea de Sud-Est, care a înregistrat cel mai mare avans al PIB-ului (+48%), și al doilea avans între regiuni în privința ratei sărăciei (+24%), în timp ce veniturile gospodăriilor au înregistrat un avans de 23%. Ceva pe cureaua de transmisie productivitate - venituri ale populației - reducerea sărăciei nu funcționează.

   Asta se explică prin faptul că ecartul dintre bogați și săraci din regiunile cu o creștere a ratei s-a mărit, iar în celelalte regiuni, unde s-a înregistrat o reducere a ratei, a avut loc o reducere a acestui ecart. 

   Tabloul de la nivel regional ne arată că rolul statului în reducerea sărăciei prin programele sociale a fost destul de limitat, pentru că altfel, n-ar fi trebuit să existe evoluții contrare gradului de dezvoltare economică a regiunilor. 

   Așadar, putem pune creșterea sărăciei în primul rând pe seama creșterii discrepanțelor de venituri între bogați și săraci, și în al doilea rând pe redistribuirea veniturilor între factorii de producție ai economiei reprezentate de muncă (populație) și capital (companii).