55.090 mld.$ reprezintă totalul datoriilor publice ale statelor la nivel mondial în 2014. Dintre aceste multe miliarde, circa 78% este cota cumulată deținută de primele zece state.
Probabil acesta este prețul dezvoltării, pentru că în acest top intră țările din G7 și economiile BRIC (Brazilia, Rusia, India, China) fără Rusia, deci un fel de BIC fără legătură cu aparatele de bărbierit.
În ceea ce privește datoria externă, conform raportului Băncii Mondiale, în 2013, totalul datoriilor externe ale statelor se ridica la 68.448 mld. $. Statele sus-amintite dețineau, în 2013, circa 66% din totalul datoriei. În datoria externă intră atât datoria publică externă, cât și cea privată, costurile acestor datorii sunt suportate de economia statului indiferent de repartiția public/privat. În topul datoriilor externe de la nivel mondial, țările BIC și Canada sunt înlocuite de Luxemburg, Olanda, Spania și Irlanda. Din totalul datoriilor externe la nivel mondial, circa 23% reprezentau datorie guvernamentală, iar 3% reprezentau datorii ale băncilor centrale.
Atât în privința datoriei publice, cât și a datoriei externe, clasamentul este condus de SUA. Cea mai dezvoltată economie a lumii este și cea mai îndatorată. La nivel de datorie publică, gradul de îndatorare este inferior unor state precum Japonia, Italia, Franța și Marea Britaniei, semn că e încă loc de mai mult. Japonia este țara cu cea mai mare datorie publică raportată la PIB. Din decalajul existent între datoria publică și cea externă, putem spune că autoritățile nipone preferă piața internă pentru a-și acoperi nevoile de finanțare publice. Tot din decalajele existente între cele două tipuri de datorii reiese că datoria privată externă este preponderentă în Marea Britanie și Franța. Se observă de asemenea că India, China și Brazilia preferă ca sursă de finanțare a datoriei publice piața internă, așa se explică de ce datoria publică este mai mare decât datoria externă care, la rândul ei, este formată din datoria publică externă și cea privată externă.
Deși există tentația concentrării atenției asupra datoriei publice, trecând datoria privată la capitolul „și altele”, trebuie spus că, pentru o economie, mărimea datoriei externe, fie că este publică, fie că este privată, este la fel de importantă. Plata datoriei externe publice sau private presupune o drenare de capital din economia unui stat, iar acest drenaj este resimțit din plin de către toată economia, indiferent cărei forme de proprietate aparține. Revenind la top, obsevăm că economia Marii Britanii are o datorie externă de aproape patru ori mai mare decât PIB-ul. O mare parte din această datorie reprezintă capitalurile marilor instituții financiare ce acționează pe bursele londoneze. Rămâne, totuși, o mare vulnerabilitate a economiei britanice această dimensiune a datoriei externe.
Topul datoriilor publice și externe ne arată două mentalități: una ce presupune un grad redus de îndatorare și o finanțare a datoriei publice, în mare parte, de pe piețele interne (BIC) și alta ce presupune un plafon de îndatorare ridicat, chiar depășit în unele cazuri, și care apelează la finanțare pe piețe externe și interne, fără preferințe vădite (G7 fără Japonia). Între cele două mentalități oscilează Japonia cu datorie publică mare, preponderent finanțată de pe piața internă. Observăm că fobia de datorii indusă de Ceaușescu e contraproductivă, dacă vrei să-ți dezvolți economia sau să menții un ritm ridicat de dezvoltare. Problema României este că îndatorarea din ultimii ani nu s-a făcut pentru dezvoltare, ci pentru supraviețuirea unei stări de fapt, stare ce presupune: un nivel ridicat al cheltuielilor publice pentru chiziții de bunuri, în principal, un aparat bugetar supra-dimensionat și acoperirea deficitelor de la asigurările sociale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu